Fantazia (one shot) [+18]

17. Nimfomana (I)

cap 1.

Numele meu este Vlad. Sunt un băiat normal, de douăzeci și patru de ani, care tocmai a ieșit dintr-o relație mai ciufulit ca moțul unui struț. Am fața unui câine plouat de aproape două luni și nu mai îmi dau de pe nas ochelarii de vedere, nici dacă îl aduci pe Papa să se roage la mine ca la Dumnezeu. Noroc ca am o mamă care vine o dată pe săptămână și îmi gătește, face curat și mai calcă rufe, că altfel aș fi venit la birou în pijamale. Măcar nu mai locuiesc cu părinții, iar ea vine și face toate astea când eu sunt la muncă, pentru că știe că evit pe toată lumea.

Nu mă plâng la nimeni ca o muiere lovită în orgoliu, dar nu am chef de nimeni și de nimic de când fosta mea iubită m-a părăsit într-o bună zi, spunându-mi că ea se mută în Italia cu un prieten care i-a găsit pe acolo de muncă.

Eu știu foarte bine ce face ea pe acolo și cred că tocmai asta mă doare și mai tare, că eram de câteva luni împreună și chiar mă îndrăgostosem de proastă, dar din păcate eu nu am atâția bani și mașină luxoasă ca „prietenul" cu care a plecat ea pe acolo.

Dezamăgit de femei și fără chef să mai am legături amoroase cu ele o perioadă, m-am refugiat în muncă. Sunt un mic șoarece care stă în fața calculatorului toată ziua, oferind suport tehnic colegilor când primesc echipamente IT noi sau au nevoie să le instalez programe.

Lumea e liniștită, colectivul tânăr, fiecare își vede de ale lui, ceea ce îmi place că astfel nimeni nu se baga în viața mea.

- Vlad, aud vocea șefului meu, colega nouă are niște probleme cu calculatorul. Verifici, te rog, despre ce e vorba?

Aprob din cap și mă ridic.

Colega nouă este o roșcată focoasă cu maxim doi ani mai mare ca mine, cu sânii foarte mari, care a cam sucit privirile bărbaților prin firmă. Tipa arată bine și e destul de provocatoare pentru a atrage atenția oricui, însă nu face parte din liga mea, eu fiind mai tocilar și cu nasul în calculator, decât cu ochii după curul ei care sigur are parte de altă categorie de barbați.

Mă ridic leneș și mă duc spre biroul ei. Ocupă o funcție destul de importantă în firmă și astfel este printre puțini care au birou propriu. Ciocăn la ușă și o aud poftindu-mă înăuntru.

- Bună, Valentina, o salut încercând să par mai puțin plouat decât sunt.

- Bună, Vlad! mă primește ea cu entuziasm.

- Mi-a spus șefu' că ai nevoie de mine.

- Chiar așa s-a exprimat? Cum de mi-a citit gândurile? zice ridicând jucăușă o sprânceană.

- A zis că ai probleme cu calculatorul, completez încurcat de replica ei.

- A, da. Și asta, chicotește. Bagă-te pe sub birou la unitatea centrală, că am impresia că am scos ceva de prin spate.

Arunc o privire și văd un cablu sos din unitate. E dubios, că ăla nu iese prea ușor de acolo.

- L-ai agâțat cu ceva? o întreb, așezându-mă în genunchi pe partea opusă a biroului, față de unde stă ea pe scaun.

- Cred că l-am agățat cu tocul, zice și îmi flutură brusc în față un pantof roșu cu toc cui și un crac lung ce se pierde pe sub birou.

Trag aer în piept și îmi continui explorarea calculatorului.

- Dacă tot ești pe acolo, pot să te rog ceva?

- Spune, răspund politicos.

- Poți să îmi spui dacă mi s-a dus un fir de la dres?