" Nu îl iubesc, nu îl doresc și clar, nu mă voi omorî pentru el. Degeaba este frumos, dacă frumusețea lui este egală cu răutatea pe care o deține. Ochii săi roșii îmi inspiră frică în fiecare noapte când mă vizitează."
Când tu ești marionetă...
Iar îl visez. Este a nu știu câta oară. Îmi tot spune că mă vrea, că sunt aleasa lui, că nimeni înafară de el n-ar trebui să mai pună mâna pe mine. Mă ia durerea de cap numai când văd că întunericul se lasă ușor ca o pătură peste oraș și că eu trebuie să mă culc. Ochii lui căprui uneori, alteori roșii, părul său şaten, pielea albă, buzele cărnoase și palide, corpul bine făcut... e frumos, dar e și rău. Malefic aș putea spune.
În fiecare noapte îmi spune că ar trebui să mă sinucid, doar așa mă poate lua. Îmi povestește cât de trist e că nu are voie să stea decât douăzeci de minute în visul meu. Și de fiecare dată mă atinge, mă mângâie, mă sărută. Și eu nu pot face nimic. Sunt imobilizată.
Nu înțeleg ce am făcut așa de rău ca să trebuiască să fiu condamnată să apară acest demon în visele mele. Ce a văzut la mine? Ce am eu și n-are alta? De ce mă iubește?
Le-am spus părințiilor de nenumarate ori de El, de ce se întâmplă în visele mele, dar ei tot nu vor să mă creadă.
Seara se lasă încet și eu mă pun în pat. Deja îi simt prezența și nici măcar nu am adormit. Geamul se deschide încet. O adiere intră în cameră și o dată cu adierea și el. Închid ochii sperând că o să plece. De ce nu a mai venit în vis? Nu că ar fii fost mai bine, dar atunci măcar nu mă puteam trezi, acum sunt 100% conștientă.
Se așeză pe pat. Avea capul deasupra capului meu. Îi simt respirația.
- Sunt aici, iubito. Nu te teme. În curând vei fi doar a mea.
Îmi fac curaj si îmi deschid ochii. Mare greșeală. Se uita cu ochii lui roșii în ai mei și zâmbea malefic. Încerc să îmi mișc buzele să spun ceva, chiar dacă reușesc, o spun foarte încet:
- Eu nu te...
Doar atât apuc să zic și buzele lui reci se lipesc de ale mele într-un sărut apăsat pentru a mă face să tac. Sărutul nu durează mult, asta pentru că demonul dispare. De data asta a stat mai puțin. Decid că nu ar mai trebui să mă culc așa că mă ridic încet din pat. Mă ia puțin cu frig când tălpile mele intră în contact cu parchetul rece, însă nu bag acestă senzație în seamă, merg să aprind becul și închid fereastra.
Dimineața, văd că este ora 08:31 așa că decid să merg în bucătărie pentru a lua micul dejun. Mai întâi "fac o vizită" băii pentru a mă spăla pe mâini, pe față și pe dinti. După ce termin, merg leneșă în bucătărie. Acolo îmi găsesc părinții. Mama facea o salată iar tata își bea liniștit cafeaua.
- Neaţa, scumpo! mă salută părinții mei.
- Neaţa! răspund cu jumatate de gură.
Tata se uită cu o față serioasă la mine și întreabă:
- Ce ai de ai fața asta?
- Nimic.
- Știi bine ca nu mă poți minți!
- Și dacă iți spun, nu mă vei crede. spun eu plictisită.
Mama dă ochii peste cap apoi spune pe un ton ironic:
- Stai să ghicesc: iar "te-a vizitat"?
- De parcă vă și pasă!
Și spunând asta, fug în camera mea, încui uşa, mă trântesc în pat și încep să plâng. Așa îmi petrec timpul câteva zeci de secunde, până când decid să mă reîntorc în bucătărie, pentru a încerca să le explic mai bine părinților mei situația. Ajunsă în fața ușii bucătăriei însă, îi aud vorbind:
- Trebuie să facem ceva, Victor!
- Știu, Alexia, știu. Dar ce ai vrea să facem?!
- Cred că cel mai bine ar fi să o internăm într-un ospiciu.
- Alexia! E fiica noastră! Nu îi putem face asta.
- Nu aveam de ales, Victor!
Fug înapoi în camera mea când aud pași care se opropie de uşa bucătăriei pentru a o deschide. Îl sun pe Damian, iubitul meu. Și el știe de situația cu demonul, însă nu a prea criticat-o.
- Alo? Damian?
- Da, frumoasa mea.
- Am ceva să îți spun?
- Ce s-a întâmplat? De ce ești tristă?
- Părinții mei...
- Ce e cu ei?
- Vor să mă trimită la ospiciu.
- De ce?
- Ei cred că am înnebunit pentru ca văd acel demon.
- Păi, nici normală nu ești ținând cont de acest aspect.
- Cum poți să spui asta?
- Ce? Adevărul? Ascultă, nu am prea vrut să discut cu tine despre acest subiect sperând că o să-ți treacă, dar văd că m-am înșelat. Uite, gândeste-te la internarea ta în ospiciu ca la o vacanță unde o să te relaxezi și o să scapi de acestă problemă.
Auzind asta, îi închid telefonul. Din spatele ușii o aud pe mama.
- Scumpo! Ieși te rog din cameră. Trebuie să vorbim.
- Nu vreau!
- Haide!
- Nu! Știu deja ce vreți să-mi spuneți. Știu că vreți să mă anunțați că mă veți duce la ospiciu!
- Molly...
- Pleacă!
- Dar...
- Pleacă!
- Vă arăt eu vouă ospiciu. și șoptind asta, deschid fereastră, mă urc pe pervaz și mă arunc.
- Acum sunt a ta demonule!
În cadere, noi locuind la etajul patru al unui bloc, îl văd pe demon stând la fereastră. Cand intru în contact cu pământul, o durere inimaginabilă îmi cuprinde tot corpul. Înainte de a-mi închide ochii pe veci, îl văd lângă mine.
- Acum ești doar a mea. Nimeni nu te mai poate avea.
Aceste cuvinte se repetau în cap ca un ecou, până când nu am mai auzit și simțit nimic.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
