Sebastian

Capitolul 9

Cu inima în gât, intru în casa lui Charlie. Primul care mă întâmpină este labradorul lui, Dax.

Îl mângâi, apoi mă descalț. Înaintez, cu Dax pe urmele mele, până în sufragerie unde îi găsesc pe Francesca și Xander întinși pe canapea.

-Salut, spun încet, dar Francesca mă aude.

-Seb, exclamă fericită și vine spre mine, îmbrățișându-mă.

Xander bate din palme, atrăgându-ne atenția. Îi zâmbesc micuțului, apoi mă uit din nou la Fran.

-Charlie e acasă?

-Nu. Îl ajută pe Tony cu mutatul, dar ar trebui să se întoarcă în câteva ore.

Aprob și pornesc spre camera unde am stat timp de trei ani. Camera care era vis-a-vis de cea a Elenei, camera în care nu am stat prea mult pentru că nu eram niciodată acasă. Nu eram niciodată alături de Elena.

Mă opresc în fața ușii dormitorului și o privesc. Vreau să intru, vreau să văd dacă Charlie a păstrat lucrurile Elenei. Partea rațională din creierul meu îmi spune că e imposibil. Charlie nu avea de ce să îi păstreze hainele, caietele cu desene, inelele pe care le purta în fiecare zi. Nu avea de ce să păstreze toate acele lucruri. Dar, inima îmi spune să intru, indiferent de riscul pe care mi-l asum; riscul de a suferi.

Clatin din cap și îmi ascult creierul. Intru în vechea mea cameră şi, fără să privesc în jur, mă arunc în pat. Inspir adânc mirosul de lavandă a pernei, sperând că mă voi trezi în apartamentul din Hawaii și că nu va trebui să o înfrunt pe Katia.

Am mințit-o timp de doi ani. Nu știu dacă mă va putea ierta. Știu cât de mult s-a luptat ca să ne reunească, dar eu eram prea ocupat ca să bag de seamă că Elena suferea.

Gândul îmi zboară la Makani. Ea nu știe ce am făcut. Ea nu știe cât de idiot sunt. Nici nu vreau să mă gândesc la reacția ei când va afla adevărul. O plac prea mult ca să o mint și pe ea. Dacă sunt în stare să-i spun Katiei, îi pot spune și lui Mak.

E ironic. Gândindu-mă la asta, chiar cred că i-aș putea spune lui Makani. O cunosc de ceva timp, dar pe lângă Katia, o pot numi străină. Poate de aceea îmi e mai ușor.

Kati a luptat mult să putem fi împreună, dar eu nu am făcut nimic să mă asigur că rămânem împreună.

***

-Seb! vocea Francescăi se aude de la parter cu putere. Femeia aia are niște plămâni dați dracu'.

Mă ridic din pat, oftând. Am reușit să adorm lângă camera Elenei fără să am vreun coșmar și Francesca mă trezește.

Cobor scările somnoros, dar când o văd pe bruneta din fața mea, încremenesc.

-Te-ai vopsit, spun simplu, încă surprins.

-Am vrut să încerc ceva nou. Îți place?

Dau aprobator din cap, chiar dacă mint. O face să pară atât de... macabră. Mereu a avut un ten aproape alb, dar faptul că era roșcată o mai înviora puțin. Acum, însă părul și ochii au aceeași nuanță, schimbându-i fizionomia feței, parcă. Nu arată ca o străină, dar nu mai arată nici ca sora mea, Katia.

Se apropie de mine și mă îmbrățișează, ridicându-se pe vârfurile degetelor. Îmi încolăcesc brațele în jurul taliei sale. Inima mea se calmează când îi inspir mirosul și îmi dau seama de ce am mințit-o atât de mult timp. Am vrut să o protejez de durerea de a pierde încă o persoană iubită. Nu am luat în considerare, totuși, că viața ei va lua o astfel de întorsătură. Cum să îi spun că sora ei mai mică e moartă de doi ani acum că este atât de fericită că a rămas însărcinată?