Iluzii antice

Noi doi,străini...

Noi doi,străini cu-aceleași amintiri,
Doi anonimi ce-și știu și numele,
Ne lăsăm cuprinși de mici trăiri,
Și-n noi iar sădim păcatele.

Prin gânduri mi-aluneci,și-ntrezăresc,
Uitarea mea de durată scurtă;
Dar vorbele tale mă răscolesc,
Și-mi amintesc de inima mea frântă.

Noi doi,străini,ne-am îndepărtat;
Și-acum mă-ntreb:ce s-a-ntâmplat?
Nici tu nu ți-ai păstrat esența...
Ce ai făcut cu-a ta speranță?

Noi doi,străini,pierduți pe culme,
Două năluci ce aici trăiesc,
Colindăm,separați,această lume,
N-a fost ceva ce să-mi doresc.

Noi doi,străini,iar ne răcim...
Lăsăm ura să-ntrepătrundă
În sinele nostru;noi deja știm
Că iubirea,în lume-o să se vândă.

Noi doi,străini,lăsăm să treacă
Orice gând,nespus la timp,
Crezând că celălat n-o să-nțeleagă
Nici acum,în ast răstimp.

Noi doi,străini,iar ne-afundăm,
În marea umbrelor uitate,
Clipe frumoase le-aruncăm,
De ce,nu știu...dar nu se poate.

Noi doi străini,cu toate-acestea,
Încă nu spunem nimic.
Astăzi,dulce-i pentru noi tăcerea,
Să vorbească,parcă,niciunu-i vrednic.

Noi doi străini,nu suntem sinceri;
Mereu spui că n-ai nimic,
Dar,de fapt,eu știu că suferi...
La fel și eu,dar nu-i nimic.