Ies din casă și încui ușa. Îmi scot telefonul din buzunar și îi trimit un mesaj. Aveam să ne întâlnim în parc.
Am coborât ușor spre locul unde aveam să dau ochii cu cel mai bun prieten al meu. Minhyuk îmi este ca un frate mai mare. Încă de la patru ani ne cunoaștem și nimeni nu a stat în calea prieteniei noastre,iar asta mă bucură. Acum o săptămână am implinit optsprezece ani, iar el a spus că are un cadou special pentru mine. Ce poate fi atât de important încât a plecat primul de la majorat iar în zilele următoarele nici nu mi-a răspuns la mesaje?
Intru în parc și mă așez pe cea mai apropiată bancă. Îmi scot telefonul din geacă și văd că am două notificări noi. Mai stau puțin și văd picioarele cuiva în dreptul meu. Mi-am ridicat privirea din telefon și l-am observat pe Minhyuk. L-am luat în brațe, strângâdu-l tare, fiind extrem de fericită să-i întâlnesc privirea.
- Bună! Mă bucur să te văd! Ce faci? Într-un final ai decis să apari, huh?spun eu ridicându-mi o sprânceană.
- Și eu mă bucur să te văd! Mi-a fost foarte dor de tine! Îmi pare rău nespus de rău că de abia acum am putut să ne vedem. Dacă ar fi fost dupa mine, aș fi ieșit în orice moment afară cu tine. Și știi asta.
- E ok, m-am gândit că poate ai ceva mai important de făcut așa că nu te-am mai deranjat.
- Cum poți să spui asta? Să nu-mi petrec timpul cu persoana mea favorită?spune Minhyuk punându-și mâinile în șolduri făcând o față de cățeluș. Nici nu ți-ar trece prin minte ce am făcut în tot acest timp!
- În mod normal, ți-aș zice să nu-mi spui ce prostii ai mai făcut, dar de data asta mă interesează fiindcă nu mi-ai acordat atenție când aveam cea mai mare nevoie de ea.
- Vrei să vezi cum un singur cuvânt te poate schimba într-o secundă?îmi spune el.
Îmi fixez privirea asupra feței lui, gândindu-mă la ce mi-ar putea spune.
- Coreea.
Rămân încă fixată cu privirea, mijindu-mi ochii.
- Ce vrei să spui?
- Ei bine cadoul pentru ziua ta este o vacanță in Coreea de Sud.
Preț de câteva secunde m-am uitat lung la el. Oare glumea? Îmi făcea vreo farsă?
- Ce ai spus? Poate n-am auzit corect. Ai spus că -
- Da! Și nu glumesc! zise băiatul aplecându-se să mă pupe pe obraz. La mulți ani Sara!
- O dumnezeule! zic eu sărindu-i in brațe.
- Voiam să-ți fac un cadou mai aparte așa că m-am gândit să iau doua bilete de avion pentru Coreea. Știam cat de mult îți dorești să ajungi acolo, asa ca ți-am ușurat munca, spune Minhyuk rânjind.
- Nici nu-ți poți închipui cât de fericită sunt! Stai...de ce sunt două ?
- Doar nu credeai că te las singură să te distrezi, așa-i? Te asigur că nu vei sta liniștită nici măcar o zi.
- Când este plecarea?întreb eu nerăbdătoare să aflu cât mai multe.
- In legătură cu asta, săptămâna viitoare, luni.
Mai aveam doar trei zile până când visul meu devenea realitate! Oare mama va fi de acord? Ar trebui, fiindcă și ea știe cât de mult îmi doresc asta, iar acum când am această oportunitate n-ar trebui să o dau în bară.
"Felicitări Minhyuk, nu puteai să-mi spui de duminică?"
- Hai să mai discutăm despre detalii.
După multe discuții despre detalii si locurile ce aveam sa le vizitam, am decis sa ma întorc acasă să-i povestesc mamei tot ce am auzit.
Intru in casa si o zăresc pe mama care se uita foarte atenta la televizor. Vrând să-i povestesc, mă așez langa ea, pe canapea:
- Mamă, trebuie să-ți spun ceva important...
CITEȘTI
Sweet Taste | P. Jm - Primul Volum |
JugendliteraturCand Sara ajunge sa-si traiasca propriul vis, apar multe acțiuni intre ea si prietenii ei. Dar ce se întâmpla când unul dintre baieti se îndrăgostește de ea? Sara va alege sa plece sau sa rămână? °Evolutie° ● #108 in Aventura -8.02.2020● ●...