La Résistance

Capitolul 12

*Îmi deschid ochii și văd cum întreaga încăpere este inundată de fum. Privirea îmi este încețoșată, iar urechile înfundate. Nu văd pe nimeni cunoscut aici, de fapt nu zăresc pe nimeni. Observ că zac într-o balta de sânge. Bătăile inimii sunt din ce în ce mai accelerate din cauza panicii. Brusc, o siluetă neagră își face apariția in fața mea. Se apropie din ce in ce mai mult, iar inima mea stă să explodeze de teamă. Duncan? Se apleacă, mă ia de mâini și mă ridică. Mă sprijin de el și văd ca în jurul meu exista numai moarte. Jules, Alice și Sylvie își dau ultimele suflări pe podeaua rece plină de sânge. Duncan mă întoarce spre el și mă împinge la sol.
- Credulo!*
Mă trezesc și mă simt ușurată atunci când îmi dau seama că a fost un vis, ce-i drept foarte ciudat, dar tot un vis rămâne. Mă ridic cu greu din pat și observ că e beznă. Fetele banuiesc că dorm, mai bine nu mă misc prea mult, podeaua asta scârțâie și nu vreau să le trezesc. Ceasul indica ora 3:17. Perfect! Acum ce fac până la ora 6:00? Nu mai pot adormi la loc.
Am gâtul uscat. Mai bine mă duc la cantină să îmi iau ceva de băut. Iau lanterna și deschid cu cea mai mare grijă ușa. Mersi, Doamne, că măcar asta nu scârțâie prea tare. Totul este neclintit, iar in aer e liniște, prea liniște -ca cea dinaintea furtunii. Mă apropii de cantină cu pași ușori. Ușa era intre-deschisă, iar înăuntru se auzeau șoapte. Am inebunit? Am halucinații? Nu se poate, sigur e cineva acolo. Închid lanterna ca să mă asigur că nu mă vede nimeni. Încerc să mă apropii, dar îmi e frică să nu scârțâie podeaua asta blestemată. Mă opresc cât de aproape pot și îmi pun la încercare auzul.

- Ti-am spus să faci ce zic!

Asta e o voce masculină care se pare ca e destul de nervoasa.

- Nu pot! Ce nu înțelegi? bufnește in plâns vocea feminină .

Ce Dumnezeu se întâmplă acolo? Acum sunt și mai curioasa !

- Dacă mai plângi s-ar putea să pleci de aici vânătă!
- Nu, te rog! Te rog! spune stăpânindu-și plânsul fata .
- Ridică-te naibii de pe jos! Nu mă îndulcești dacă îngenunchezi!

Vai, Iisuse! Despre ce e vorba de s-a ajuns la mătănii ?

- Dar nu pot! Fac tot ce pot, deja începe să își da seama ce e asta și ce facem!

O rază de lună iese de sub norii grei și luminează încăperea. Mă lipesc de perete, să nu fiu văzută, altfel am cam încurcat-o.

- De 13 ani stau cu tine și nu prea ești de mare ajutor! Dar se rezolvă!

Se aude un zgomot asemanator cu...o, nu! Asta a fost o palmă. Mai bine mă duc în cameră, înainte să se mai întâmple ceva. După ce m-am îndepărtat destul de cantină încep să fug pana ajung in fața camerei. Fără să mă gândesc intru și mă trântesc direct in pat cu speranța ca pot adormi. Se pare că mă fură somnul mai repede decât mi-am imaginat .