Contractul

Capitolul 2

-Ultima cerință a ta este să mă faci să cedez nervos? Eu m-am comportat frumos cu tine, am vrut să te scot la plimbare, să îți prezint orașul, dar tu numai presupuneri aiurea ai făcut. Să crezi că sunt la o întâlnire cu creatura pe care vreau să o văd dispărută cât mai repede din viața mea? Am tras aer în piept și mi-am apropiat fața amenințător de demon în timp ce îl trăgeam de bluză astfel încât să fie la nivelul meu. Poate ție ți s-a părut amuzant că toată lumea mă credea un nebun pe stradă pentru că vorbeam singur, dar te anunț că nu a fost de loc așa. Eu sunt nevoit să locuiesc în orașul ăsta, nu îi pot lăsa pe oamenii de aici să mă considere nebun doar pentru că ai tu chef de glume! Spune-mi naibii ultima cerință și dispari înapoi în văgăuna din care ai ieșit!

X m-a privit dezamăgit apoi am simțit că mă sufoc. Pentru o secundă am crezut că era din cauza nervilor mei, dar apoi l-am văzut pe demon cum se uita la mine și mi-am dat seama ca el îmi făcea asta. Mă sufocam iar el se uita la mine liniștit. Am căzut în genunchi în timp ce îl rugam din priviri să ma lase să respir.

Aerul a ajuns din nou în plămânii mei, așa că am început să respir ușurat. Demonul s-a lăsat în jos în fața mea și m-a privit în ochi.

-Nu știu tu cu cine crezi că vorbești, dar vreau să te anunț că nu ți-ai ales demonul potrivit la care să urli. Poate că nu te pot ucide, dar te pot tortura fără să te rănesc, așa că ai grija data viitoare cum vorbești cu mine. Ai înțeles?

-Da, am spus total surprins de comportamentul lui. Nu îl luasem în serios, iar asta îmi adusese câteva momente îngrozitoare. Cred că am pornit cu stângul amândoi. Nici măcar nu ne-am prezentat cum trebuie, am spus ridicându-mă în picioare. Eu sunt Kalle, și mi-ar plăcea să ne înțelegem, i-am spus întinzându-mi mâna.

-Eu sunt Ose, sper să ne înțelegem mai bine.

Am dat mâna cu demonul apoi m-am apucat să pun cumpărăturile la locul lor. Ose s-a dezbrăcat de geaca pe care i-am împrumutat-o apoi s-a așezat pe un scaun. Am pus apă la fiert în ideea să fac un ceai apoi am desfăcut lasagna semipreparată pe care am pus-o în cuptorul pe care nu m-am obosit să îl preîncălzesc. Trebuia să mă comport frumos cu demonul dacă îmi doream să trăiesc cât de cât liniștit. Ose nu știa cine sunt, așa că nu avea nici un motiv pentru care să mă trateze cu respect, iar eu trebuia să mă comport ca orice muritor respectuos și temător de demoni. Bine că eram bun la jucat teatru.

-Vrei ceai? Mi-am întrebat demonul care stătea tăcut de prea mult timp.

-Vreau să beau ceva cald, dar ceaiul nu intră în ecuație. Vreau sângele tău.

-Dar ai băut când mi-ai lins rana... i-am spus prefăcându-mă că îmi este frică.

-Ție ți-ar fi fost de ajuns atâta apă dacă ți-ar fi fost sete? Ți-am lins rana doar pentru ca să o închid. Mergem în dormitor?

-Stai să programez cuptorul, am spus preferând să merg de bună-voie decât să fiu luat cu forța.

Am programat cuptorul apoi l-am urmat pe Ose în dormitor. Știam că asta urma, cu toate că nu îmi convenea. pentru o secundă m-am blestemat că nu l-am rugat pe Ommin să mă ajute, dar mi-am alungat repede gândul din minte. Era problema mea, și trebuia să mă descurc singur. În plus nu mai vorbisem cu el de un an, cu toate că încercase din răsputeri să dea de mine după incident. În orice caz ar fi fost ciudat să îl caut doar când aveam nevoie de el.

-Dă-ți tricoul jos și întinde-te pe pat. Nu o să dureze mult, a spus.

-Am uitat să aduc cuțitul, m-am prefăcut că îmi amintesc.

-Pentru ce cuțit? Crezi că am colți degeaba? M-a întrebat zâmbindu-mi astfel încât să îi pot vedea.

Nu m-am putut abține așa că mi-am pus degetul pe un canin. Ose a părut surprins de gestul meu, dar nu m-a respins, ba chiar și-a deschis gura ca să îi pot simți mai ușor caninul. După cum ma așteptasem, nu erau prea ascuțiți. mereu mă întrebasem cum erau dinții demonilor, dar niciodată nu mi-am permis să îmi arăt curiozitatea.