Demonul din vise

XIX

          — Spune azi sau pleacă naibii o dată că nu am chef de toate stupizeniile tale de soție pe stop care visează că nu are atenție! strigă Andras la Sitri fiind nervos din cale afară.

          Sitri savură câteva clipe transformare de moment pe care reuși să o aducă asupra lui Andras și apoi spuse:

          — Amon plănuiește să îți atace regatul. Însă va începe din vest. Mai exact din partea opusă a zonei în care ne aflăm acum. Are o armată de două ori mai are decât a ta. Și desigur, de două ori mai pregătită. Soldații se antrenează intens în fiecare zi. Va fi un mare masacru, Andras. Unul imens chiar. Desigur, acum te întrebi: de ce oare ți-aș spune ținând cont că am mai multe legături cu Amon decât cu tine și că dacă aș putea aș renunța la tine într-o clipă. Ei bine, este adevărat. Însă știi că orice informație costă, iar această informație presupun că are o valoare destul de mare. Și cum tu îmi cunoști cel mai mare vis al meu... sper să fii la fel de darnic cât este și dorința mea de mare. spuse Sitri zâmbind ștrengărește în colțul gurii.

          Andras se încruntă slab și merse cu o viteză medie, dar pași apăsați în încăperea alăturată unde aruncă o privire fugitivă apoi se îndreptă spre dulapiorul de acolo și îi deschise încet sertărașul cel vechi în care făceau întreceri gândacii de bucătărie cu păianjenii și multe alte insecte. Tânărul rege lua de acolo un săculeţ din catifea de culoare cenușie. Îl duse în dreptul ochiilor și îl analiză atent apoi în deschise și privi scurt în interiorul său pentru ca mai apoi să-l închidă la loc îndreptându-și pașii înapoi spre sala tronului unde se afla încă Sitri ce-l aștepta nerăbdător. Andras se întoarse la el la fel cum și plecase și îi întinse micul sac fără a-i spune ceva în plus. Sitri îl luă cu grijă și zâmbi în colțul gurii.

          — Ador să fac afaceri cu tine, dragul meu amic.

          Și spunând acest lucru îl salută scurt și amicește printr-un simplu semn cu mâna și apoi plecă lăsându-l singur într-o tăcere totală pe Andras care fierbea de nervi gândindu-se la planul lui Amon, deja plănuind cum să-i demonstreze că regatul lui este imposibil de învins, chiar și de o armată de zece mii de persoane.

         În timp ce Andras făcea asta, Sitri merse spre calul sau cel alb ca laptele pe care urcă zâmbind nu înainte de a-și băga în buzunar răsplata primită pentru așa-zisa trădare a lui Amon. Calul său începu să galopeze rapid știind deja unde stăpânul său voia să ajungă și anume palatul lui Amon. Parul său destul de lung și lăsat liber îi zbura în spate el stând aproape lipit de cal ca o persoană ce nu mai călărise în viața ei. Bietul animal alerga din ce în ce mai repede mărind viteza de fiecare dată când era lovit de stăpânul său care după cum se pare se grăbea extrem de tare. Doar printr-o minune venită de nimeni nu știe unde, bietul animal ajunse cu bine la destinație așezându-se pe jos cu scopul de a se odihni după ce stăpânul său cel violent coborî din șaua lui cea grea și uitată de timp ce ar fi trebuit de mult reînnoită.

          Sitri intră în palat și merse direct spre locul unde se afla Amon care în mod surprinzător îl aștepta. Acesta îl salută politicos primind un răspuns egal. Amon era extrem de calm nearătând ca o persoană care s-a stresat timp de multă vreme cu organizarea unui razboi ce urma să se întâmple în următoarele săptămâni. Avea o față senină și calda nebrăzdată de vreo încruntătură sau orice altceva de acest tip. Îl privi pe Sitri de sus până jos și zâmbi ușor întrebându-l pe un ton calm:

            — Ei? A picat în plasă?

            — Ca un pește orb în plasa rară a unui pescar neîndemânatic. îi răspunse Sitri zâmbind încrezător.

           — Exact cum m-am așteptat. Acum tot ce rămâne de făcut este să vină momentul potrivit pentru a pune adevăratul plan în aplicare. Iar până atunci, pot savura liniștit cum Andras se stresează creându-și fără niciun motiv o armată care conform lui ar trebui să o învingă pe a mea, cea care nici măcar nu știe despre acest lucru.

          Sitri râse scurt apoi ducându-și mâinile la spate prinzând cu mâna dreaptă încheietura stânga îi spuse lui Amon încercând să nu-l întrerupă din savurarea momentului:

          — Îmi cer scuze că te întrerup, însă ar cam trebui să plec. Sunt destul de ocupat în ultimele zile și nu îmi permit să îmi pierd timpul pentru nimic în lume. Poate o să revin mai pe seară dacă voi avea programul mai aerisit pentru a sărbători amândoi plus doua pahare de vin.

           — Aha. Da. Cum să nu. Ai treabă. De parcă nu știu că te duci să stai după fundul reginei și să-i faci toate modurile doar pentru a mai avea puțin loc în ochii ei. spuse Amon râzând scurt ușor batjocoritor.

          Sitri zâmbi forțat și apoi plecă spre dormitorul riginei ușor încruntat fără a mai zice nimic. Urcă scările călcând destul de apăsat privirea lui devenind una ușor neutră. Ura când oamenii îl batjocoreau doar pentru faptul că dragostea pe care o nutrea pentru o anumită persoană nu va putea fi niciodată împărtășită.

          Acesta ajunse în fața ușii dormitorului reginei Poena. Uşă care era între deschisă lucru care îl ispitii pe Sitri să se uite subtil înăuntru. Ceea ce și făcu. Însă numai câteva secunde au fost destule pentru a-l face să regrete acest lucru. Ceea ce văzu îi făcu sângele să-i fiarbă în vene: Poena se săruta cu persoana pe care o ura cel mai mult din tot regatul și anume Victor, tatăl lui Ate. Sitri se încruntă puternic și mormăii printre dinți:

            — O să plătiți cu vârf și îndesat pentru fiecare sentiment negativ pe care mi l-ați provicat. Împreună ați aprins acest foc, împreună îl veți stinge.

          Iar după ce termină de rostit aceste cuvinte în spatele lui se auzi un glas de femeie: