Baby, please have mercy

Capitolul 11

...După trei săptămâni...

Nico împreună cu Ludmila veghează asupra tinerei ce sta pe patul de spital. Au trecut mai bine de trei săptămâni, ajung aproape la o luna de când Iris este căzută în coma profunda, dacă nu se trezește, poate fii scoasă de la aparate, iar șansele ei de supraviețuire se reduc zilnic. Buna ei prietena nu a părăsit prea des salonul, stand lângă ea în fiecare zi după facultate. Nico încearcă sa își revină, și-a luat liber toată aceasta perioada de timp ca sa stea lângă sora lui.

Nimeni nu mai știe nimic de Matteo, după discuția lui cu Leon din acea noapte și-a luat toate lucrurile de acasă și a dispărut. Ei bine, nimeni nu l-a cautat, pe nimeni nu interesează unde e sau ce face. Nici Leon nu l-a mai contactat, mai bine așa.

Matteo este de fapt la casa de discuri, nu a mai părăsit acea clădire în toate aceste săptămâni. A stat închis în camera lui de acolo, a scris, a plâns, a băut și a fumat. A dat-o afara pe Fernanda, s-a certat cu ea de câteva ori, și chiar dacă ea a spus ca va vorbi în public despre relația lor ascunsa pe el nu îl mai interesează. Își asuma tot.

Tot peisajul vesel în care trăiau toți, este acum unul sumbru, tăcut, întunecat. Nimeni nu ma rade sau zâmbește. Părinții ei au venit înapoi în tara de îndată ce Nico i-a anunțat. Sunt distruși, unica lor fiica, copilul lor pe care l-au crescut din toată iubirea lor depinde acum de niște aparate, toată viata ei atârnă de un fir de par ce se subtiaza încetul cu încetul.

Miranda, mama lui Iris, a căzut prada unei depresii crunte. Încearcă sa își revină sa îi fie solidara fiicei ei prin o serie de tratamente, dar degeaba. Zile în sir a stat lângă patul ei, plangand, vorbind cu ea. Când ajungea acasă se închidea în camera fetei sale, stand asa multe ore. Nimic nu este mai sincer și mai adevărat decât iubirea unei mame.

Ludmila sta adormita pe fotoliul de lângă Iris, își tine de mana prietena. Nico privește pe geam, tăcut. În mintea lui se derulează amintiri superbe din trecut, recreeand întreaga lor viata de când s-au mutat împreună. Amintirea ei e dureroasa.

Aparatele la care frumoasa blonda este conectata încep sa scoate sunete puternice, trezind-o din somn pe Ludmila și scotandu-l din visare pe Nico. Se uita unul la celalalt panicați, ea apasa butonul de lângă pat ce cheamă de îndată medicii și asistentele. Trupul fetei ce oscilează intre viata și moarte începe sa tremure, semnele vitale scad.

Cei doi sunt scoși cu forța de acolo de către o asistenta. Le e frica de consecințele acestei alarmari, sperând sa nu o piardă de tot. Un doctor le-a spus acum ceva timp ca dacă o singura data bătăile inimii ei doresc sa înceteze nu mai au ce face. Acțiunea medicilor nu durează mai puțin de o ora, timp în care Ludmila și Nico se agită și se misca pe coridor.

În salon inima celebrei femei de afaceri s-a oprit pentru câteva secunde, medicii nu s-au lăsat dați bătuți și și-au continuat resuscitarile. În scurt timp, pe ecranul alăturat semnele vitale ale frumoasei Black cresc din ce în ce mai mult. Începe iar sa tremure, pieptul ei se ridica și se coboară arătând ca în sfârșit poate sa respire singură. Deschide ochii mari, lăsând albastrul său fermecător la iveala. Mana ei se așează pe abdomen, simtind pe sub așternutul de deasupra ei, un bandaj ce ii înconjura talia. Tipa, intra într-un atac de panica puternic.

Cu greu doua asistente o liniștesc, o calmează. Una ii schimba perfuzia, iar cealaltă pășește spre usa pentru a-i anunța prietenii. Deschide ușa alba, se strecoară afara și îi privește pe cei doi panicați.

--- Puteți intra.---cei doi se conformează și intra

Fetele lor palide se luminează ca o zi de vara sa orele răsăritului. Zâmbesc larg și se aruncă peste ea, însă murmuratul ei de durere ii face pe amândoi sa se îndepărteze.

--- Draga mea!---creatoarea de moda o îmbrățișează strâns

--- Nici nu știi cat de mult ma bucur ca ești treaza!---se așează pe marginea patului

--- Oh, și eu ma bucur ca va vad.---zâmbește fals

Deși este treaza, respira fără ajutorul aparatelor, o sfâșie pierderea copilului. Chiar dacă la început era ceva ce nu își dorea, pe parcursul acelei luni a început sa îl iubească. Se obișnuise cu ideea, accepta faptul ca era însărcinată și ca în noua luni urma sa dea naștere unui copilaș. Noaptea, în timpul cat Matteo a fost plecat obișnuia sa se mangaie pe abdomen și sa vorbească cu acel suflețel. Alesese chiar și nume, dacă ar fi fost fata alesese Dove, iar dacă era băiat alesese Justin. Cliseic, alesese numele unuia dintre foștii ei, doar ca pur si simplu iubește acel nume.

Se uita la prietenii ei cum ii vorbesc și cum sunt fericiți ca ea este treaza, doar ca nu ii aude, nu îi vede. Se gândește doar la sarcina pierduta. Crede ca nu mai are de ce sa trăiască, ar fi preferat sa moara. Ar fi dat orice doar ca sa salveze copilul, doar ca sarcina era la început, nu se putea salva.

--- Trebuie sa le spunem și celorlați!---striga Ludmila fericita

--- Oow, da, chiar trebuie!---mimează fericirea, doar ca ei nu remarca asta

Are o stare groaznica, cu grija atinge bandajul ce ii înconjura talia subțire. Inima ei se agită, inspira și expira profund încercând sa scape de sentimentul de panica.

--- Iris, ce e cu tine?---Nico se poziționează în genunchi lângă pat

--- Copilul...---murmura încet, începând sa lacrimeze

--- Scumpa mea, asta era?---Ludmila ii cuprinde mâinile în palmele ei

--- E mort...copilul meu e mort...---tenul sau palid se înroșește

--- Shh, ușor!---Nico ii cuprinde fata în mâini--- Uită-te în ochii mei și respira ușor.

Blonda se conformează, face cum zice el, însă inima sa franta o raneste din ce în ce mai mult. O sfâșie, o doare.