Diferențele ne atrag

Capitolul 18

Ava

A trecut weekend-ul mai greu decât m-aș fi gândit vreodată. Simțeam că zilele trec cu încetinitorul și că tot ce fac nu e îndeajuns ca să îmi ocupe timpul. Am discutat cu Ivy și i-am spus cât se poate de simplu că ce e între mine și Damian nu e ceva de care pot să vorbesc momentan. Nu știu ce simt pentru el cu certitudine și nici măcar cât de serioasă e treaba. Aș fi vrut să spun că după ziua de vineri totul a revenit la normal, doar că nu s-a întâmplat asta. Niciun apel, niciun mesaj și nicio veste de la el. Abia astăzi când am mers la el am aflat că e plecat în Canada cu treabă. Nu aflasem de la el, nicidecum, aflasem de la un angajat din casa lui imensă.

Așa că nu am ce să îi povestesc lui Ivy. El nu dă niciun semn, încă e supărat, iar eu sunt la fel. El e supărat pe ceva ce nu știu neaparat, mi-a spus și data trecută că nu e doar că am dansat cu Zack. Că tot vorbim de el, am aflat că astăzi era cât pe ce să fie concediat. Motivul a fost nu altul decât Damian. Mi-am cerut scuze la nesfârșit chiar dacă el tot îmi spunea să nu îmi fac griji. În schimb a decis să mă facă să râd doar prin mesaje. Cu el nu simțeam flacăra aia pe care o simt în prezența lui Damian, e ca și cum aș vorbi cu Ryan.

Mi-am șters încă o dată părul în prosop, cu ochii pe pictura neterminatî. Era un desen în creion, simplu și mai mult mâzgălit. Erau două corpuri, unul feminin strivit de cel masculin. Se vedeau formele femeii subțiri lipite de bărbatul musculos. Când îl desenam, nici nu aveam nimic programat, mâna se mișca singură cu gândul la doar un singur bărbat. Era destul de târziu, trecut de ora nouă, iar eu mă pregăteam să ies să îmi iau o cafea, poate două, una pentru mai târziu.

De ce? Ei bine, somnul meu din ultimele zile era egal cu zero. Aveam insomnii, iar când reușeam să adorm în sfârșit, mă trezea un coșmar de zile bune peste care nu puteam să trec fără să beau o cafea. Mai vorbeam câteodată cu Ivy pe mesaje când stătea până târziu, însă nu discutam prea mult, puteam să îmi dau seama foarte ușor că e supărată pe mine și că momentan mai are nevoie de timp ca să treacă peste discuția dintre mine și Damian din mașină.

Peste părul ud, pe care nu aveam chef să îl usc, mi-am pus o căciulă călduroasă. Eram pregătită să ies iarași la o plimbare de una singură, ca o nebună. Ce fată mai iasă din casă la ora asta când știe că stă într-un cartier deloc prietenos? Eu, fiindcă am trecut prin destule să nu îmi mai fie frică de minorități. Am luat-o la pas printre blocurile vechi, atât de urâte pentru orașul ăsta spectaculos și foarte scump. Afară era perfect, în afara faptului că e peste tot întuneric, aurolaci cu pungile de carton la gură, oameni care vin cu mult tupeu la tine să îți vândă cele mai ilegale droguri și bărbați care te strigă pe stradă pentru o invitație în patul lor, în rest, e frumos.

Cinspreceze minute mai târziu eram la benzinăria deschisă non stop, singurul loc din apropiere de unde puteam să îmi cumpăr ceva și unde mă înțelegeam și cu Jerry. Era un tip slabănog, cu care îmi mai beam câteodată cafeaua. Era cu șapte ani mai mare decât mine, dar tot cu o poveste devastatoare. El fuma, eu beam guri mici din cafeaua la aparat, în timp ce fiecare își spunea ofurile, ori câteodată doar lăsam liniștea să își facă treaba. Astăzi a fost la fel, imediat ce m-a văzut a venit la mine cu pachetul lui obișnuit de tigări si cu două cafele. Ne-am așezat pe trotuarul din fața benzinariei, de data asta tăcuți din primele secunde.

— Se observă de la o poștă că ești un zombi umblător, mi-a vorbit pentru prima dată după câteva minute.

M-am uitat la el, doar ca să văd dacă e și el ca mine sau o duce mai bine de data asta, Nu avea cearcăne atât de negre și nici nu fuma din acea țigară de parcă era cel mai bun antidot. Probabil că de data asta doar eu sunt cea rănită. Am luat o gură de aer mare, mai mult ca să îmi dau drumul înapoi la voce.