Sebastian

Capitolul 15

Ușa se deschide, Katia intrând cu privirea în pământ. Părul ei mai are doar o umbră din culoarea neagră pe care a avut-o când am văzut-o ultima oară.

-Kati, spun nesigur.

Capul i se ridică instant, iar ochii ei par a fi a unei căprioare care tocmai a văzut farurile unei mașini.

Se repede la patul meu și se agață de mine. Îi pot simți lacrimile pe gâtul meu, chiar dacă încearcă să se calmeze.

-Cât mă bucur să te văd, spune printre suspine.

-Îmi pare rău, Katia.

Vreau să profit de acest moment în care mă lasă să îi vorbesc. Vreau să știe cât de rău îmi pare. Se desprinde mine și mă privește cu ochii împăienjeniți de durere și lacrimi.

-Nu trebuia să te mint. Trebuia să te sun în secunda în care am găsit-o. Trebuia să îmi dau seama cât de mult suferea. Trebuia să fiu acolo pentru ea. Îmi pare rău că am fost un frate de rahat și că am lăsat-o pe Elena să moară.

-Taci, mă întrerupe.

Speranța că m-a iertat se scurge din mine cu fiecare secundă în care nu scoate niciun cuvânt.

-Niciodată să nu mai spui asta. Să nu te gândești pentru o secundă că e vina ta. Tu nu ai făcut nimic care să o determine să facă asta. Cel care e de învinovățit este Marco. El a chinuit-o și a împins-o la asta.

O privesc confuz. Marco? Dar e mort. Din câte știu eu, nemernicul ăla nici nu știa de existența Elenei.

-Nu ai citit scrisoarea, nu?

Îmi prinde mâna întra-ei. Marco a făcut-o pe Elena să sufere atât de mult că și-a luat viața.

-Mak?

-O să vă las să vorbiți.

Makani îmi sărută tâmpla și iasă din încăpere.

-Katia, despre ce vorbești.

-Aparent, Marco a ajuns la Elena înainte să îl omoare Francesca. L-am întrebat pe Killian de ce nu o supraveghea și a spus că cineva l-a doborât.

-Și nu s-a gândit să ne spună?! strig nervos, ridicându-mă brusc, ignorând durerea care mă cuprinde.

Nu l-am simpatizat prea mult pe Killian, dar nu credeam că e atât de idiot.

-Când s-a trezit și a mers după Elena a întrebat-o dacă e bine. Și-a dat ochii peste cap și i-a spus că e bine. Elena nu a dat niciun semn cum că s-ar fi întâmplat ceva.

Chiar și așa, nu ar fi trebuit să rămână tăcut. Trebuia să ne zică. Am fi vorbit noi cu Elena. Am fi salvat-o. Ar fi fost în viață.

-Seb, calmează-te. Nu e vina lui Killian, iar Marco e mort. Tot ce poți face acum e să o păstrezi pe Elena în amintirea ta.

-Îmi pare rău că spun asta, dar mi-aș dori să nu o țin minte, spun, simțind cum lacrimile se adună în colțurile ochilor.

-Despre ce vorbești?

-Amintirea ei mă terorizează, Kati. Am coșmar după coșmar, iar ea e în fiecare. Îmi țipă în față cât de inutil am fost ca frate.

-Îți spune că ești vinovat pentru moartea ei, completează ea.

Dau din cap aprobator, lăsând lacrimile să coboare pe obrajii mei.

Mi-a spus vag că auzea vocile mamei și ale lui Darren înainte de moartea lui Neil, dar nu am cerut niciodată detalii. Totuși, din câte știu eu, nu a avut coșmaruri despre ei.

-Am pățit la fel. După ce au murit Chloe și Larry am avut aceleași coșmaruri.

-Cum ai scăpat de ele? o întreb, sperând că are răspunsul pe care îl caut de doi ani.

Inspiră adânc, de parcă e pe cale să îmi mărturisească secretul vieții.

-M-am iertat.

O privesc confuz. Pentru ce s-a iertat? Nu a fost vina ei că Larry și Chloe au fost omorâți.

-Trebuie să te ierți. Trebuie să înțelegi că nu e vina ta ce s-a întâmplat.

Vorbește încet, punând accent pe fiecare cuvânt, de parcă depune un efort uriaș ca să vorbească.

-În final, tu ești singurul care poate opri acele coșmaruri.

***

Intru în apartament, ajutat de Makani. Am stat atât de mult întins în pat că mi se pare ciudat să îmi folosesc picioarele.

Am fost ținut sub observație câteva zile, dar când au văzut că sunt, relativ, sănătos m-au trimis acasă. Tot nu pot să înțeleg cum naiba mi-am rupt o coastă.

E atât de incomod. E o durere suportabilă, dar care te enervează.

-Sigur nu îți amintești nimic?

-Îmi amintesc doar că am comandat mâncare și după ce am mâncat am continuat să mă droghez. După aceea, totul e negru.

Mă așez pe canapea, oftând din cauza coastei.

O privesc pe frumoasa negresă din fața mea și pot să îmi dau seama la ce se gândește. Ochii i se plimbă prin apartamentul pe care l-a curățat ieri, inspectând mobila.

-Mak, spun ușor.

Se gândește unde aș fi putut să ascund drogurile, dacă mi-au mai rămas.

Privirea i se fixează pe mine și simt cum mă încălzesc pe dinăuntru. Alții ar spune că ochii ei par a fi de gheață, dar eu văd atâta căldură în ei. Dacă ar trebui să îi descriu ochii, aș spune că văd cerul senin dintr-o zi călduroasă de vară.

Și tot nu ar fi de ajuns.

-Nu mai am nimic.

Umerii ei se relaxează când aude cuvintele care îmi ies din gură.

-Scuze.

Îi fac semn să se apropie și să se așeze pe canapea. Face întocmai, evitând să mă privească în ochi.

-S-a întâmplat ceva.

Nu o întreb și o știe și ea. Nu mă refer la timpul nostru, ci la viața ei de dinainte. Viața din Europa, pe care a trăit-o fără să știe de existența mea.

Oftează și se lasă pe spătarul canapelei, într-o încercare eșuată de a părea relaxată. Umerii îi sunt la fel de încordați că acum câteva momente și respiră greu.

Am învățat să observ aceste mici detalii în cămin. De fiecare dată când vorbeam cu băieții mai mari observam mișcările lor. De fiecare dată știam dacă urma să îmi iau sau nu bătaie. Nu făceam nimic în legătură cu asta. Nu le spuneam nimic, nu fugeam. M-ar fi prins mai devreme sau mai târziu. Doar mă pregăteam psihic pentru pumnii, palmele și picioarele pe care urma să le primesc.

Deși pot observa aceste gesturi nesemnificative pentru oricine altcineva, nu le-am putut observa la Elena. Trebuia să fiu mai atent.

Indiferent de ce spune Katia, într-un fel, și eu sunt vinovat că am pierdut-o. Sunt vinovat pentru că nu am observat-o. Nu am realizat de cât de mult ajutor avea nevoie.

Sunt vinovat pentru că am dezamăgit-o.

-Nu am vrut să recunosc asta în drum spre apartament, dar în ziua când te-am găsit, o parte din mine știa că te voi găsi așa, îmi întrerupe Makani șirul gândurilor.

-Cum?

-Așa i-am găsit și pe părinții mei. Zăceau amândoi în propria vomă, dar spre deosebire de tine, ei nu au mai apucat să își scoată acele din vene.