Make me | 1

Capitolul 60

"Batem la ușă sau intrăm direct?" Allison întreabă șoptit, de parcă s-ar teme să nu o audă cineva. Mă simt de parcă am intra prin efracție, dar e și cabana lui Lucas, deci nu cred că s-ar putea numi așa.

"Intrăm." Lucas dă verdictul, punând mâna pe clanța ușii din lemn proaspăt lecuit. E o cabană masivă, și foarte mare. Mă asteptam la ceva de dimensiuni mai mici, dar de fapt e destul de mare. Mare și drăguță, dar era destul de clar faptul că nu ar fi avut cum ca familia Denzel să dețină ceva modest.

Trăgând aer în piept toți, de zici că suntem pe cale să îl confruntăm pe Big Foot, ne facem curaj și deschidem ușa cabanei.

Complet amețiți și dezorientați, ne plimbăm frenetic ochii prin prima încăpere în care am intrat. Un șemineu mare, negru, mat, ne aștepta în față, potrivindu-se perfect cu toată mobila excesiv de frumoasă. Canapelele erau negre, cu perne, fără perne, pături, tot felul. Covorul alb și pufos era întins pe jos, ținând deasupra o măsuță de lemn, neagră. Felul în care totul este făcut din lemn, îmi dă o stare de liniște, pe care nu o pot explica. Chiar dacă cabana nu este decorată tocmai pentru anotimpul vara, încă mă înconjoară o atmosferă bună care îmi dă o dispoziție grozavă.

"Nate!" Strigătul lui Allison mă scoate din momentul meu de a studia cabana, și îi privesc pe cei doi cum se învârt prin încăpere. Geamurile mari și luminoase îți lasă o vedere extrem de bună spre natura de afară, și mi-a captat instant atenția, în timp ce Lucas îl striga la rândul lui.

"Poate e la etaj." Sugerez eu, zărind scările care erau, bineînțeles, din lemn. Lucas își întoarce capul către scări, și urcând tot câte două trepte, s-a făcut nevăzut.

"Pot să te întreb ceva?" Allison conversează în mod direct pentru prima oară cu mine, surprinzându-mă. Mă sprijin de brațul canapelei, privind-o cu mâinile încrucișate la piept.

"Sigur." Îi răspund, așteptând să îmi pună întrebarea.

"Ce a aflat Nathan atât de rău?"

Trebuie să recunosc că m-a luat pe nepregătite, pentru că aproape uitasem că ea nu știe nici măcar un sfert din povestea totală. Nu am nicio intenție de a-i spune despre mama sa și tatăl meu. Comportamentul ei ciudat și diferit nu îmi mai inspiră deloc încredere, și nu aș vrea să dezvălui orișicui ceva atât de personal, căci nu este vorba numai de Sarah aici, e și familia mea la mijloc.

"Mă tem că nu-ți pot spune." O refuz, așa cum mi-am impus. Nu îmi fac griji că Lucas ar putea să îi spună, știu că e genul de persoană secretoasă căruia nu îi place să se discute pe tema el. Dar ceva mă face să cred că Nathan ar putea să îi spună cu una cu două. Dacă o va face, nu are decât, dar de la mine nu va auzi nimic, și nici nu i se va confirma.

"De ce nu?" Își îngustează ochii, mutându-și greutatea de pe un picior pe altul.

"Pur și simplu." Ridic din umeri, și e destul de clar că am iritat-o la maxim cu refuzul meu. "Acum pot să te întreb eu ceva?" Analizează câteva secunde situația, apoi își face cheful și răspunde.

"Întreabă."

"De ce te comporți în felul ăsta cu mine?" Își păstrează o atitudine neutră, ca să nu îmi pot da seama de ce vrea ea să emane în acest moment.

"Nu văd nimic tocmai diferit."

"Chiar așa? Că eu văd cam prea multe. De la ziua mea, mă eviți. Și nu doar că mă eviți, dar dacă dai cumva peste mine, încerci să mă ștergi din peisaj fiind nepoliticoasă. Te-am supărat cu ceva? Te deranjează ceva? Spune-mi, și putem rezolva, nu trebuie să apelezi imediat la răceală și răutate." Își freacă fruntea cu degetele sale arătătoare, trăgând de timp înainte să îmi răspundă.