Demonul din vise

XII

          Ajuns lângă cal, Andras îl dezlega apoi o puse ușor pe el pe Molly și în cele din urmă se urcă rapid în spatele ei și lua capastrul calului în mâini și porni. Calul alerga destul de repede datorită faptului că se odihnise, ceea ce-l mulțumea pe Andras care se uită drept înainte, ușor încruntat ca de fiecare dată când calarea, pentru că, spunea el, calaria necesita multă concentrare, iar el de fiecare dată când se concentra se încrunta ușor, fruntea lui incretindu-se slab. Pe fața lui nu se vedea schițată deloc bucuria datorită faptului că reușise să o recupereze pe Molly. Ceea ce ei îi cam dădea de bănuit. Deși până în acest moment avusese enorm de multă incredere în el și în faptul că o va slava, acum toată această încredere disparu cum dispar stelele când apare astrul zilei pe bolta cerească. Îsi spuse în gând că poate era doar obosit și închise ușor ochii sperând să și aibă dreptate și să nu fie altceva la mijloc. În mintea sa deja își facuse multe scenarii. Trist era însă că niciunul nu era cel corect. Cel adevărat pe care urma să-l afle imediat era mult mai dur decât ceea ce ea își imagine.

           Alergarea rapidă a calului se opri doar la destinație. Si anume la palatul celui ce era văzut de Molly ca salvatorul ei și viitorul ei soț. Aceste coborî de pe cal tăcut și apoi o ajuta și pe frumoasa brunetă să coboare. Se uită scurt la ea apoi își ridică privirea spre palat:

          — Urmează-mă. spuse acesta cu răceală în voce și intră pe unde ieșise.

          Molly îl urma cu pași mărunți și privirea lăsată în jos. Regele ce stătea în fața ei, nerespectand faptul ca ea ar fi trebuit sa fie prima, mergea repede îndreptându-se spre dormitorul său. Care era destul de departe, dar de care totuși se apropia din ce în ce mai tare. Avea o privire rece și lipsită de orice urmă de bucurie. Buzele-i crapate ce au format un zâmbet când ochii săi negrii au văzut-o pentru prima oară pe Molly, acum stăteau neutre și lipsite de culoare. Ochii ce-i sclipeau de fericire acum erau reci și goi, în timp ce sprâncenele încă formau acea incruntatura ce ar fi putut ușor să faca un bebeluș să plângă sau poate chiar să sperie un copil.

           După ce a ajuns în sfârsit în față ușii dormitorului său, acesta o deschise ușor și intră, făcându-i un semn scurt din mână lui Molly și intre și ea. Majoritatea obiectelor din încăpere erau ori din aur, ori dintr-un lemn negru lăcuit. Iar patul avea așternuturi roșii ca petalele macului, iar marginile erau de un auriu aprins. Molly intră sfioasă după el, iar când își făcu în sfârsit curajul să-l privească din nou în ochi, regretă amarnic. Inima i se făcu cât un purice și inlemni în locul unde se afla. Andras stătea tăcut în fața ei și o privea de sus așteptând să zică ea prima ceva. Biata fată își lua inima în dinți și bâlbâindu-se rosti cu o voce ușor stinsă:

        — Mulțumesc.

        Cum văzu că nu zice nimic, dădu să-l pupe pe obraz în semn de mulțumesc însă acesta o împinse, Molly aflându-se acum pe jos, stând în șezut și încercând să nu înceapă să plângă de față cu el, deși știa cu după ce ca pleca lacrimile vor aluneca încontinuu pe obrajii si palizi.