Jocurile dragostei

"De ce totul e atat de ciudat la tine?"

Sar din pat ca arsa când aud un ciocănit insistent care ma trezește brusc din somn.

Ma repezesc către geam dar nu pot vedea cine este in fata casei. Deschid usa camerei cu grija și cobor scările pana când ajung in fata intrării.

Ma uit pe vizorul ușii dar întunericul de afara nu imi este de ajutor. Ma indepartez de usa și ma sprijin de canapea așteptând un alt ciocănit, care se pare ca întârzie sa mai apară. După câteva minute in care ma abțineam cu greu sa nu ațipesc la loc, aud din nou o lovitura puternica in usa. Tot ce speram e sa audă și Betty asta, pentru a nu fi nevoită sa las usa nesupravegheata cât as fi mers eu sa o anunț.

In timp ce stateam încă agățată de canapeaua din fata ușii, observ ca usa nu este încuiată. Încep sa ma agit, neștiind ce sa fac și incep sa caut cheia ignorând bătăile din usa, dar ma dau bătută când vad clanța ușii înclinându-se încet.

Cu pulsul aproape de sfârșit și frica vizibila pe corpul meu care tremura într-un fel inexplicabil, fac tot posibilul și ajung in baie unde ma ascund.
Pașii lenti și apăsați care făceau podeaua sa scârțâie se apropiau tot mai mult de baie, dar se opresc brusc când fără sa vreau răstorn un pahar pus pe marginea chiuvetei.

   Cine naiba a lăsat asta aici, îmi spun in gând.

-Nu vreau sa îți fac niciun rau. Se aude o voce groasa de barbat, foarte aproape de mine. Încă tremuram, iar tot corpul îmi era fierbinte. Înghit in sec și ma ridic de pe gresia rece din baie. Ma apropi de usa, lipsindu-mi fata de ea. Încercam sa aud fiecare zgomot făcut de bărbatul care cel mai probabil încerca sa ma termine cu totul doar vorbind pe acel ton jos, înfricoșător.

-Lara, tu esti? Se aude din nou vocea de pe cealaltă parte a ușii. Întrebarea aceasta mi-a dat un fior care pentru un moment parca mi-a oprit inima in loc. Sângele fierbinte îmi pulsa in obraji iar eu nu aveam putere sa zic nimic.
-Știam eu ca partea cu moartea era doar de distracție, știam ca trăiești. Ce ai făcut cu băiatul acela? L-ai..
Îmi adun puterile neputând sa mai ascult tâmpeniile spuse de acel om și îl întrerup:

-Nu sunt Lara, Lara nu mai este! Tip încât de data aceasta el era cel speriat de moarte.

Fără niciun pic de forta in corp, deschid usa cât de repede pot si ies din baie. Eram surprinsă. In fata mea stătea un om bătrân care abia se mai ținea pe picioare, sprijinit într-un baston negru vechi, cu o barba lunga care ii marca anii. Îl studiez din cap pana in picioare fără sa stiu de unde sa încep cu întrebările.

-Unde e Lara? Spune in cele din urma, mutându-și baston in mana cealaltă.
Ma indepartez de el, după care cu privirea in pământ ii povestesc tot ce stiu despre moartea ei, evitând partea cu Alex.
-Asta spune presa, copila, dar Lara trăiește și va minte pe toți.
-De ce spui asta? Întreb in timp ce emoțiile erau încă prezente și vizibile pe trupul meu.
Nu primesc niciun răspuns, in următoarele momente liniștea punându-și amprenta.

Totul este întrerupt când cineva intra val vârtej in casa. Era o fata bruneta, pe care nu o puteam vedea prea bine. Se îndreaptă spre bătrân și ii ia repede mana pentru a-i controla pulsul. Își trece o mana prin par, după care in sfârșit îmi observa prezenta.

-Iartă-ma ca am intrat asa, dar i-am observat lipsa bunicului și eram sigura ca este aici. Spune, parca regretând ultimele cuvinte.
-Erai sigura? De ce?
-E cea mai apropiată casa, și suferă de o boala destul de gravă. Spune doar tâmpenii, asa ca orice ți-ar fi spus, eu te sfătuiesc sa uiți.

Ii șoptește ceva la ureche bunicului sau după care aceștia pleacă către ieșire.
-Și data viitoare sa încui usa. Spune înainte de a o trânti cu putere in urma ei.

      Asta e viata mea sau e un coșmar din care urmează sa ma trezesc? Puteam sa jur ca totul e doar un vis, era mult prea ciudat totul. Toată viata mea era controlată de frica, dar partea cea mai rea, era ca incepeam sa ma obișnuiesc de parca era ceva normal,ceea ce îmi dadea și mai multa frica.