Make me | 1

Capitolul 36

Am dormit atât de rău seara trecută încât mă întreb dacă am reușit să ațipesc măcar câteva ore. Mă tot fâțâiam pe toate părțile și încercam să îmi gasesc locul și poziția perfectă, dar eșuam de fiecare dată. Oscilam între cald și răcoare, scoțând picioarele de sub pătură sau băgându-le înapoi. Pe scurt, a fost una dintre nopțile pe care nu dorești să le mai repeți.

"Bună dimineața." Tata mă salută atunci când trec fugitiv prin sufragerie, dar îl ignor. Încă nu pot să cred ca el s-a comportat în acel fel cu Lucas la masă. A fost stânjenitor, și până și eu m-am simțit prost pentru Lucas. Nici acum nu îi înțeleg ieșirea, iar el nici măcar nu s-a sinchisit să îmi explice. A fost greșit, și simt nevoia să dau de Lucas și să vorbesc cu el, era atât de supărat când a plecat. Încep să cred că noaptea mea a fost așa cumplită și agitată tocmai din cauza lui, nu-mi puteam scoate din minte mâhnirea de pe chipul său atunci când a ieșit pe ușă. Îmi stătea capul numai la el și ce făcea în momentele acelea. Dormea? Stătea cu prietenii lui? Era la vreo petrecere? Bea? Era nervos? Era supărat? Sute de întrebări și scenarii îmi trecuseră prin cap, dar am decis să îi dau puțin spațiu. Vreau sa îi fiu alături, dar nu vreau să îl presez și să îi stau pe cap. "Chiar ai de gând să mă ignori?"

"Pentru un moment, nu prea vreau să îți vorbesc." Spun, apucând marul care stă pe masă și mușc din el zdravăn. Mă așteptam să fie mai dulce, dar e acru și mă face să mă strâmb.

"Încă ești supărată?" Își ridică o sprânceană și își ia ochelarii de pe nas. Vorbește serios acum? Te rog, spune-mi că glumește.

"Tu chiar nu realizezi, nu?" Mă uit urât la el, pierindu-mi până și pofta de a-mi mânca mărul. Mă privește de parcă nimic nu s-ar fi petrecut cu doar o zi înainte.

"Să realizez ce?"

"Cât de greșit te-ai comportat cu el. Nu sunt supărată, sunt profund dezamăgită. Nu ți-a făcut nimic, de ce te-ai atacat așa? În loc să mă întrebi pe mine dacă sunt supărată, ar trebui să îți ceri scuze lui Lucas pentru apucăturile tale. Îmi spui mereu să fiu responsabilă și asumată, tu de ce nu faci ceea ce spui?" Încerc să îmi stăpânesc mânia îndreptată către tata și îmi încleștez pumnii, încercând să mă calmez. E încă tatăl meu, nu îmi pot permite să îl jignesc sau să fac ceva neadecvat, dar totuși, cineva trebuia sa îi spună vreo două.

"Îmi pare rău că m-am comportat așa, dar e prima dată pentru mine când întâlnesc un amic de-al tău." Accentuează cuvântul 'amic'. "Eram atât de obișnuit cu ideea că singurele tale prietene sunt Melissa si Saffron încât uitasem ca o dată și o dată vei avea un prieten. A fost totul atât de spontan, am fost depășit de situație și am izbucnit." Explică trecându-și degetele prin barba sa care devine tot mai deasă. Mă uit la el gândindu-ma la ce a spus. Parțial, are dreptate în legătură cu spontaneitatea lucrurilor, nici eu nu mă așteptam ca Lucas să apară acolo, dar nici mama, iar ea nu a devenit nepoliticoasă, așa că asta nu îl scuză cu nimic.

"Nu e un motiv plauzibil pentru comportamentul tău de om al peșterii. Ți-am spus, nu mie îmi ceri iertare, lui îi ceri." Îmi pun mâinile în șolduri, simțindu-ma de parcă eu aș fi adultul de această dată. "Și oricum, totul a decurs destul de bine până când și-a spus numele de familie. Care-i problema aici?" Ridic o sprânceană și îmi mușc buza așteptând să răspundă.

"Nu am sa imi cer iertare nimanui, nu ii datorez nimic." Ofteaza iar gura mea formeaza un 'o'. "Îi cunosc familia, si nu imi place deloc. Sunt niște înfumurați plini de sine, cu o impresie prea bună despre persoana lor. Se cred superiori tuturor, deși au multă dramă în familie." Spune lasandu-ma masca. Clar nu il cunoaste pe Lucas avand in vedere ca el crede ca Lucas are o impresie prea buna despre el. El tocmai îmi spusese ca se disprețuiește, că se urăste. Intr-adevar, este arogant, dar e doar o fațadă, dupa ce ajungi sa il cunosti realizezi ca e doar un simplu om care adoră să își pună exagerat de mult ketchup pe cartofii lui prăjiți.