La Résistance

Capitolul 15

Brusc, se aude un fel de alarmă pe care nu știu exact cum sa o descriu. Fetele au lăsat tot ce făceau de o parte și s-au grăbit spre usa. Sylvie ma ia de mâna și îmi zice:

- Haide, e alarma de urgență!

Dau din cap afirmativ și o urmez fără sa ma împotrivesc . Aceasta fuge de parca viata ei ar fi in joc pana când ajungem intr-o încăpere unde se aflau Duncan și colonelul.

- Duncan, Alice, Sylvie, Celeste și...Unde este Jules?rosteste Taylor

Chiar in acel moment Jules intra grăbit pe ușă și se aseaza in linie cu noi.

- Încă puțin și te declaram mort, soldat!

Jules înghite in sec fără sa spună nimic și continua sa își țină privirea in jos, intr-un fel jenat.

- Soldați, a fost o alarma falsa.

Toti răsufla ușurați , dar Taylor continua sa vorbească:

- Însă am un anunț. Azi la ora 17:00 veți pleca cu toții in mult așteptata misiune.
- Dar pana ajungem durează, iar seara sunt patrule peste tot, e un risc prea mare. protesteaza Alice îngrijorată.
- Acum nu erați aici dacă nu va asumați riscuri. spune colonelul calm.
- Dar nu astfel de riscuri! zice Alice.
- Alice, te puteam înțelege dacă erai liderul echipei, dar momentan Duncan poarta aceasta responsabilitate.

Aceasta tace cu o privire de parcă a vazut o fantoma.

- Acum înapoi la dormitoare cu toții și la ora 17:00 cel mult sa fiti la intrarea din față.

Plecăm cu toții, iar in timp ce mergeam cineva își așază brațul pe umerii mei, forțându-mă să merg mai incet decât ceilalți.

- Bravo, Cel! Ai reușit, ai trecut proba lui Taylor, îmi zice Duncan bine dispus.
- Multumesc. Și dacă nu te superi, te rog sa nu îmi mai găsești alinturi.

Acesta se înnegrește brusc la față și mă oprește, luându-mi antebrațul forțat ca să nu fug. Tot ce pot să fac este să stau stană de piatră în fața lui cu o privire speriată.

- În caz de nu ai înțeles, în această clădire există numai un Dumnezeu- și acela se numește Duncan. Am mai avut discuția asta o dată.
- Mă întreb ce ar zice Taylor despre ceea ce tocmai ai spus, zic eu luându-mă gura pe înainte.

Încerc să îmi eliberez mâna ca să îi raportez lui Taylor cele zise și întâmplate, dar mă strânge de mână și mai tare.

- Crezi că dacă e colonel chiar are el tot controlul? Lumea nu e dreaptă, iar in vremurile astea cei mai puternici sunt șefii. Așa că nu rezolvi nimic dacă te duci după asta la Taylor și îi plangi pe umăr .

Eu mai am puțin și plâng, așa că reușesc să mă eliberez din strânsoarea mâinii lui și alerg spre camera. Acesta, din fericire pentru mine, nu mă urmărește și rămâne pe loc.

Ajung lângă ușa camerei mele și a fetelor, însă șoapte care parca ascund ceva întunecat ma opresc și ma îndeamnă sa trag cu urechea.

- Nu pot sa cred! Iar a facut așa, dar de data asta nu am mai fost eu motivul.
- Ușor, Alice! Te-ai gândit ca poate Taylor a vrut sa grăbească misiunea?
- Sylvie, deschide ochii pentru numele lui Dumnezeu! De la o lună de când am venit aici Taylor deja nu mai era la comanda. Înțelege odata! El e cel care știe tot ce mișcă, iar el și numai el e autorul a tot ceea ce ni s-a întâmplat...de rău, zice Alice aproape plângând.
- Dar acum nu mai ești tu obsesia lui! Acum e ea! Ar trebui sa te bucuri!
- Să mă bucur că o altă fată va deveni subiectul său de distracție? Că va trece prin terorile prin care am trecut eu? Nu, Sylvie. Nu mă bucur de răul altuia.
- Ca evreică am învățat că atunci când se întâmplă ceva de rău măcar bucură-te că nu ți se întâmplă ție! Să nu crezi că mie mi-a fost ușor să îmi văd frații cum erau omorâți chiar sub ochii mei. Dar a trebuit să îi mulțumesc Creatorului că măcar eu din toată familia mea nu am ajuns oale și ulcele sau sub dușul de gaz!

Liniște.
Biata Sylvie, viața ei nu e ușoară deloc. Însă ceea ce tocmai am auzit mi-a facut pulsul sa o ia la sănătoasa. Dacă sunt in pericol? Mai stau puțin, apoi intru ca să nu dau de bănuit ca am ascultat tot.