Fantazia (one shot) [+18]

27. Cine aleargă după doi iepuri, îi prinde pe amândoi (II)

cap 2.

Valentin este cel care vorbește primul, când tensiunea ajunge la niște cote alarmante.

- Miruna, iartă-ne. Robert nu trebuia să vorbească cu tine despre prostiile noastre.

Se întoarce cu scaunul spre mine și ajutat de roțile acestuia se apropie de biroul meu, oprindu-se de cealaltă parte a mobilierului. Pare vizibil încurcat și își caută cuvintele potrivite.

- Nu vreau ca cele spuse de el să își aducă disconfort în a continua să lucrezi cu noi. Dacă totuși te va deranja prezența noastră, te rog să îmi spui și ne vom ajusta fără probleme programul în funcție de orele la care ești tu aici. Noi putem să mergem pe teren în timpul ăsta.

- Dar ce a spus el... mă trezesc că vorbesc întrerupându-i cuvintele care nu îmi plăceau deloc, lăsându-mi un gol și mai mare deoarece mă făceau conștientă că e posibil să nu îi mai văd. Este adevărat?

Valentin se uită la mine câteva secunde, blocat, apoi la fratele lui, acesta din urmă, lăsânduse pe spatele scaunului și oftând.

- Da, răspunde Valentin într-un final. Amândoi suntem foarte atrași de tine, încă din ziua în care ai început să lucrezi alături de noi. Dar tu ești tânără și frumoasă și poți să ai orice băiat vrei, în timp ce noi venim la pachet, iar asta face ca situația să fie puțin mai... neobișnuită.

A ales bine cuvântul.

- Mereu procedați așa? întreb cu reținere. Adică să împărțiți fetele?

Valentin zâmbește, în timp ce văd cu coada ochiului pe Robert frecându-și fruntea agitat.

- Nu mereu, dar câteodată se întâmplă să ne placă aceeai fată și, atunci când și ea ne place pe amândoi, decât să ne certăm pe ea sau să o forțăm să aleagă, am căzut de acord să împărțim.

Imaginea celor doi bărbați prezenți în cameră cu mine e tot ce am în cap acum: mirosul lor masculin învăluindu-mi nările și amețindu-mi simțurile, unul în față sărutându-mi buzele, altul în spate mușcându-mi umărul. Coapsele mi se freacă, dorind să ascund umezeala care îmi încălzește miezul, dar gestul nu scapă ochiului ager al celui întunecat.

Se ridică în picioare și se apropie încet de biroul meu, ca o felină sălbatică, oprindu-se lângă fratele lui.

- Ești excitată, remarcă cu vocea scăzută. Și tu ne vrei la fel de tare pe cât te vrem noi, nu-i așa?

Nu răspund. Nu cred că am curajul să o fac.

- Un singur cuvânt, Miruna, mai spune el. Atât vrem și apoi vom face ca totul să fie bine pentru tine. Cu noi sau fără noi. Tu decizi. Da sau nu.

Fiecare propoziție scurtă e spusă încet, dar cu hotărâre, iar eu nu pot să nu mă uit la cei doi, alăturați, atât de frumoși și atât de diferiți. Dar amândoi la fel de apetisanți.

- Da.

Cuvântul îmi scapă fără reținere, fără filtru, fără să mă gândesc la consecințe sau la altceva, decât la trupurile lor goale posedându-l pe al meu.

Cei doi se uită unul la celălalt.

- Ești sigură? mă întreabă Valentin, parcă nevenindu-i să creadă.

- Da, răspund din nou și în clipa asta îmi amintesc de mine, de felul meu de a fi și de încrederea pe care o am în mine și în deciziile mele.

Mă ridic în picioare și mă alătur lor.

- Amândoi mi-ați alimentat în egală măsură fanteziile din ultimele lui și dacă m-ați pune să aleg, oricum nu aș putea. Mă simt atrasă de amândoi la fel de mult.