" Nu îl iubesc, nu îl doresc și clar, nu mă voi omorî pentru el. Degeaba este frumos, dacă frumusețea lui este egală cu răutatea pe care o deține. Ochii săi roșii îmi inspiră frică în fiecare noapte când mă vizitează."
Când tu ești marionetă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Eram șocată. Nu credeam că Amelia a suferit atât de mult. Și cât de crudă a fost mama ei... Oh! Biata de ea.
Aceasta se ridică și pleacă fără să mai spună nimic. Însă expresia ei spunea deja tot. Șuroaie de lacrimi curgeau pe obrajii ei subţi. Amon este un monstru. De asta m-am convins. Oare ar fii în stare să-l omoare și pe Andreas? Nu! E imposibil. E demon deci e nemuritor. Dar poate să-l chinuie sau să pornească război între regate. Poate să facă multe și eu nu pot să împiedic nimic. Pot doar să stau și să aștept să primesc vești. Of, așteptarea asta! Cum pot să stau liniștită când știu că Amon e în stare de orice. Sper să nu afle că am vorbit cu Amelia despre ceea ce i-a făcut. Altfel, va fii vai și amar de ea. Dar și de mine. Vreau să scap cât mai repede de aici. Vreau să mă duc la Andreas. Să fim împreună. Să fim... fericiți. Știu. Vreau prea multe, dar nu îmi este interzis să visez. Și poate, într-o zi, când nu voi mai avea nicio fărâmă de speranță, aceste vise se vor îndeplini. Până atunci eu va trebui să stau cuminte și să nu-l enervez pe Amon. M-ar putea duce departe, într-un loc unde Andras nu m-ar găsi. Sau m-ar putea lăsa să mor definitiv. Nu îmi place că trebuie să fac ce vrea el, dar pentru dragoste suport. Acum am un țel pentru care trebuie să lupt ca să-l ating. Va fi greu, dar voi reuși.
Optimismul meu mă făcu să zâmbesc. N-am mai zâmbit de la acel bal, când stăteam pe băncuţă cu Andras. Aveam un zâmbet cald și sincer. Acesta este strâmb și pe cale să se destrame și să pornească în schimb o avalanșă de lacrimi care să îmi împăienjenească ochii și să-mi ude batista cea albă, din catifea.
Mă ridic obosită și ușor amețită din pat. Abia dacă pot să merg și totuși, cu multă ambiție îmi târăsc picioarele până la fereastră. Îmi pun mâinile pe pervaz și un oftat îmi scapă fără să vreau. Imaginea îmi era neclară și simțeam cu încăperea se învârte cu mine. Apoi, dintr-o dată tot ce am mai văzut a fost doar negru. Un negru intens. Apoi m-am prăbușit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
