Sweet Taste | P. Jm - Primul Volum |

Capitolul 4

     Urcăm la etaj să ne luăm bagajele și să mai aruncăm o ultimă privire în împrejurul nostru. Asigurându-ne că totul este în regulă, ieșim din casă. Mă apropii de portbagajul mașinii, în timp ce Minhyuk încuie ușa casei. După aceea, urcăm amândoi în autobuz, fiind nerăbdători să ajungem la aeroport.

     După ce au avut loc multe opriri, în sfârșit ajungem la aeroport. Era ora 5:17 dimineața, iar eu eram din ce în ce mai conștientă de faptul că eram pe cale să-mi realizez visul cu cât pășeam mai mult.

     Stau și privesc în gol gândindu-mă la acum două săptămâni când nici nu mă gândeam la toate astea, când nici nu-mi trecea prin cap că voi ajunge să fac asta.

     O atingere caldă pe umăr mă trezește din visare.

     - Hei, ești bine? Ti-e rău? Arăți ușor palidă, se îngrijoră Minhyuk.

     - Nu, sunt bine! Pur și simplu mă gândeam la toată situația asta. Niciodată nu m-am gândit că vei face asta pentru mine. Sunt foarte fericită! zic, o lacrimă căzând pe obraz.

     - Doamne, Sara! Nu plânge, zice acesta. Mă faci și pe mine să plâng! spune prefăcându-se oarecum rănit.

     - Știi ceva? Ai dreptate. Doar am plecat în vacanță, nu? Va fi absolut minunat! Nici nu mă gândesc câte locuri minunate voi vizita! Și lume nouă și ne vom simți bine, așa-i? spun arătându-i, într-un mod jucăuș, limba.

     - Cu siguranță!

     Îl observ cum se ridică, iar mai apoi spune:

     - Eu mă duc să-mi cumpăr ceva de mâncare. Dorești ceva?

     - Nu, mulțumesc!

     Odată cu plecarea sa, mă întristez din nou. Sute de gânduri îmi străbat aiurea prin cap, schimbând radical starea mea de spirit.

     "Dacă nu o să fie așa cum mi-am imaginat?"

     O căldură îmi apasă întreg corpul, făcându-mi obrajii să se înroșească cum n-au mai fost vreodată. Palmele îmi transpiră iar respirația devine din ce în ce mai rapidă.

     - Ce pun în plus la cafeaua asta? întrebă Minhyuk. Niciodată n-am mai băut una așa de bună!

     - Măcar pentru toate este un nou început, șoptesc eu.

     - Ți-am luat și ție una. Arăți oribil dintr-odată!

     Îmi fixez ochii asupra chipului său. Băiatul schiță un zâmbet ștrengăresc, ținând paiul paharului între dinți.

     - Mersi de compliment...

     - Știi, asta nu este ora de franceză. Se spune "mulțumesc Minhyuk". Încearcă și tu!

     "Omul ăsta nu vrea decât să mă calce pe nervi, nu?"

**********

     Îmi deschid ușor ochii, lumina soarelui bătând în geamul de lângă mine. Îmi mut vederea spre Minhyuk care dormea. Trag de mica pătură care îmi acoperea trupul și o pun peste el. Dintr-odată, culoarea norilor îmi invadează privirea. Rozul pal care era de dimineață dispăruse odată cu apariția soarelui, lăsând la iveală albul imaculat.

     "Atât de minunați!"

     Înainte când mă gândeam la dorințe, îmi spuneam că sunt ca niște portaluri care te conduc spre o viață mai bună. De ce mai bună, te întrebi? Cu toții știm cât de dură este realitatea, însă există ele. Acestea ne fac să luptăm pentru ceea ce vrem cu adevărat. Ne dau speranță.

     Acum când privesc unde mă aflu, îmi dau seama că ele chiar devin realitate. Îți trebuie doar puțin curaj!