Fantazia (one shot) [+18]

20. Oh là là ! Dorințe interzise (II)

Cap 2.

Javier se așează pe scaunul acesteia și se uită la mine.

- Ați ieșit la agățat?

Întrebarea e un pic ciudată, dar încerc să fiu cât mai relaxată.

- De ce crezi asta?

- Pentru că mă uit la tine de mai bine de o oră și am observat că amândouă ați tot analizat bărbații, dar în același timp ai refuzat pe toți care ți-au oferit de băut.

- Nu erau genul meu, răspund zâmbind.

- Dar dacă eu îți ofer ceva de băut, mă refuzi?

- Nu.

- De ce? mă întreabă ridicând din sprâncene, vizibil interesat.

- Pentru că te cunosc și ar fi nepoliticos să te refuz.

Stă pe gânduri câteva secunde, apoi răspunde.

- Corect.

Pare dezamăgit de răspunsul meu și cred că și eu sunt. Dar sunt conștientă că el lucrează pentru mine și nu vreau să creez o situație stânjenitoare pentru amândoi.

- Așadar ai ajuns de ceva timp în bar? îl întreb dorind să schimb un pic subiectul.

- Cam de o oră.

- Îmi cerc scuze, nu te-am observat.

- Mi-am dat seama, zâmbește.

- Cred că am depățit limita la alcool în seara asta, mint eu, conștientă că toți aburii alcolului au fost înlocuiți de mirosul lui, un iz suav de lavandă, încă din clipa în care s-a făcut apariția lângă mine. Dacă nu te superi, cred că am să mă retrag și am să te ls să te bucuri de seara asta alături de prietenii tăi.

- Ești sigură că nu vrei să mai rămâi? Putem să ne alăturăm lor, dar putem să râmânem aici doar noi.

Ambele variante sunt tentante, dar știu că trebuie să plec de lângă el, până nu fac vreo tâmpenie, ghidată de dorințele mele interzise.

Dau să mă ridic, iar el este imediat în picioare, spunându-mi:

- Atunci te conduc acasă.

Moment în care picioarele mele cedeaz din nou și pentru a doua oară sunt cuprinsă de brațele lui încordate. Palmele mele sunt pe antebrațul dezgolit și îi simt fiecare fibră a mușchilor. Înghit în sec, cu ochii pierduți în întunecimea ochilor lui.

- Mi-am luat un angajament față de prietena ta, dar acum sunt sigur că nu trebuie să te las singură.

Nu știu dacă face referire la picioarele mele instabile pe tocurile înalte sau la schimbul de priviri intense pe care îl avem, dar sunt mută pentru o secundă.

- Chiar nu sunt beată, mă apăr eu. Mă descurc! Nu vreau să îți stric seara...

- Nu strici nimic. Cu ei pot să ies oricând, însă pe tine nu am ocazia să te conduc acasă în fiecare zi, chiar dacă aș vrea, îmi spune uitându-se în față, în timp ce cu o mână pe talia mea, mă conduce printre mulțimea de oameni spre ieșire.

- Chiar dacă ai vrea? repet eu când reușim să ieșim din bar, în liniștea străduței pe care ne aflăm.

Nu îmi răspunde, dar îmi zâmbește cald și se întoarce cu spatele la mine, ridicând o mână, pentru a opri un taxi.

Nu insist. Mă uit la el, cum stă cu mâna ridicată, în timp ce pe cealaltă o are în buzunarul de la spate al blugilor negri și strânși pe fundul bombat și apetisant.