În liniștea pădurii

Capitolul 13 - Katherine

„Bucură-te de Cassie cât mai ai ocazia. În curând vei rămâne singură. Sau te poți întoarce acasă. Tic-tac, tic-tac."

Mesajul pe care l-am primit de la Kyle m-a aruncat în cea mai adâncă prăpastie a sufletului meu. Numai gândul că aș putea să rămân fără Cassie îmi accelerează bătăile inimii atât de tare încât mă mir că nu a ieșit încă din piept. Trebuie să recunosc că mă face să mă îndoiesc de decizia pe care am  luat-o.

      Poate că cel mai bine ar fi să mă întorc. Desigur, viața mea va fi un Iad, dar măcar voi fi lângă singura ființă din viața mea pentru care mi-aș da bucuroasă și viața. Dar totuși, nu am văzut-o niciodată atât de fericită ca în ultimele zile. Părinții mei o adoră, iar ea se bucură din plin de toată atenția pe care o primește.

        Dar Kyle are mulți prieteni sus-puși, și cunoaște avocați pe care eu nu mi-aș permite niciodată să îi primesc. Tot ce am eu este domnul Sloane, un avocat de cincizeci de ani, dintr-un mic orășel de munte. Pe cine încerc să păcălesc? Nu am nicio șansă. Așa că revenim la varianta în care o să îmi iau inima în dinți și mă voi întoarce la el. Oricât de mult urăsc asta, nu cred că am altă soluție. Îmi este frică de el, dar îmi este mai frică să o pierd pe Cassie. Și totuși, merită ea o viață chinuită? Merită ea să își vadă mama maltratată aproape în fiecare seară? Oare nu merită ea să lupt cu toate forțele pentru a-i oferi un viitor liniștit?

       Ah! Nu mai suport! Simt că nu mai am aer, simt că pereții camerei mă strâng și că prin parchet ies țepi ascuțiți care îmi intră în tălpi. Trebuie să ies de aici și trebuie să ies acum! Cobor grăbită scările și profit de faptul că mama și Cassie sunt în living, mă strecor în bucătărie și apuc una dintre sticlele de whisky pe care tata le ținea într-un dulap, apoi ies pe ușa care dă în curtea din spate a casei.

       Vreau să țip, vreau să sparg ceva! Aș vrea să mă duc la fermă, dar tata este acolo, iar eu vreau să fiu singură. Mă învârt în cerc prin grădină cu sticla de alcool în mână, și imediat cum zăresc magazia mă îndrept cu pași hotărâți într-acolo.

        Nu se poate, nu se poate să mi se întâmple mie asta. Cu ce am greșit atât de tare în această viață încât să merit o pedeapsă ca asta? M-am așezat în șezut într-unul din colțurile încăperii, plâng fără încetare, în timp ce deja am dat pe gât aproape jumătate din lichidul maroniu din sticlă. Nu știu de ce simt nevoia să beau, nu mi-a plăcut niciodată gustul de alcool. Dar vreau să văd cum se simte el atunci când e beat. Oare se simte mai puternic? Oare o să mă simt și eu mai puternică?

        Nu știu unde am greșit în relația mea cu Kyle. L-am iubit mai mult decât orice și am renunțat la orice pentru el. Amândoi ne-am dorit un copil, când am rămas însărcinată Kyle a fost atât de fericit încât trei zile nu s-a dezlipit de abdomenul meu, deși sarcina era abia la început. Apoi, după ce am născut, totul s-a schimbat. Am fost aruncată din Rai în Iad fără ca măcar să îmi dau seama.

         Sticla este aproape goală, dar eu nu sunt deloc mai calmă. Nu doare deloc mai puțin. Nu mă simt deloc mai puternică. Ci din contră. Simt totul la o intensitate maximă, doar că ceea ce simt este teamă și furie. Arunc sticla în peretele din fața mea, nu m-a ajutat nimic. Cioburile împrăștiate acum în aproape toată încăperea mă duc cu gândul la inima mea, care s-a dezintegrat în mii de bucăți. Apuc tot ce îmi vine la mână, toate obiectele urmând același traseu, oprindu-se brusc într-unul dintre pereți, creând un zgomot infernal. Dar nu îmi pasă, vreau doar să mă descarc.

        — Kathy? Ești bine? aud deodată o voce în spatele meu și simt cum sângele îmi fierbe în vene. Așa îmi spunea el. Mă întorc furioasă spre ușă doar ca să îl găsesc acolo pe Max, care mă privea cu o privire îngrijorată.

— Să nu îmi mai spui niciodată așa, ai auzit? Niciodată! Acum pleacă de aici! țip eu nervoasă spre el.

— Katherine, ce s-a întâmplat?

— Pleacă Max, doar pleacă...îi răspund pe un ton mult mai calm.

