Povești cu tâlc

Înțeleptul

Era odată un bătrân înțelept care ședea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetăți. Un tânăr se apropie, într-o bună zi, și îi vorbi:

– Nu am fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

– Cum erau locuitorii orașului de unde vii?

– Egoiști și răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo!

– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeași întrebare, iar acesta îi răspunse în aceeași mod. Răspunsul tânărului a fost, însă, diferit:

– Oamenii erau buni, mărinimoși, primitori și cinstiți. Aveam mulți prieteni și cu greu i-am părăsit...

– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse înțeleptul.

Un neguțător, care își aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste convorbiri și, pe când cel de-al doilea se îndepărta, se întoarse spre bătrân și-i zise cu reproș:

– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la aceeași întrebare pe care ți-o adresează două persoane?

– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut și în alt oraș prieteni, va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ei.

*

Să nu uităm că de noi depinde ce imagine ne formăm despre ceilalți, pentru că oamenii „strălucesc” în funcție de lumina în care noi îi așezăm.

Vrei să-l găsești de bun? De bun îl vei găsi. Vrei să-l găsești de rău? Astfel îl vei afla. Iar dacă judecăm oamenii, nu mai avem timp să-i iubim. Nimeni nu e perfect atâta timp cât nu-l iubești...

Pentru a avea ochi frumoși, uită-te după ce e bun în alții. Pentru a avea buze frumoase, spune doar vorbe bune. Un om special nu îl cunoști după chip, ci după suflet.

*

„Oamenii frumoși nu sunt întotdeauna buni, dar oamenii buni sunt întotdeauna frumoși.”

Text: Celia-Estelle
Autor: necunoscut