Eu și colonelul intrăm în clădire. Acum va fi liniște fără ei. Decid să sparg gheața.
- Cât vor fi plecați în misiune?
- Asta e ceva imposibil de spus , indiferent că ești colonel, fürher, general și alte grade militare. Acum, dacă mă scuzi, am niște treabă. Mă găsești în biroul meu, iar dacă îți e foame știi unde e sala de mese, ai trecut pe lângă ea ieri.
Pleacă lăsându-mă cu ochii în soare . Hotărăsc să mă duc în camera mea. Să dorm? Aș avea din nou coșmaruri. Să fac curat? Cu ce? Să mă antrenez? Cu cine? Dacă nu am permisiunea colonelului să folosesc armele? Am atâtea întrebări cu răspunsuri negative. Dintre toate astea, cred că cel mai bine ar fi să mă culc...iar. Paturile nu sunt așa de confortabile, dar în situația mea mă mulțumesc cu faptul că am un pat . Mă întind și încerc să adorm. Și totuși gândurile nu îmi dau pace. Dacă misiunea nu decurge bine? Dacă vreunul dintre ei e rănit, sau mai rău! Dacă vreunul dintre ei moare? Nu mai pot suporta altă moarte. Încerc să mă gândesc la ceva frumos. La momentele cu Lucien. Ca atunci când aveam 14 ani și stăteam pe bancă după școală. Sau când i-am cunoscut mama pentru prima oară în seara aia. Până și certurile acum mi se par amuzante. Ne împăcam mereu a doua zi. Mă gândesc la niște momente atât de frumoase că nici nu am observat când am început să plang. Acum pot plânge, nimeni nu mă vede. Pot să mă descarc toată ziua. Dar, se pare că somnul are alte planuri cu mine. Pleoapele îmi sunt din ce în ce mai grele până când adorm cu lacrimi în ochi.
CITEȘTI
La Résistance
ActionAl Doilea Război Mondial În urma pierderii logodnicului său și totodată a viitorului, neputând să se întoarcă în locul pe care l-a numit pentru un timp "casă", Celeste se alătură Rezistenței. Cunoaște noi oameni și coechipieri, dar lucrurile încep...
