Make me | 1

Capitolul 50

"Te simți bine?" Mă întreabă pe un ton nesigur, în timp ce ajungem lângă o bancă, și ceva îmi spune că banca asta nu era mereu aici.

"Da. Sunt doar..emoționată." Îi recunosc. Nu văd un motiv pentru care să-l mint în acest moment, mai ales că el și-a arătat sentimentele față de mine în văzul tururor.

E un gest incredibil de mare, și tot ce m-a făcut Lucas acum a fost să îl iubesc și mai mult. Am uitat orice lucru urât dintre noi, așa impact a avut absolut tot asupra mea.

"Aș minți dacă aș spune că eu nu sunt emoționat, și nu mai vreau să mint naibii." Spune, trezindu-mi un zâmbet pe buze imediat, și mă așez pe bancă. Picioarele au început să mă doară deja din cauza tocurilor, știam eu că nu am să rezist.

"Stai jos." Bat cu palma locul de lângă mine, dar el refuză scuturându-și capul.

"Nu pot să stau într-un loc când sunt agitat." Își dă o mână prin păr, și până și gestul ăsta mi-a lipsit din partea lui. Mă sperie atașamentul meu față de absolut orice în legătură cu el.

"Ce spuneai că avem de vorbit?" Sparg gheața, privindu-l de jos cum inspiră și expiră greoi. Chiar e emoționat, și pentru un motiv anume, este adorabil.

Pufăie de câteva ori, și într-un final se așează pe bancă, lângă mine. Bate cu piciorul în gazonul proaspăt tăiat și se uită încruntat în față. Își roade obrazul pe interior, și când îl văd că își freacă genunchii, îmi dau seama că îl macină ceva.

"Tu simți ceva pentru Dylan?" Întreabă dintr-o dată, făcându-mă să tresar din cauza liniștii sparte. Mă uit la el cu sprâncenele arcuite, și mă întreb ce i-a venit să mă întrebe exact asta.

"De ce ai întreba așa ceva?" Mă încrunt neînțelegând ce îl roade atâta.

"Răspunde-mi." Folosește un ton aspru, și își dă seama imediat de acest lucru. "Răspunde-mi, te rog." Își corectează adresarea, și își întoarce corpul mai mult în direcția mea, pentru a mă putea privi în ochi. Coapsa mă furnică acolo unde genunchiul lui o atinge, și ochii lui se intensifică cu fiecare minut care trece.

"Lucas, nu simt absolut nimic pentru Dylan. Credeam că este destul de evident deja pentru cine simt." Scoate un sâsâit printre buze. "Spune-mi ce te roade."

"De ce ai ieșit cu el atunci?" Își mușcă buza, așteptând stresat răspunsul meu.

"Nu știu de ce am ieșit cu el. Presupun că încercam să uit puțin de..tine." Își aduce imediat privirea în ochii mei.

"Și..Și ți-a ieșit?" Înghite în sec.

"Ce să îmi iasă?"

"Ai uitat de mine?" Nu știu cum se face dar faptul că e atât de nesigur pe el în acest moment îi dă o aură drăgălașă.

"Nu, nu am uitat de tine. Dimpotrivă, îmi aminteam tot mai mult de tine."

"De ce?" Ochii lui se umplu cu stropi de fericire, și faptul că respiră pe gură, buzele sale mă tentează extrem de mult.

"Pentru că îmi dădeam seama că preferam de mii de ori mai mult prezența ta în loc de a lui." Îi mărturisesc, și spre bucuria ochilor mei, colțurile gurii sale se ridică în cel mai dulce zâmbet văzut de mine.

"Nu te-a sărutat?"

"Cine? Dylan?"

"Nu, bunica." Își dă ochii peste cap. Așteptam o remarcă și de asta. "Normal că Dylan."

"Nu, nu m-a sărutat."

"A încercat să o facă?"

"Nu. Și chiar dacă ar fi făcut-o, tot aș fi refuzat." Spun iar el răsuflă ușurat. "De ce?" Își umezește buzele înainte să îmi răspundă.