Diferențele ne atrag

Capitolul 6

Ava

După plecarea lui din cafeanea am ajuns pleoștită pe scaun, cu picioarele de gelatină și mintea învârtită. Era imposibil să rămân imună, indiferent de toate argumentele pe care mi le îngrămădeam în creier în ultimele douăzeci și patru de ore. A fost doar o simplă întâlnire de afaceri! Păcat că el este al naibii de perfect ca să dispară din mintea unei persoane, câteodată enervant, iar altădată fermecător.

Trebuie să recunosc, este frumos în draci. Părul său avea culoarea smoalei, dat pe spate, iar în părți mai scurt, doi ochii negrii, pătrunzători și strălucitori, în care cu ușurință îți puteai vedea reflecția. Buze pline și o construcție a feței perfectă, după părerea mea. Dumnezeu a avut grijă să aleagă pentru el un sculptor profesionist, rezultatul fiind grandios, pe măsura așteptărilor. Ochii mei de pictor l-au scanat cu rapiditate, în așa fel încât să observ multe detalii de-a dreptul fascinante. Cum ar fi maxilarul său evident, pentru mine un detaliu masculin, evidențiat și mai bine de barba scurtă bine îngrijită de aceeași culoare ca părul. Nu mai spun de mirosul scump pe care l-am respirat minute în șir, puternic, dar deloc deranjant, un miros pe care aș mai vrea să îl simt. Cât am mers în spatele lui am văzut și alte calități, ca de exemplu mersul lejer și relaxat, select și hotărât. Se vede cu ochiul liber că este un bărbat matur, elegant și rafinat. Pe lângă astea, este și foarte înalt, îi dădeam minim 1,90, pe lângă mine care aveam cu treizeci și ceva de centimetrii în minus față de el. Eu eram slăbuță și micuță, iar el o matahală de bărbat, plin cu mușchi, lat în piept și în spate, cu picioare tonifiate și o atitudine care îți inspiră putere, dominare și foarte multă sexualitate.

Îl ajută și banii ce-i drept, căci costumele pe care le poartă, perfect croite pe fiecare trăsătură a corpului său, costă mai mult decât apartamentul meu. Și totuși, cu atât de mulți bani în contul bancar și cu o turmă de femei în urma lui, a decis să mă streseze pe mine. Momentan nu îi regret insistențele, am ajuns la o înțelegere de aur, și nu ma refer neaparat la bani.

Mi-am lăsat gândurile deoparte fiindcă se făcuse ora de plecare. Astăzi au venit doi bărbați la mine în apartment să îmi ia materialele de care aveam nevoie. Nu știam cine naiba bate la ușa mea la nouă dimineața, așa că lejeră am deschis ușa, îmbrăcată în pijamale scurte cu Minnie. Dar la cât de serioși erau acei tipi, nici nu m-au băgat în seamă.

Am stins luminile, am încuiat ușa și am luat-o pe scări. Liftul era mult prea periculos, preferam să îl folosesc doar la urcare. Imediat ce am pășit pe trotuar, mașina scumpă și uriașă, mi-a intrat în vizor. Alături era un domn, undeva la cincizeci de ani.

— Bună ziuă, domnișoară! Eu o să vă duc la locuința domnului Bilzerian.

Mi-a zâmbit putințel.

— Mulțumesc! am zâmbit și eu, stânjenită.

Când vrea să îmi deschidă ușa mașinii, îl opresc rapid. Să deschid o ușă nu e atât de greu, pot să o fac și singură.

— Știu că sunteți șoferul domnului Bilzerian, dar nu și ușierul. O ușă nu îmi face absolut nimic dacă o deschid.

Clipește derutat, apoi își îndreaptă spate. Pe chipul lui apare un zâmbet călduros și ușor amuzat, mult mai bun decât celălat.

— Este în semn de respect pentru o doamnă și o fac din proprie dorință.

Mi-a răspuns blând.

— Încă nu sunt o doamnă, l-am corectat cu un zâmbet larg pe buze. De data asta accept, dar de acum încolo, nu.

Chicotește și îmi deschide ușa, apoi ocolește mașina și urcă și el în locul șoferului.