Jocurile dragostei

"Ai noroc ca te iubesc.."

    Este ora 3 noaptea. Încă Incerc sa îmi găsesc poziția in pat. Atâtea gânduri ma încearcă,încât nu pot sa adorm. Ma ridic in șezut și vad ca toți cei din cabana lipsesc. Se pare ca totuși am adormit,dacă nu mi-am dat seama când au ieșit. M-am ridicat din pat și am tras draperia. Trei mașini de poliție înconjurau încet cabanele, iar câțiva polițiști interogau adolescenții pe rând. Fără sa ma mai schimb,ies grabita afara oprindu-ma in fata directorului.

     -Ce se întâmpla? Spun cu o voce puțin scăzută,din cauza oboselii.
     -In timp ce tu îți împlineai somnul,poliția din Miami și nu numai,suspectează persoanele din aceasta tabăra ca ar fi șantajat persoane din afara orașului.

     Șantaj? Tot ce îmi venea in cap era Alex și fata necunoscuta. Fără sa ii răspund directorului,am mers in graba sa îl caut pe Alex. Ioana m-a prins din urma și încerca sa țină pasul cu mine începând sa ma interogheze intr-un mod ciudat si iritant. Insista sa ma opresc,iar văzând ca eu nu o ascult s-a oprit pe loc și a strigat încât au auzit-o toți.

     -Dacă nu esti implicată in cazul asta,de ce nu te oprești?
    Nu m-am oprit. In schimb am înaintat mai tare realizând ca am procedat greșit. Toți aveau privirea ațintită pe mine. Ma bănuiau chiar pe mine? Nu eram implicată in asa ceva,nici nu știam despre ce este vorba. Ma uitam in urma mea la Ioana,lăsând pasul mai usor. Când îmi întorc privirea in fata vad doi polițiști care ma iau de ambele mâini câte unul și ma trag după ei pana in biroul directorului. Se pare ca l-am găsit și pe Alex. Era in birou,pe aceasi canapea cu Betty. M-am oprit in usa, fără sa intru,la ordinele jandarmilor.

      -Îmi spui te rog numele tau,domnișoara? Se auzise din capătul celălalt al încăperii.
      -Dacă îmi spuneti ce se întâmpla-Nu aveam nici cea mai mică idee de ce eram acolo.
      -Dacă nu doriți,o sa îl spun eu. Sunteți cumva..a urmat o tăcere scurta după care îmi aud numele-Alissia Rosen?

       Mi se înmuiau picioarele. De unde îmi stiu ei numele și de ce ma implicau in asa ceva. Am afirmat din cap și m-am apropiat de Alex și Betty. Alex se uita in pământ,bătând repede cu piciorul in podeaua veche care scârțâia in cel mai enervant mod. Betty plângea. Avea mainile la ochi și încerca fără succes sa se oprească. Am pus mana pe ea și am întrebat in șoaptă ce a patit. Și-a ridicat privirea si mi-a făcut semn sa ma aplec.
      -Lara..inspira adânc și spune cu vocea tremurata-Lara nu mai este in viata.
     M-a cuprins un sentiment de groaza. Știam ca dacă încep din nou sa sper sa o îmi facă rau. Și chiar asa este. Îmi simt sufletul incarcat doar de rele. Încep sa plang împreuna cu Betty. Încep sa vad negru din cauza vestii tulburătoare.

     După câteva momente îngrozitoare in care trebuia sa conștientizez ce se implanta,îl aud pe polițist spunând sa merg lângă el. De asemena l-a chemat și pe Alex,care în continuare avea privirea ațintită la podea,cu nervii vizibili pe Mușchii încordați.
      -Acest tânăr era cel pe care l-ati denunțat,domnișoara Rosen? Mi-am întors privirea brusc către el. Inima îmi bătea atat de tare,încât simteam sângele fierbinte cum îmi trecea prin obraji. Nu știam ce sa mai răspund. Era prea mult,mult prea mult pentru mine. Încă ma uit la el cu emoțiile la capătul firului. Ma întorc la polițist și spun tot adevarul,din nou fără sa ma gandesc la consecințe.
      -Da..soptesc înghițind continuarea frazei pe care am continuat-o in gând. Nu îmi puteam imagina cum se simte Alex in acest moment,doar din cauza mea,fata in care el și-a pus o încredere oarba.
       -In regula,domnule Logan maine veți sa declarația,după care o sa hotărâm daca e necesară scoala de corecție.

     Intr-un final,după ce polițiștii iasă, iar singurii care rămânem suntem eu si Alex,își ridica privirea la mine. Transmitea totul prin simplul contact,iar tot ce pot spune este ca viata îmi e distrusă.
        -Te urasc Alissia! S.a ridicat dând cu putere peste masa,toate foile împărțindu-se in toată încăperea. Și-a pus mainile pe fata și se ivartea in camera ca un copil lipsit de răbdare.
        -O sa te ajut Alex..spun înainte ca el sa iasă pe usa. Se întoarce și așteaptă parca sa ii explic totul.
         -Eram speriata,știam ca te-ai băgat intr-o încurcătura,dar nu doream sa îți fac rau. Din contra,încercam sa te ajut. Tin prea mult la tine ca sa te pierd dintr-o prostie,și de asemenea sa te pierzi tu pe tine însuți. De aceea am sunat poliția,sa rezolve pana nu e prea târziu. Am făcut-o pentru binele tau,chiar dacă am motive reale sa te urasc.

     Am înghițit in sec și m-am întors către geam. Îmi era frica sa ma uit la el. Nu puteam sa îmi mai controlez simțurile,nu ma mai putem controla pe mine iar in doua secunde am fost la el in brațe. De ce făceam asta? Aveam o mie de motive sa il detest,dar in schimb uite-ma,la el in brațe încercând sa par eu vinovata in locul lui. Se îndepărtează de mine și privirea începe sa i se înmoaie.
     -Ai noroc ca te iubesc. După aceste cuvinte,iasă din birou,cu aceasi nervi ca înainte. Niciodată nu mi-a fost atat de greu sa îmi dau seama de adevăr. Eram atrasa de un baiat care nu ma merita,dar care îmi dadea impresia ca eu sunt cea care nu îl merita defapt. Ma inducea in eroare,iar eu nu puteam renunța la el. Doar printr-un schimb de priviri,lumea mi se dadea din nou și din nou peste cap.