Sebastian

Capitolul 8

-Mulțumesc pentru ajutor, Fred.

-Nu-i nicio problemă. Aveam nevoie de un loc unde să nu o aud pe Zara cum vorbește despre cât de iresponsabil sunt.

-Nu îmi pari așa iresponsabil, spun în timp ce mă așez pe canapea.

-Pentru Zara, dacă o las pe Tori să țipe prin garaj, nu sunt destul de responsabil.

Într-adevăr, micuța Tori are niște plămâni foarte puternici. Dar nu e așa cum spune Fred. Tori îi întâmpină pe clienți și, celor care îi sunt pe plac, le oferă bomboane. A trecut prin două pungi de bomboane într-o zi. E tot timpul veselă și reușește să aducă zâmbete pe fețele șoferilor nervoși.

-Să fiu sincer, cred că o parte din clienți se întorc doar ca să primească dulciuri de la Tori, îi spun, iar el zâmbește mândru.

Mă uit prin apartamentul pe care l-am luat cu banii lăsați de Katia. Din fericire, proprietarul mi l-a vândut mobilat. Eu mi-am adus doar hainele mele, două televizoare și un frigider. De asta l-am rugat pe Fred să mă ajute.

-Am ajuns! vocea lui Makani se aude din micul hol.

Vine repede în sufragerie și ne dă cafelele. S-a oferit să meargă după ele ca să nu ridice vreun televizor. Nu aș fi pus-o să facă ceva, dar dacă s-a oferit să aducă cafea, eu nu m-am opus.

-Foarte bine, îi poți ține companie lui Seb. Zara pleacă la ceva întâlnire, iar eu sunt dădaca în seara asta, spune Fred și pleacă după ce își ia cafeaua.

-Mulțumesc din nou! strig în urma lui, dar nu cred că m-a auzit.

-Săracul Freddie, murmură Makani.

-Despre ce vorbești?

Felul în care se uită la mine îmi dă de înțeles că nu ar fi trebuit să aud.

-Nimic.

-Acum chiar vreau să știu. Ce e cu Fred?

Mă ridic de pe canapea și mă apropii de ea.

Își mută greautatea de pe un picior pe altul și oftează. Privește undeva în spatele, poate sperând că voi renunța. Pare, oarecum, speriată. Pare speriată de cum ar decurge lucrurile dacă îmi spune.

-Mak, e ceva serios? Ceva ce nu ar trebui să știu nici în ruptul capului?

Dă vehement din cap, iar eu renunț. Nu vreau să mă bag în viața lui Fred, dacă el nu e de acord. O voce mică, undeva în adâncul minții, îmi spune că nici Mak nu ar trebui să știe, deci mai bine închei subiectul.

-Cum ți se pare apartamentul?

-Eu zic că e perfect pentru tine. Cu plăcere.

Îmi dau ochii peste cap și îi mulțumesc, din nou. Aparent, proprietarul era un prieten de-al bunicului ei.

Telefonul îmi vibrează în buzunar. E foarte posibil să fie Katia. Am ignorat fiecare apel de la ea. Îmi e foarte dor de ea, dar nu îi pot auzi vocea. Nu acum.

Privesc ecranul, ridicându-mi sprâncenele.

-Ce e, Charlie?

-Avem o problemă.

Minunat.

Mă îndepărtez de Makani, proptindu-mă de tocul ușii dormitorului.

-Ce s-a întâmplat?

-Katia vine acasă.

Îmi închid ochii și oftez obosit.

-Când?

-În trei zile, iar tu nu i-ai spus de Elena. Trebuie să o faci.

-Știu, Charlie. Dar cum îi pot spune acum? Nu am de gând să îi spun la telefon.

-Vino acasă și spune-i față în față, Seb.

Închide apelul înainte să pot protesta.

-Totul în regulă?

Mă întorc spre Makani, încercând să mă înec în ochii ei albaștri.

-Nu chiar. Trebuie să plec acasă în câteva zile, spun trecându-mi mainile prin păr exasperat.

-De ce? întreabă, oarecum, dezamăgită.

-Sora mea se întoarce acasă, iar eu trebuie să îi spun ceva important.

Trebuie să îi spun că am dezamăgit-o, nebăgând de seamă că Elena suferea, ceea ce a dus la moartea ei.

-Oh, mult noroc.

-Mda, voi avea nevoie.

Mă așez pe canapea și îmi frec fața cu palmele.

Sunt aici de aproape două luni și începeam să-mi revin. Da, încă am coșmaruri, dar nu am mai recurs la droguri. M-am pus pe picioare, mi-am luat un apartament, lucrez cât de mult mi se permite. Mă țin ocupat. Mai ales, îmi țin mintea ocupată. Dacă lucrez, gândul că sora mea mai mare nu știe de Elena nu îmi face pielea să mi se furnice.

Acum, însă, am revenit la rușine, dezamăgire, vină.

-Hei, Bas, o să fie totul bine. Orice ai avea de spus, sunt convinsă că sora ta va fi înțelegătoare.

O privesc pe Makani în ochii ei frumoși și senini.

Într-un final, mă las pradă impulsului pe care îl am de câteva săptămâni încoace.

Nu mi se împotrivește. În schimb, ea este cea care își introduce limba în gura mea, adâncind sărutul.

Se apropie mai mult de mine, lipindu-și trupul de al meu.

Sărutând-o pe Makani mă simt fericit,... împlinit.

Mă simt de parcă am fost făcuți pentru momentul ăsta. De parcă, indiferent de ce ni s-a întâmplat până acum, totul a dus la momentul acesta.