Make me | 1

Capitolul 71

Prima zi.

Nu am auzit nimic de Lucas de ieri, de când am avut acea ceartă, și de când a plecat și m-a lăsat înfrigurată și singură în camera mea.

Am avut parte de o despărțire, după bănuielile mele, căci am analizat ultima sa replică de ieri, am măcinat-o toată noaptea, și am ajuns la concluzia că asta s-a întâmplat.

Lucas voia să mă facă să mă simt vinovată pentru această despărțire bruscă, și totuși atât de bine întemeiată.

Niciodată nu i-am spus că nu vreau ca relația noastră să meargă. Eu doar nu văd ca el să încerce să meargă. O face, dar în felul său, iar felul său mă rănește. Tot ce îi cer este să îmi respecte anumite principii, și totodată să mă respecte pe mine.

Atunci când cer cuiva un lucru în mod repetat, iar acea persoană continuă să o facă, nu mă simt respectată. Nu mă simt luată în serios. Mă simt naivă, și poate prea permisivă. Ar trebui să mă iubesc mai mult pe mine, deși, nu știu cum se face, dar îmi este destul de greu.

Am auzit atât de des că iubirea este ceva care poate fi ușor de luat, greu de îndurat. Și e adevărat.

Te poți îndrăgosti într-o clipită, apoi iubești cu fiecare atom și celulă, iar mai departe vine partea grea. Obstacole, care sunt greu de îndurat, greu de dus. Niciodată nu s-a presupus că dragostea este un sentiment slab și ușor, ba dimpotrivă, este puternică și îți dă mai multe bătăi de cap decât matematica.

E doar o chestiune de înțelegere.

După două zile

Încă sunt nelămurită.

Încă sunt lăsată în ceață, și încă nu există nimeni care să fie capabil să mă scoată. Doar el.

Culmea, nu-i așa?

Tocmai cel care m-a băgat, este capabil să mă și scoată. E ca și cum viața stă pe un scaun, cu o pungă de floricele în brațe, privind cum își bate joc de noi. Așa mă simt.

Ce e mai iritant, este că sufletul de obicei știe ce să facă ca să se vindece, provocarea este să faci mintea silențioasă.

Niciodată nu am avut de aface cu ceva mai complicat decât sufletul meu.

După o săptămână

Cu toate că am sperat în fiecare minut al zilei că mă va suna, că îmi va da un mesaj, nu s-a întâmplat.

Mama m-a stresat în continuu să ies undeva cu ea, ca să nu mai lâncezesc în camera mea, ascultând muzică sau uitându-mă la seriale. M-a bătut la cap să mănânc mai mult și să mă hidratez mai mult, căci m-am cam neglijat. Nu m-aș mira dacă am slăbit câteva kilograme, căci am mâncat foarte puțin. Mereu aveam senzația de greață când încercam să pun ceva în gura mea.

Tatăl meu m-a acaparat săptămâna asta, vrând să mă consulte. Crede că sunt bolnavă, de asta mă comport în acest fel. Și îi dau dreptate.

Sunt bolnavă. Dar din păcate un medic ca și el nu mă poate ajuta niciodată. Nu există medicament pentru asta, adică nu în sensul propiu.