Diferențele ne atrag

Capitolul 13

Ava

Am oftat puternic. Nu știam cum să mă îmbrac, asta era marea mea dilema. Nu eram eu prea sofisticată și nici nu mă îmbrăcam prea stilistic, puneam pe mine ce îmi place. Dar acum nu vedeam nimic bun cu ce să mă îmbrac. Era prea cald afară ca să îmi iau blugi, vremea specifică Californiei. Am răsfoit printre haine până am găsit o rochiță de vară, albă și ușoară, cu nasturi de sus până jos. Era genul de rochița cu care puteai să iei un picnic. M-am îmbrăcat repede cu ea, uitându-mă la ceasul de pe birou. Speram să nu întârzii, uram să fac asta. Măcar dau vina pe ziua aglomerată.

Deși nu am fost la casa lui Damian, tot am avut ocupație. Astăzi trebuie să mă văd cu un coleg ca să îmi arate următoarele proiecte după ce îl termin pe al lui Damian. Iar în restul zilelor nu am stat foarte mult acasă, Ryan și Ivy m-au ținut departe de gândurile mele. Pentru prima dată am fost la ei acasă. M-am simțit mai bine, a fost o pauză de care aveam nevoie. Cu el nu am mai avut nicio legătură din ziua aia. Știam doar că îl mai întreba pe Ryan despre mine. Îi eram recunoscătoare pentru ce a făcut, chiar dacă la început mi s-a părut cea mai groaznică idee.

A fost la acel orfelinat și din spusele lui Ryan, totul se schimbă acolo. Pe lângă faptul că o grămadă de angajați au fost dați afară, s-a început și un proces împotriva celor de la conducerea orfelinatului, totul mergea înspre bine. Damian a făcut cumva să mute copiii de acolo într-un loc mai bun și mai sanitar. Alte orfelinate de care el s-a ocupat înainte. O să îi ducă înapoi după ce termină cu renovările și după ce angajează alt personal mai capabil. Mă bucur că face fapte bune și că nu îl interesează doar averea și lumea asta perfecta în care este el. Vedea și dincolo de ea.

Eu am fost chemată să dau niște declarații, care cred eu că au ajutat. Unele semne de pe corp au fost probe, semne care au fost pozate. Ei bine, nu a fost ușor să le răspund tuturor întrebărilor. E prima dată când vorbesc despre ce s-a întâmplat acolo. După ce am reușit să scap, nu am făcut nicio plângere, ar fi fost în zadar așa cum au fost și celelalte de la alți copiii care au scăpat de acolo. Nimeni nu vedea și nu auzea nimic. La Damian a mers mai repede, a trebuit doar să se prezinte ca oamenii de acolo să treacă la treabă.

Mi-am pus geanta pe umăr și am ieșit din bloc. Nu imi place zona unde stau, nu îmi plac nici vagabonzi ce mișună pe aici. Chestia era că nu aveam alt loc mai convenabil unde să merg. Los Angeles e un oraș scump, foarte scump. O perioadă m-am și gândit să mă mut în altă parte, într-un alt oraș, numai nu cel al vedetelor. Aș fi plecat imediat dacă nu aș fi avut acest loc de muncă. Iubeam arta, iubeam ce făceam și imi plăcea și de Ryan ca șef. Aveam job-ul ideal.

Trebuia să ajung la o terasă din centrul orașului, unde mă aștepta colegul meu, Owen. Era singurul cu care mai comunicam când mergeam la firma lui Ryan. Cu el vorbeam când aveam proiecte noi și mă ajuta de fiecare dată cu informații. Am mers în mare parte pe jos fiindcă din zona asta mai greu ajungeai în oraș. Pe drum am vorbit cu Ivy la telefon care îmi spunea știrile de ultima oră din viața ei. E mult prea activă.

Am închis abia când am ajuns unde trebuia. Owen mi-a făcut cu mâna, zâmbind cu toată dantura. I-am zâmbit și eu înapoi, deși nu mă simțeam atât de relaxată. Mereu prezența cuiva mă făcea mai anxioasă. Măcar nu mai eram ca la început, când fugeam de toată lumea. Frustrările și durerea din suflet pe care o aveam m-au făcut să fiu așa.

— Bună, Owen! m-am așezat scaunul din fața lui.

— Bună, Ava! Nu te-am mai văzut de mult, și-a ridicat ochii din laptop ca să îmi mai zâmbească o dată.