Fata bionica

Capitolul 1. Cum a inceput totul

     Bunaaa! Am revenit cu o noua carte! Sper sa va placa! 

        Aceasta carte este o dedicatie pentru cea mai buna prietena a mea, surioara mea. In ea pot sa am incredere, cu ea pot sa vorbesc liber si sa fac toate prostiile care imi vin in cap. Cartea asta este pentru tine @Pikawwr. 

        Imi pare rau daca primul capitol o sa vi se para prea plictisitor dar va promit ca vor veni altele mai palpitante. De asemenea imi pare rau daca gasiti greseli, am scris repede ca sa nu pierd ideea. 

        Nu uitati sa imi spuneti parerile voastre! Pentru mine conteaza mult!

        Lectura placuta! :*

************************************************************************************************************

  Intotdeauna am fost o fata cuminte! Am dormit cand trebuia sa dorm, am mancat cand trebuia sa mananc, am stat cuminte cand a trebuit si totusi Dumnezeu m-a blestemat! 

        Totul a inceptu intr-o zi placuta de vara. Soarele stralucea puternic, totul era verde, cerul senin de un albastru pal te imbia la plimbari lungi. Sau cel putin asa mi s-a povestit. Aveam 5 ani. Ai mei ma scosesera in parc la joaca. Si ce ma mai jucam! Ma distram atat de tare incat la un moment dat mi-am cam dat drumul de la 4 metri. Va intrebati poate de ce mama naibii exista o bara de 4 metri pentru catarat intr-un parculet de copii... mda, si eu ma intreb acelasi lucru. Cert e ca am cazut de la acea inaltime! Am zis cumva mai sus ca mi-am dat drumul? Va rog sa ma iertati ca am gresit! 

        Imi facusem prieteni in acea zi in parc. Trei baieti si doua fete. Baietii radeau de mine ca sunt o lasa pentru ca nu vroiam sa ma dau tare in leagan si am vrut sa le dovedesc ca nu sunt lasa. Imi aduc aminte ca mi-a luat ceva sa ma urc pe acea bara iar cand am vrut sa vad daca se uita am constatat ca " noii mei prieteni" se jucau in alta parte si uitasera de mine. Am vrut sa ii strig ca sa ma pot da mare in fata lor. M-am alpecat putin ramanand prinsa de bara doar cu o mana si un picior. Mare greseala! Mi-am pierdut echilibrul si am cazut. 

        Mi-au povestit ai mei ca m-au vazut cazand. Au incercat sa ma prinda dar erau preau departe, tocmai pe banca, iar eu am ajuns repede gramada pe asfaltul tare pierzandu-mi cunostinta. M-au dus la spital, bineinteles, iar " prietenilor mei" din parc nu le-a pasat. Erau mici dar pana si un copil mic isi poate da seama cand se intampla ceva rau in jurul lui. Totusi, una din cele doua fete, Denise, a venit repede la mine incercand sa ma ajute. Ea si parintii ei au venit la spital cu mine si cu parintii mei, la rugamintile ei. 

        Ai mei sperau sa nu fie ceva grav, o mana rupta, o glezna luxata cel mult. Dar vestile au fost sfasietoare: aveam toate oasele rupte, facute praf. Nu aveam sanse de supravietuire mai ales in prapaditul nostru spital din prapaditul nostru oras San Salvador. Iar prapaditul nostru doctor Wulfic von Stein intrase intr-o panica totala,nestiind ce sa faca. Tot bolborosea ceva despre un schelet mecanic care ar putea sa ma tina in viata dar apoi se contrazicea singur ca nu voi supravietui iar parintii mei nici nu aveau bani pentru a plati acel schelet. In plus von Stein avea o reputatie de nebun insa era cam singurul doctor care mai statea in orasul nostru. 

        Intr-un final parintii mei ajutati de parintii fetitei din parc au reusit sa il calmeze pe doctor si sa ii puna intrebari. Au aflat ca acel schelet mecanic m-ar fi putut  salva dar in acelasi timp m-ar fi putut omora deoarece era doar un prototip inventat chiar de doctorul nostru nebun. De asemenea acel costum era foarte foarte scump. Din fericire parintii fetitei din parc s-au oferit sa le imprumute parintilor mei banii necesari in caz ca s-ar fi hotarat sa achizitioneze costumul. 

        Avand in vedere ca eram in criza de timp, parintii mei s-au hotarat sa accepte imprumutul si sa imi plateasca implantul de schelet. Da... stiu ca suna aiurea... implant de schelet...

        In fine, am facut operatia. Doctorul le-a zis alor mei ca a mers excelent si ca fiica lor va fi mai sanatoasa ca niciodata doar ca o data pe saptamana va trebui sa bea un sfert de litru de benzina ecologica pentru a nu rugini scheletul. Am mentionat ca von Stein este sonat??? Oricum, doctorul le-a promis parintilor mei ca voi avea o viata normala iar scheletul mecanic nu imi va afecta cresterea si dezvoltarea. Minciuni, minciuni, minciuni! Bine, doar prima parte,cea cu viata normala. 

        Si sunt 100% sigura ca viata mea e de rahat din cauza scheletului pentru ca nu imi amintesc sa fi stat langa meteoriti sau langa chestii nucleare sau radioactive. Stiu ca v-am bagat in ceata dar veti afla ce vreau sa spun...