Arome vechi

44 19 2
                                    

La finele acestui ceas,
Pașii mei,parcă proptiți de spini,
În ciuda timpului rămas,
Ei sunt greoi și tot mai puțini.

Încet,părăsesc locul blestemat,
Stigmatizat de nenorociri,
Ca să mă îndrept spre acel sat,
Spre spațiul ferit de dezamăgiri.

Te tot caut și nici acum nu știu
Cum te-am pierdut,cum te-am lăsat...
Visez cum nu pot eu să fiu,
Cuprins de cumplitul meu păcat.

Și în sfârșit,în abisul cerului,
Îți întrezăresc privirea,
Și prin aceasta pot vedea adesea
Esența dragostei și-al amarului.

În zadar eu stau și-aștept,
În zadar stau și reflect...
Tu dispari și iar apari,
Ce rost are să disper?

Iluzii anticeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum