Totul a început acum mult timp,când la ora de sport am prins-o de mână pe Alice - cea mai bună prietenă a mea - pe atunci. Am simţit o energie stranie si deodată în jurul oamenilor, vedeam un fel de contururi, de culori. Pe moment, nu şiam ce era cu mine. Era limpede că aşa ceva nu e normal şi credeam că am vedenii sau că am vreo problemă cu ochii. Mi-era frică sa-i zic mamei. Tot acest blestem s-a activat, cand am atins-o pe Alice ,de ziua mea. Împlineam 13 ani şi eram foarte bucuroasă. Am ţinut totul în mine, până acum 7 luni şi mama şi-a dat seama. M-a atins şi a văzut ce vedeam eu şi de când.
Părinţii m-au învăţat câteva trucuri şi am învatat să mă controlez mai bine. Bunica stătea in Anglia, şi ai mei ştiau că au nevoie de ajutor si ea m-ar putea învăţa totul despre "talentul" meu.
Mă rog, am învăţat multe lucruri importante, dar este şi un lucru pe care nu-l pot învaţa: să mă controlez. Şi cei din familia mea,rămâneau fără respiraţie la început,dar s-au acomodat, cu timpul. Eu sunt mică, şi deci, nu mă pot controla prea bine. Fac pauze mari şi dese între exerciţii, iar uneori mă mai ajută bunica, cu puterea ei.
Iar cu şcoala... cum să meargă altfel decât prost?! Am nişte colegi tâmpi, obositori, plictisitori, fiţoşi şi ca bonus, nu suntem o clasă unită...deloc. Profesorii sunt foarte nepăsători şi plicticoşi, dar asta nu înseamnă că în rest nu mă descurc. Pe tema baieţi pot spune că îl plac pe Erik, doar că uneori ne purtam ca cei mai buni prieteni, alteori se poartă ca şi cum aş fi o necunoscută. Nu îl înţeleg pe băiatul ăsta.