Jocurile dragostei

Adevărul despre Betty Wilson.

Este ora 19:00. O aud pe mama strigând din cealaltă camera sa deschid usa de la intrare. Înainte sa cobor,mi-am făcut ultimele retusuri la machiaj,îmi aranjez  rochia neagră decenta,dar totuși care putea atrage privirile,spatele fiind total acoperit de parul meu des și lung. Am cobor încet scările,asigurându-ma ca tocurile îmi sunt încă in picioare. Îmi era foarte greu sa umblu pe stiletto,dar îmi dadea un aer mai convingător. Sunt in fata ușii,inspir și închid ochii,după care deschid usa încrezătoare.

        Nu ma așteptăm la asta. O vad pe Betty stand pe ultimul trepte din fata casei,din nou,plângând. Ma apăsa un sentiment de vinovatie când o vedeam in starea asta. Suferea prea mult pentru o persoana buna cum este ea. Nu merita nimic din toate astea,mai ales ca este la o vârsta in care totul o marchează.
     Îmi scot pantofii și ma repezesc la ea. Insist sa îmi spuna ce a patit,dar nu primesc niciun răspuns,in schimb ma ia in brațe,lacrimile ei continuând sa curgă. Am stat un timp bun acolo,lăsând-o in liniște sa își verse tristețea. Ma simteam nevoită sa ii fiu alături,eram probabil singura care stia ce simte in momentele acestea. Intr-un final își revine îndeajuns sa îmi poată vorbi.
       -Alis..
    Ma uit la ea așteptând continuarea. Clatină din cap și ma ia din nou in brațe. Știam ca nu poate uita de Lara,de altfel nici eu,de aceea trebuia sa plec cu ea in New York fără sa dau nimic înapoi. Poate era o parte buna și in plecarea mea din Miami,am șanse noi și drumuri deschide odată cu un nou oraș. Eram mai hotărâtă ca niciodată,trebuia sa o fac atat pentru mine cât și pentru Betty.
      In timpul acesta,o mașina sport,roșie oprește in fata casei mele. Se aude muzica și câteva voci gălăgioase,înainte ca cineva din locurile din spate ale mașinii sa coboare. Era Alex. Felul in care era îmbrăcat si aranjat ma făcea sa ma topesc in interior odată cu fiecare gând.

    Se îndreaptă galant spre noi,intr-un costum negru și parul dat peste cap. Își saluta scurt prietenii care trec pe lângă noi. Ii apare vizibil îngrijorarea pe fata,când ii vede starea îngrozitoare a lui Betty. Grăbește pasul,in doua secunde fiind lângă noi. Își pune mana pe Betty și întreabă intr-un mod echivalent cu aerul pe care acel costum scump il oferă.
       -Ce s-a întâmplat?
    Nici nu a rostit bine ultimul cuvânt,ca Betty s-a și întors. Se uita cu o furie de nedescris,după care din senin începe sa îl lovească și sa strige la el.

     Încercam sa o despart de el,dar totul a fost in zadar. Continua sa îl lovească fără sa stiu motivul.
     -Ia-o pe nebuna de pe mine! Îmi striga Alex scurt și răspicat.
     -Ma faci nebuna? Nenorocitule,mi-ai distrus viata-a spus înainte sa se îndepărteze de el. S-a reașezat pe treptii casei,plângând mai tare ca înainte.

   Eu stateam între ei,neînțelegând de ce a reacționat asa la întrebarea lui.
      Alex se învârtea in mijlocul curții in timp ce își descheia haina,după care s-a întors brusc către noi,aruncându-i la Betty o privire amenințătoare. Ma așez lângă ea încercând sa rămân calma.
      -Betty..imi explici te rog?
     Cu fața încă acoperită de palme,incepe sa spuna printre lacrimi:
      -Băiatul asta e demn de închisoare pe toată viata.

    Nu înțelegeam. Tăcerea s-a lăsat peste noi pana când a avut puterea sa continue.
       -Alex..-inspira adânc și continua-este cel care a omorât-o pe Lara.

