Povești cu tâlc

Cele patru piersici

    Trăia odată într-un sat, un țăran cu o familie frumoasă. Avea o soție harnică și patru băieți minunați.
Omul era foarte mândru de fiii lui, căci erau ascultători și buni, dar foarte diferiți unul de celălalt.

   Timpul trecea, copii creșteau, iar țăranul tare mult ar fi vrut să știe ce fel de oameni vor deveni atunci când vor fi mari.

Așa că, într-o dimineață, își spuse: „Ia să îi pun eu la o încercare!". Și luă un coș în care erau patru piersici mari, coapte și aromate, abia cumpărate de la târg.
Își chemă copiii în jurul lui, și le spuse:

— Dragii mei, iată ce am găsit la piață! Cred că sunt foarte gustoase. Luați fiecare câte una! Eu mă duc la câmp căci mai am mult de lucru. Să fiți cuminți și să o ascultați de mama! mai spuse el, sărutându-i pe frunte.

Apoi își luă traista cu mâncare pregătită cu grijă de nevastă, sapa la spinare, făcu o scurtă rugăciune și porni la drum.

Iar copiii, fiecare cu piersica lui în mână, o zbughiră, căci soarele blând de dimineață și ulița prietenoasă, odihnită peste noapte, îi chemau la joacă.

   Ziua a trecut ca orice zi caldă și plăcută de vară. Cu joacă, râsete, veselie, așa cum le stă bine unor copii sănătoși și fericiți.
Când soarele a început să coboare leneș spre asfințit, pregătindu-se de culcare, copiii s-au întors și ei de la joacă, îmbujorați și înfometați.
După ce s-a întors și tatăl acasă de la câmp, întreaga familie s-a așezat în pace la masă, bucurându-se de bucatele gătite cu drag de mama.

   Apoi, țăranul a ieșit pe prispă cu cei patru fii, să mai petreacă împreună nițel timp, înainte de culcare. Lumina stelelor și razele lunii mângâiau capetele celor patru copilași strânși în jurul său. Trăgând în piept aerul răcoros al serii, omul își privi cu drag fiii.

— Ei, dragii mei, cum a fost astăzi? îi întrebă el așa, într-o doară.

— Foarte bine, tăticule, ca de obicei, răspunse fiul cel mare.

— Da? Mă bucur! Dar ia spune-mi, fiule, ce ai făcut cu piersica pe care ți-am dat-o dimineață?

— Ce să fac, tătucă, am mâncat-o! A fost tare bună și-ți mulțumesc! Apoi, ce m-am gândit?! M-am dus în grădina din spatele casei, am săpat o groapă între cei doi meri, am pus acolo sâmburele și am udat bine locul! Nădăjduiesc să crească în câțiva ani un pom mare, care să facă fructe la fel de bune ca piersica pe care am mâncat-o azi! Și nici nu va mai fi nevoie să cumpărăm de la târg.

— Bine ai făcut, dragul tatii, de bună seamă că tu vei fi un bun gospodar, spuse omul cu drag și mulțumire.

Apoi se întoarse către al doilea fiu:

— Dar tu, ce-ai făcut cu piersica ta?

— Am mâncat-o! A fost grozav de bună, așa de fragedă, parfumată și dulce!

— Și pe urmă?

— Păi, am aruncat sâmburele și m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că nu m-am săturat. Erau așa de bune! mai spuse el lacom, căci „lacomul mai mult pierde și leneșul mai mult aleargă".
În viață, toate sunt bune doar cu măsură!

— Dat ție, ți-a plăcut piersica? A fost bună? L-a întrebat apoi țăranul și pe cel de-al treilea fiu.

— Nu știu...!

— Cum nu știi? Da' ce-ai făcut cu ea?

— Am vândut-o! Când am ieșit în drum, la joacă, m-am întâlnit cu prietenii mei. Unul dintre ei este foarte pofticios. I-am arătat cât de frumoasă este piersica și i-am vândut-o! Am luat zece bani pe ea, mai spuse el mândru, scoțând din buzunarul pantalonilor cei zece bănuți. Uite-i!

— Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor! Dar ai grijă, că nu toate sunt de vânzare în viață - mai ales ceea ce ai primit de la părinți...

În fine, țăranul se întoarse spre cel mai mic dintre copii. Îl așeză cu dragoste pe genunchii săi.

— Ia spune, ție ți-a plăcut piersica, a fost bună?

— Nici eu nu știu, tătucă...

— Cum, și tu ai vândut-o? întrebă el mirat.

— Nu, tată. Eu m-am dus peste drum, la prietenul meu cel mai bun, care este bolnav și i-am dat-o lui. S-a bucurat tare mult și mi-a mulțumit.

Chipul tatălui se lumină și, privindu-și cu mult drag copilul, îi spuse:

— Dragul meu, nu știu ce te vei face tu în viață, dar știu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un om cu suflet mare, un bun creștin și asta e tot ce contează!

Și ridicându-se de pe prispă, își luă băieții și le spuse:

— Acum hai în casă, să vedem dacă mai are mama piersici, să mâncăm toți!

Apoi, trase ușa după el, împiedicând noaptea să intre în casă...

Autorul textului: Leon Magdan
Preluat din "Povești cu tâlc"