Fantazia (one shot) [+18]

31. Prințul (II)

cap 2.

Chiara

Lumina soarelui încearcă să îmi trezească simțurile, însă fiecare fibră a corpului meu se împotrivește. Mă doare tot, iar când încerc să mă mișc, parcă dorindu-mi să îmi verific că nu sunt moartă, durerea este și mai mare. Cu toate astea reușesc să deschid ochii și să încep să fac cunoștință cu ceea ce este în jurul meu.

Un miros plăcut de lavandă îmi face corpul să se relaxeze, însă locul îmi este complet necunoscut, iar asta îmi dă din nou o stare de neliniște. Cu greu reușesc să mă ridic în șezut, chiar dacă corpul meu protestează, și priesc în jurul meu. Este o cameră simplă, cu pereți crem și lenjerie de pat albă cu niște flori mari colorate. Mobila e simplă și deschisă la culoare, într-o nuanță de bej, dar imediat atenția îmi este atrasă de o prezență, mai exact pe un fotoliu poziționat lângă patul meu.

Tot copul meu dureros îngheață când recunosc chipul bărbatului care mă analizează în tăcere. Nici nu mai respir, sperând că trăiesc un vis ciudat, iar lângă mine nu este cel mai înspăimântător om din orășelul nostru.

Țiganii au început să se mute aici de aproape zece ani și toată lumea a avut timp să se familiarizeze cu obiceiurile lor zgomotoase uneori, dar mai ales cu stilul lor de viață periculos. Toți știm că trebuie să stăm departe de ei, altfel fetele riscă să fie vândute ca prostituate pe cine-știe-unde, iar bărbații omorâți. Sau cel puțin așa vorbește lumea, însă chiar dacă e adevărat sau nu, știu că trebuie să stau departe de ei, dar mai ales de șeful lor, care stă acum în fața mea. Regele țiganilor.

Deși pare cam tânăr să fie rege, acesta are atitudinea potrivită, privindu-mă sobru cu ochii lui negrii, conturați de gene lungi la fel de închise. Părul la fel de închis la culoare este tuns scurt, dar câteva șuvițe îi cad rebele peste frunte. Buzele pline nu cred că au schițat vreodată un zâmbet, dar cu cât mă uit mai atent la el, cu atât îmi dau seama că este un bărbat frumos, iar eu mă întreb cum arată chipul lui când este fericit.

Se așază cu coatele pe genunchi și cu palmele împreunate, atrăgându-mi atenția spre corpul lui nici prea solid, nici prea slab, dar ce pare destul de înalt, judecând după picioarele lungi.

- Femeia care au avut grijă de tine mi-a spus că te știe din orășel. Că ești o fată cuminte și politicoasă și că locuiești singură, pentru că mama ta lucrează în Roma și vine foarte rar pe acasă.

- Este o întrebare pe aici pe undeva? scap cuvintele cu reținere, dar cu curaj, atunci când el se oprește din vorbit, de parcă așteaptă ca eu să completez declarația lui.

- Da, zice cu vocea rece. De ce te-au lovit cei trei?

- Asta este problema noastră, pun uitându-mă în altă parte.

- Mă tem că din clipa în care am intervenit a devenit și problema mea, Chiara.

Clipesc, apoi oftez.

- Nu ar trebui să mă surprindă că îmi știi numele, atâta timp cât știi despre mama. Pe tine cum te cheamă?

- Spune-mi de ce te loveau ăia și îți spun. Și înainte de a protesta din nou, îți aduc la cunoștință că ești în casa mea unde toată lumea m tratează cu respect și ascultă ordinele mele. Totodată cele două individe și prietenul lor sunt pe cale să plătească pentru ce și-au făcut, dar nivelul lor de suferință va fi stabilit de povestea ta. Au o coastă fisurată și câteva vânătăi foarte urâte, care mă fac să nu fiu deloc bând cu ei, așa că tu decizi.

Inima îmi bate cu putere, dar minciuna nu a fost niciodată punctul meu forte.

- Una dintre fete e convinsă că am o relație cu iubitul ei. Mai exact acela se tot dă la mine, iar ea din gelozie a vrut să se asigure că nici nu o să accept avansurile acelui individ.