Sebastian

Capitolul 28

Ascult cu drag chicotelile Sierrei. E așezată la masă cu Francesca și discută despre Dumnezeu știe ce.

-Seb!

Îl privesc pe micuțul Xander care sare pe trambulină cu voioșie. Îi place să se dea în stambă, dar nu îi iese tot timpul. E gelos pe atenția pe care o primesc Dakota și Darren.

-Nu îmi vine să cred că vor să facă prostia asta.

Îl privesc pe Charlie care îl leagănă pe Darren în brațele sale. Dax stă întins la picioarele lui și privește cu atenție spre bebelușul pe jumătate adormit.

-Nu e o prostie. E drăguț.

-Ai fi făcut asta când i-am avut pe oricare din ei? Charlie o privește amuzat pe Fran. Cred că știm cu toții răspunsul.

-Doamne, nu. Nu îmi plac surprizele.

E ciudat că spune asta, având în vedere că cea mai mare surpriză din viața lor, ca și cuplu, încearcă să se dea peste cap lângă mine.

-Am ajuns!

Katia coboară scările în fugă. De când și-a pus piciorul în prag și a hotărât că nu mai zboară cu avionul însărcinată, e foarte activă.

Alessio vine în urma ei cu Dakota pe umeri. Fetița râde și trage de părul tatălui ei.

Dintr-un anumit motiv, în minte îmi apare imaginea cu Mak și Rain în garajul lui Fred, împletindu-și părul.

Inspir adânc și clatin din cap. Au trecut câteva luni de când sunt cu Sierra. Chiar trebuie să mi-o scot pe Mak din minte. Nu e cinstit față de niciunul dintre noi.

Am ezitat să o sun după a prima întâlnire. Îmi era teama ca istoria să se repete și Dumnezeu știe ce dușmani de-ai lui Charlie s-ar ivi să o ia pe Sierra, sau mai rău. Katia m-a asigurat că totul e bine, dar chiar și așa, mereu privesc peste umăr, asigurându-mă că nu ne urmărește nimeni.

În plus, Sierra e minunată. Cumva, m-a scos dintre zidurile pe care le-am construit în jurul meu. Nu am vrut să am secrete față de ea așa că i-am spus cam totul despre mine. A ascultat, a dat din cap și a continuat să asculte.

I-am spus chiar și de Mak. Inițial nu a știut cum să reacționeze, dar apoi m-a îmbrățișat și mi-a spus ceva ce m-a lăsat uimit.

"De-acum încolo, eu voi avea grijă de inima ta."

Nu știu de unde i-a venit, dar respirația mi s-a oprit pentru un moment. Am privit-o adânc în ochii verzi și am știut.

Vorbea cât se poate de serios.

***

Fumul mov s-a împrăștiat prin toată curtea, determinând-o pe Sierra să tușească. Cumva am reușit să ne strecurăm printre ceilalți invitați ca să îi îmbrățișăm pe Katia și Alessio primii. Acum știu că vor avea un băiat.

-Ce culoare a ales Katia dacă era fată? întreabă Sierra după ce își revine.

-Galben, cred.

Sierra clatină din cap și privește din nou spre Katia și Alessio. Acum că au aflat, e timpul pentru poze. După ce am cunoscut-o pe Katia, pe cea care nu zâmbea prea des și care încerca din răsputeri să treacă peste moartea mamei și a iubitului ei, îmi pare straniu să o văd așa. Nu am stat nici măcar un an cu ea după ce ne-a luat de la cămin, dar a părut mai mult de atât. Când a plecat nici nu m-am gândit că își va termina facultatea, dar a făcut-o. Acum că o văd așa, alături de logodnicul ei și cu Dakota, fiica lor, între ei, zâmbind toți la o fotografie, la petrecerea pe care au dat-o pentru a afla sexul celui de-al doilea copil al lor, realizez. Katia a trecut prin atâtea schimbări; durere, pierdere, iubire, atâtea lacrimi și zâmbete; nu va mai fi niciodată la fel. Dar asta nu e un lucru rău.

Și eu m-am schimbat mult în ultimii ani. De la moartea mamei, niciunul nu a mai fost la fel. Niciunul dintre noi nu a mai avut o cină la care să ne rugăm alături de ea. Niciunul dintre noi nu i-a mai simțit mângâierea care alina orice durere. Niciunul nu a rămas același copil care se trezea dimineața și era întâmpinat de frumosul ei zâmbet. Toți trei ne-am schimbat mult, dar eu și Katia nu vom mai avea ocazia să aflăm ce fel de persoană ar fi fost Elena.

Gândindu-mă la persoanele care au fost acolo ca să asiste la această schimbare doar două nume mi se formează clar în minte. Katia și ceilalți au fost acolo, de asemenea, dar cele două persoane care m-au ajutat să devin mai bun nu au încercat prea tare. Tot ce au făcut a fost să existe, să fie lângă mine. Makani și Sierra au ascultat tot ce am avut de spus, au ascultat și au rămas alături de mine.

O îmbrățișez pe Sierra cât de strâns pot.

-Nu că mă plâng, dar pentru ce e asta?

-Pentru că ești tu.