Capitol final

1K 36 18
                                    

Cele noua luni au trecut cam greu pentru mine si Ethan cat si pentru copii, dar am rezistat. Astăzi e ziua in care voi da viata celor doi baieti ai nostrii, da, sunt doi baieti, nu ne-am gândit inca la nume dar eu as vrea ceva cu orientari arabice, acum intru in sala de operatie, o sa nasc natural. Ne vedem curand micutilor.
P.O.V. Ethan
Stau in sala de asteptare alaturi de Kristinne, Raluca, mama, Mahfud si asteptam ca totul sa se incheie. Aud niste plansete si deja imi dau seama ca sunt copiii mei. Dar doctorul a iesit abia dupa jumatate de ora si mi aduce pe amandoi, sunt atat de frumosi, sunt cei mai frumoși bebelusi pe care i-am vazut. Ii duce inapoi si iese iar si ma cheama.
-Domnule, trebuie sa va spunem ceva.
-Samira e bine?
-Despre ea este vorba.
-S-a intamplat ceva?
-Ea a murit, corpul ei nu a facut fata acestui efort, s-a chinuit enorm sa ii nasca si imediat cum i-a nascut, a cedat, am incercat sa o stabilizam, dar nu am reusit. O sa o ducem intr-un salon si o sa o puteti vedea.
Am inceput sa plang, nu e posibil, e iubita mea, e logodnica mea, e sotia mea, e prietena mea cea mai buna, e mama copiilor mei. Nu pot sa cred ca se intampla asta. Am tipat tare "De ce?" Puteai face avort iubito, de ce nu ai vrut? Puteam adopta cati copii voiai tu. Acum e prea tarziu...
Toti se apropie de mine si ma intreaba ce s-a intamplat.
-A murit! Am spus cu durere mare in suflet.
Vad cum ies cu ea si o duc in alt salon iar doamna doctor ne face semn sa mergem.
Am intrat si i-am prins mainile.
-Iubito, daca ma auzi, sa stii ca avem cei mai frumoși copilasi, te rog intoarce-te si haide sa ii crestem impreuna, stiu ca mi-ai spus sa nu fiu suparat pe ei, dar de ce ai facut asta? Puteam adopta, te rog acum, daca le-ai dat lor viata, nu mi-o lua pe a mea, ca tu esti viata mea. Stăteam cu capul pe pat si o priveam. Totul se auzea ca un zgomot inabusit, pana si tipetele mamei ei erau atat de incete. Mi se parea ca ii aud bataile inimii, o priveam cu dragoste, cu atata dragoste si regret.

E primul an din viata mea fara Samira, am cunoscut-o de mica, am pierdut-o. A fost cel mai greu an din viata mea. Mi-au fost alaturi Raluca si Mahfud si Eric. Parintii ei nu vor sa auda nimic despre mine sau despre copii. Abia incep sa scoată primele sunete si au spus deja mama. I-am botezat Amir si Aman, ea si-a dorit nume arabe. Nu am gasit pe nimeni care sa ma faca sa am incredere, de la Samira, nu am mai avut niciun contact cu nimeni, contact fizic. Am renuntat la ideea de facultate si incerc sa imi cresc baietii. M-am mutat iar cu parintii si mama e innebunita dupa cei doi.
Am avut multe ganduri de sinucidere dar m-am gandit ca deja baietii au pierdut un parinte nu vreau sa creada ca nu ii iubim sau ca nu vreau sa fiu tatal lor, pana la urma ei sunt cea mai importanta amintire a Samirei.
O sa ne vedem curand iubito.

Bun, am fost atat de atasata de povestea asta, nu am sa mai fac o continuare pentru ca ar fi prea trasa de par. Am plans cand am scris capitolul asta. Ma gandeam sa fac niste capitole bonus, ori din perioada cand traia Samira, ori viata lui Ethan dupa ea. Sper sa va spuneti ideile im comentarii.
Nu stiu daca o sa mai scriu o alta poveste pentru ca nu stim ca sunt atat de talentata incat sa continui.

Curva taUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum