Demonul din vise

IX

Atenție! Acest capitol conține scene de violență fizică!!!!

          Vreau să-i mulțumesc pentru compliment, însă se aude ceva în tufișurile de trandafiri și Andras îmi face semn să tac și se duce spre locul de unde se auzea zgomotul. Era Amon...

           — Hmmm... Ce fac amorezii aici? întreabă el ironic.

           — Ce ți se pare că facem? Stăm. Andras i-a aruncat ironicul răspuns uitându-se în ochii lui cu o privire ucigătoare.

            Amon pufni. Se îndreaptă spre mine grăbit, mă ia de mână și mă ridică de pe bancă. Își ridică mâna pentru a mă lovi, însă Andras îl oprește.

            — De ce vrei s-o lovești? Tu cu mine ai ceva. Nu cu ea. spune el cu calm.

            — Într-adevăr. Însă și ea merită pedepsită.

            — De ce s-o pedepsești? Că ai lăsat-o singură în mijlocul mulțimii necunoscute? întreabă ironic în timp ce Amon scâșnește din dinți. Uite Amon, facem așa. Tu te duci frumos acasă cu mă-ta și ea rămâne cu mine.

           — Nicio șansă. Este a mea.

           — Amon, Amon, Amon. Tu nu înțelegi ceva. Tu ești prinț, eu sunt rege. O pot lua fără acordul tău. Dar nu vreau să o fac să sufere. Ai făcut-o tu destul.

          — Am zis nu! mă ia de braț și mă strânge foarte tare.

          — Amon. Dragul meu. Nu te-ai maturizat deloc. Ai rămas aceleași copil râzgâiat, care atunci când are probleme, se ascunde după fusta mă-sii. Pe mine, sincer să fiu, acest comportament mă scârbește și îmi inspiră milă.

             — Dacă ai terminat de ținut predici, noi trebuie să plecăm.

             — Plecați. Însă nu îți promit, mă jur că în curând, Ea va fii a mea.

            — Sunt curios cum o să faci asta.

           — Curiozitatea omoară.

           Amon mă ia de mână și mă târăște după el. Mă aruncă în caleașcă.

          — Până acum am fost drăguț cu tine. Dar de azi, schimbăm foaia.

            Drumul mi se părea acum de două ori mai lung. Însă nici nu voiam să ajungem la palat. Roțile caleștii au trecut printr-o groapă. Ne-am zgâlțâit. Amon mirosea a alcool. Din când în când își mai închidea ochii pentru câteva momente. Când am ajuns la castel, caleașca s-a oprit. Vizitiul a coborât primul și ne-a deschis și nouă ușa. Amon a coborât, târându-ma după el. M-a ținut strâns de mână până în încăperea în care dormeam. Ajunși acolo mă trântește pe podeaua rece, apoi dă cu piciorul în mine. Face două ture prin cameră, apoi se apropie de mine și mă ridică. Mă privește puțin. Lacrimile mi se rostogoleau pe obraji.

            — Acum văd cât de urâtă ești cu adevărat.

              Și într-adevar. Chiar eram urâtă. Amon îmi trase un pumn, eu căzând, apoi ieși din cameră trântind ușa. Mă ridic și mă apropii de masă. Îmi șterg sângele de la gură, apoi mă așez pe pat.