Drumul speranţei

18. 18/12/2054

18 decembrie 2054

Pădurea Boone, Kentucky

Au trecut două zile de la moartea lui Liam şi eu încă nu m-am clintit din locul unde ne-am instalat tabăra în ziua atacului. Nu vreau să plec şi să-l las al nimănui aici, dezgolit, chiar dacă recunosc că mirosul de putrefacţie începe să devină din ce în ce mai pregnant. 

Astăzi nu a fost o zi specială. Am privit lemnele carbonizate de lângă corpul lui Liam pentru o bună bucată de vreme şi doar m-am gândit la vrute şi nevrute. Am încercat ca de obicei să-mi număr firele de păr din cap şi am scrijelit scoarţa brazilor din împrejurimi cu briceagul lui Liam.  

De multe ori m-am oprit cu privirea la faţa sa şi m-am holbat la el simţind un gust amar pe limbă. Mi-am dat seama tocmai acum cât de mult a însemnat el pentru mine. Eu chiar am ţinut la el. Stomacul încă mi se contractă doar când mă gândesc la conversaţiile scurte purtate în timp ce mergeam pe drumul principal. Umărul îmi zvâcneşte numai când îmi amintesc momentul când m-a împins înapoi în pivniţa în Ziua Tornadelor. 

Chiar vreau să continui călătoria fără el? Rostul plecării noastre din Jacksonville a fost să găsim civilizaţie. Dar acum, chiar dacă găsesc supravieţuitori, cum aş putea trăi de una singură printre străini? El era de fapt speranţa de care mă agăţam cu o aşa mare ardoare. Totul a rămas fără înţeles după ultima sa suflare. 

Poate că asta a fost menirea mea. Poate că mi-a fost sortit să mă chinui în fiecare secundă ca să mă asigur că voi trăi, să întâlnesc moartea la orice pas şi să mă distrug psihic. Sincer, m-aş putea resemna cu gândul ăsta şi probabil că, ori vie, ori moartă, voi ajunge să-mi spun, într-un mod ciudat, că experienţa aceasta a avut rostul ei precis. 

Literele devin din ce în ce mai şterse. Presupun că cerneala din stilou este pe sfârşite. 

_______________________________________________

Acesta este sfârşitul poveştii. Ce mai rămâne de spus este că vă mulţumesc vouă, cititorilor, că aţi acordat o şansă acestei creaţii şi mă bucur nespus de mult că feedback-ul a fost în mare parte pozitiv. Şi de aceea, pe lângă alte motive, am decis să iau în considerare publicarea poveştii, desigur după o amplă editare ce va presupune şi adăugarea a mult mai mult conţinut. Tot ce sper acum este să reuşesc. 

Vă îmbrățișez cu mult drag! 

                                                                           - Limo