     Asa ceva era imposibil,era mult prea mult. Îmi venea prea greu sa cred pentru a reacționa in vreun fel. Când a văzut ca nu ii spun nimic,s-a ridicat și a intrat val vârtej in casa.
     Ma îndrept spre Alex care sta cu capul in jos și mâinele in solduri.
       -De ce spune Betty asta?
       -Pentru ca este adevarat. Îmi spune dintr-o suflare.
      Dintr-o data lumina se transforma in întuneric iar eu nu mai simt nimic. Lumea mea se prăbușise.
.
.
.

Îmi simt corpul atat de greu. Stau cu ochii închiși in patul din camera mea,in timp ce prin usa întredeschisa se aude vocea mamei și a unei persoane necunoscute.
Sunt paralela cu ce se întâmpla,tot ce îmi amintesc este ca eram in fata casei când Alex și-a recunoscut fapta îngrozitoare. Ma ridic cu grija. Toată camera se învârtea cu mine și simteam durere in tot corpul. Ajung pana la usa și ascult conversația:
-Cât timp va mai fi asa? O aud pe mama întrebând îngrijorată.
Un bărbat își drege vocea,după care ii răspunde:
-A suferit un șoc puternic,din moment ce a ajuns sa lesine, deci posibil sa nu își revină in următoarea ora.

Defapt eram treaza,dar dintr-un motiv pe care nici eu nu îl cunosc,preferam sa ma prefac ca încă sunt in acea stare. M-am pus in pat și m-am acoperit. Era un moment bun sa ma gandesc la toate cele întâmplate,și sa iau o decizie.

Aproape a trecut ora in care medicul i-a spus mamei ca voi fi încă inconstienta. Eu stau in aceasi poziție,privind tavanul de parca ar fi un film de groaza la care îți face rau sa te uiți avand la baza ultimele experiențe din viata mea care mi-au testat nervii și răbdarea. Aveam atâtea motive pentru care sa îmi doresc sa ma indepartez de acest oraș,dar ceva ma ținea cu gândurile in loc.

Aud un ciocănit usor in usa. Stau in continuare întinsa in pat,dar de data aceasta cu ochii închiși. Cineva intra in camera și se aseaza lângă mine. Ma rugam sa nu fie Alex,prezenta lui ma termina complect și îmi dadea o stare de neliniște,aceasi stare pe care o aveam și in momentul de fata. Tot timpul ii simteam prezenta. Era diferită.
Încep sa îmi urasc din nou personalitatea neînțeleasă de mine însumi. De ce continui sa iert oamenii care nu au niciun drept sa fie in viata mea,care îmi fac doar rau? E un rau necesar,care ma doare dar fără de care viata ar fi lipsită de sens.
Înghit in sec cuprinsă de o emoție permanenta in prezenta lui,sperand sa nu fi observat. Răbdarea începea sa dispară,pe cât tăcerea lui devenea mai apăsătoare. Știam ca are ceva de spus,era normal. Îmi datora niște explicații.

Simt cum se apropie de mine,și începe sa spuna in șoaptă tot ce îmi trebuia pe moment.
-Alis..probabil nu o sa auzi nimic din ce spun,dar îmi e mai usor asa. Îmi pare rau ca te fac sa suferi. Îmi pare rau ca te-am mințit,dar totul a fost pentru a te proteja. Îmi pare rau ca am intrat in viata ta inocenta și am transformat-o intr-o viata pe care nu ți-o doreai,lângă o persoana ca mine care nu te merita. Îmi pare atat de rau pentru tot,in special ca nu îți pot spune tot ce simt,dar in prezenta ta nu mai sunt acea persoana pe care o vad toți,sunt schimbat și ador asta,Alissia Rosen îmi pare rau-inspira adânc apoi continua într-un mod natural și vizibil sincer- dar sunt îndrăgostit de tine. De aceea trebuie sa asculți tot adevarul despre povestea cu Betty-spune,cuvintele pierzându-se in gândul sau. Am mințit, ma crezi in stare sa omor o persoana?