Make me | 1

Capitolul 45

Am dat deja drumul cascadei din ochii mei. Nu am mai putut suporta presiunea, așa că am înlăturat-o. Nici măcar nu îmi pasă că or să mă vadă toți ca pe o avalanșă de emoții, pentru că dacă nu voi erupe singură, mi-e teamă că voi exploda.

"Mia!" Mă strigă Lucas în spatele meu, în timp ce eu deschid ușa porții cu prea multă putere, că am trântit-o de perete. "Oprește-te!" Mă prinde de încheietură, întorcându-mă cu fața la el. Îmi prinde umerii, cât să nu mai pot pleca, și mă privește cu o intensitate insuportabilă.

"Ce, Lucas?!" Mă răstesc printre dinți, suspinând și mai tare. Cum se face că de fiecare dată când vorbesc sunt tot mai copleșită de emoții și de durerea pe care o simt în piept?

"De unde știi?" Mă întreabă mărindu-și nările. Fața mea cade în uluire și nici măcar nu îmi găsesc cuvintele. Asta vrea să mă întrebe? Asta e tot ce are de zis?

"Asta contează cel mai mult acum? De unde știu?" Vocea mea fisurată, plină de deformări din cauza cuțitelor înfipte direct în sufletul meu. Sufletul meu care se mărea tot mai mult pentru el. Bănuielile mele sunt confirmate, Saffron și Lucas au făcut ceea ce am presupus. Nici măcar nu încearcă să nege, să îmi explice, să facă ceva în legătură cu asta. Tot ce îl interesează este de unde știu. "Am văzut mesajul de la ea. Da, haide, spune-mi că sunt o băgăcioasă enervantă, spune-mi să mă duc naibii pentru că am umblat prin telefonul tău. Dă-i drumul! Spune-mi cât de proastă sunt că mi-am făcut griji pentru tine în timp ce tu erai cu Saffron! Spune-mi cât de naivă am fost să cred măcar o secundă că ai putea vrea ceva cu mine!" Tonul meu se ridica pe măsură ce cuvintele îmi părăseau gura, iar lacrimile se prelingeau pe obrajii mei. Ochii lui sclipesc sub lumina felinarului din fața casei mele, și alerg pe toată fața mea. Sunt mai amăgiți decât au fost când i-am văzut azi pentru prima oară.

"Nu o să îți spun nimic din astea, pentru ca nici una nu este adevărată." Vocea este calmă și în același timp nervoasă, o combinație dintre acestea două care mă face să mi se facă pielea de găină.

"Deci ai de gând să-mi spui că nu ai fost cu Saffron?" Aproape că râd. În cel mai trist mod.

"Vreau să spun că da, am fost cu ea, dar doar pentru că vreau ceva cu tine, Mia." Face un pas în față, încercând să îmi prindă mâinile, dar mi le feresc imediat.

"Tu auzi ce spui?" Îl întreb făcând un pas în spate pentru a mă îndepărta de el.

"Trebuia să îmi dau seama ce simt pentru tine!" Gesticulează într-un mod disperat, sclipirea din ochi văzându-i-se și mai tare.

"Așa îți dai tu seama ce simți pentru mine? Culcându-te cu alta?" Mă încrunt surprinsă de cuvintele lui. Nu au sens, nimic nu are sens.

"Nu știam ce să fac! Eu, nu știu ce să fac." Își pune mâinile în păr, oftând apăsat.

"În nici un caz nu trebuia să faci ce ai făcut!"

"M-am speriat, ok?" Se apropie din nou de mine, lăsându-mă confuză. Cum adică s-a speriat? Face mișto de mine?

"Ce?" Întreb vizibil nedumerită, și nu mă îndepărtez de el, se oprește la o distanță mică de mine și își trage buza între dinți.

"Da, m-am speriat. Te-am auzit, Mia." Spune pe un glas răsuflat, abia că se aude. Inima mea începe să accelereze speriată în timp ce mă gândesc ce ar fi putut să audă.

"C-ce ai auzit?" Înghit în sec, cu toate că nodul care nu mă lasă să respir cum trebuie nu dispare.

"Nu eram adormit când ai intrat, eram doar pe punctul de a adormi. Te-am auzit, bine? Am auzit ce ai spus. Ce mi-ai spus." Înghite și el în sec, privindu-mă în ochi. Nu îmi vine să cred că mă auzise. Eram destul de convinsă că nu o făcuse. Sunt șocată. Știu că mai înainte i-am recunoscut faptul că sunt îndrăgostită de el, dar ieri nu știam că azi o voi face, așa că nu-mi doream ca el să știe încă.