Iluzii antice

Decalogul întristrărilor

Trecutul moare în fața mândriei,
Iubirea cedează-n favoarea furiei.
Suferințele azi se nasc mai ușor,
Din coșmaruri ce demult ne dădeau fiori.

Frica,nevrând,mă îmbrățișează imediat,
Și simt cum într-o clipă m-a și îmbătat.
Nici bine nu apuc să îmi deschid eu ochii,
Și-observ toți demonii ce-mi influențează sorții.

Portalul spre gânduri se-nchide,grăbit;
Mă uit în gol,mă simt rătăcit.
Oboseala-mi degradează,încet,tot moralul,
Și rămân confuz,pierzându-mi iar drumul.

Furia,mâhnirea dezvoltă relații
De amiciție;recent văd cum alții
Se-ndepărtează de mine și-apoi,
Se strecoară-n mine-o durere cât pentru doi.

Grijile-mi lasă-n viața mea nevoi,
Iar eu mă îngrop în mormanul meu de foi.
Scriu și acum,încerc să transpun,
Trăirile mele,născute din scrum.

Dezgustu-mi îmbibă tot corpul-n dispreț,
Lumina,acum are mai mare preț,
De când lighioanele-și fac apariția,
Voind a-mi pregăti îndată dispariția.

Tristețea-mi oferă momente de cugetare,
Mă-nvăluie giulgiul ce-mi aduce uitare,
Scrâșnesc din dinți,eu vreau să mai sper
Că gândul îmi va intra din nou în eter.