— Katherine, nu știu ce s-a întâmplat, dar orice ar fi, nu cred că vrei ca fiica ta să te vadă așa, îmi spune aproape șoptit. Așteaptă-mă aici. Vin imediat, adaugă el și dispare înainte să mai apuc să spun ceva.

Are dreptate. Cassie nu ar trebui să mă vadă așa. Nu sunt cu nimic mai bună decât tatăl ei în acest moment. Sunt convinsă că arăt ca o epavă, ochii sigur îmi sunt roșii, iar alcoolul cu care mi-am inundat corpul îl face pe acesta să asculte cu greu comenzile primite. Vreau să mă ridic, dar picioarele mele sunt ca o gelatină. Încep să râd atunci când încep să le văd verzi și tremurând pe o farfurie.

Mai încerc o dată să mă ridic, și de data asta aproape am reușit, dar trădătoarele s-au înmuiat din nou. Nu apuc să fac contact cu solul, căci sunt prinsă de talie și ridicată înapoi, și sunt sigură că am făcut asta cu puterea minții. Încep din nou să râd când îmi imaginez cum aș arăta cu o pelerină.

— Kath...ești bine? mă întreabă o voce temătoare din capul meu.

— Oo, perfect, nu se vede? încep din nou să râd, încă având impresia că am început să vorbesc cu vocile din capul meu. Cele două brațe mă eliberează, iar o gaură imensă a apărut în podea, exact sub mine, și mă trage în jos. Din nou îmi folosesc puterile să mă ridic și de data asta simt un braț sub genunchii mei, iar altul pe spate, și imediat sunt ridicată de la sol. Ia de-aici, Wonder Woman!

— Maax, exclam eu când în sfârșit sunt conștientă de prezența lui. Ce frumos ești, Max, îi spun și îmi ridic o mână pentru a-i mângâia obrazul. Dar nu reușesc, pentru că e prea grea să o ridic. El zâmbește, insă privirea lui e tristă. Hm, ochii lui sunt mai negri ca noaptea.

— De ce nu sunt stele? întreb tot eu după câteva minute în care i-am fixat ochii cu privirea.

— Hm? Stele?

— În ochii tăi. De ce nu sunt stele? Noaptea e mai frumoasă atunci când se văd stelele.

— Ai băut? mă întreabă el serios, iar eu îmi mișc capul în semn de aprobare. De ce? continuă el.

Chiar așa. De ce am băut? Știu că plângeam și...Cassie! Dumnezeule, Cassie! Lacrimile îmi inundă din nou ochii, și încep să plâng în hohote când îmi amintesc drama prin care sunt nevoită să trec.

— Hei, mai devreme râdeai, iar acum plângi? Nu plânge, Katherine, te rog, îmi șoptește brunetul care încă mă cară în brațele sale.

Simt cum deodată mă cuprinde frigul atunci când brațele lui călduroase s-au îndepărtat de mine, după ce m-a așezat pe scaunul din dreapta al mașinii mele. Ocolește mașina și se urcă la volan, apoi conduce în liniște pentru câteva minute. Nu știu unde mergem și nu mă gândesc la asta acum. Acum, tot ce fac este să îl analizez pe băiatul din stânga mea. Mâinile sale sunt încleștate pe volan, maxilarul îi este încordat, iar felul în care respiră sacadat este tot ce se aude în mașină.

Mă ia din nou în brațe după ce oprește mașina, apoi simt că urcăm pe niște scări, aud cum o ușă se deschide, iar aerul cald din interior mă lovește din plin. În tot timpul ăsta, m-am holbat la el ca o nebună. Tenul lui este lipsit de imperfecțiuni, șuvițe din părul lui negru îi atârnă pe frunte, iar buzele îi par moi și delicioase.

Simt ceva moale sub mine, și corpul mi se relaxează imediat ce îmi dau seama că sunt în pat. Max îmi dă jos pantofii, mă învelește cu o pătură, apoi se apleacă și îmi sărută fruntea.

— Dormi, Kath. Orice s-ar fi întâmplat, mâine vei fi mai bine. Iar eu voi fi chiar aici, lângă tine, îmi șoptește brunetul.

Probabil că alcoolul este de vină, sau faptul că pentru prima dată după mult timp, mă simt protejată. Simt că cineva este aici pentru mine, cineva care nu vrea să îmi facă rău, așa că în momentul în care vrea să se ridice, îmi duc mâna dreapta la ceafa lui și îi trag capul mai aproape de mine. Frunțile noastre se ating, iar eu văd în sfârșit și stelele din ochii lui. Îmi trec limba peste buzele lui, apoi mi le lipesc pe ale mele de ale sale...

Hei hei! Gata încă un capitol, iar eu sunt curioasă să știu cum vi se pare. Credeți că se va întoarce Kath acasă?

Xoxo🖤