În liniștea pădurii

Capitolul 24 - Max

Sunt o persoană insistentă în general, și nu îmi place să renunț ușor la ceea ce îmi propun. Așa că am insistat. În primele două dimineți am continuat să îi duc cafeaua, dar am aflat că și-a schimbat programul, pleacă de acasă mai devreme cu o oră. Am crezut că este o coincidență, așa că în următoarele zile am continuat să o vizitez pe Cassie, în speranța că o voi găsi acasă. Dar chiar dacă era acasă, nu ieșea din camera ei.

Am înțeles cu greu că mă evită. După o săptămână, am ales să păstrez distanța, așa cum îmi ceruse. Astăzi va fi ultima vizită pe care o voi face familiei Ross, deși mă doare sufletul să nu o mai văd atât de des pe Cassie. M-am atașat extraordinar de tare de micuța blondină.

— Cum adică nu o să mai vii în vizită, Max? De ce? Nu mai vrei să fiu prietena ta? întreabă micuța confuză.

— Buburuză, tu o să fii mereu prietena mea cea mai bună. Și o să ne vedem în continuare, îl rugăm pe bunicul să te aducă la mine, ne putem vedea oricând vrei tu, îi spun mângâindu-i părul ondulat.

— Bine, dar nu înțeleg, de ce nu mai vrei să vii la noi?

— Nu am spus că nu vreau, gâză. Doar că am foarte mult de muncă în perioada asta, și nu voi mai avea timp să ies prea mult din casă. Dar tu poți veni oricând la mine.

— Și o să mă înveți să mă joc? întreabă acum mult mai entuziasmată.

— Sigur că da. Dar doar dacă o să mă înveți și tu pe mine să fac fursecurile alea delicioase. Batem palma?

— Max, de parcă nu ai ști că buni le-a făcut, chicotește blondina. Deci, nu ești supărat nici pe mami?

— Cassie, scumpo, te cheamă buni la bucătărie, aud vocea domnului Ross. Max, ce zici de o gură de aer?

Am aprobat printr-o mișcare a capului, apoi m-am ridicat și l-am urmat pe Glenn pe terasă, unde ne-am așezat pe câte un scaun.

— Max, tu știi că eu nu am fost niciodată prea vorbăreț, și știi că nu îmi place să mă implic în viața cuiva fără voia sa. Așa că te întreb, îmi permiți să îți dau un sfat?

— Sigur, răspund hotărât.

— Nu mi-ai povestit niciodată prea multe despre tine, dar cu toate astea, te cunosc. Și văd că suferi. Îmi dau seama că atât Cassie, cât și Katherine au ajuns să însemne ceva pentru tine. Și ele țin la tine. Dar Kath trece printr-o perioadă dificilă. Așa că ai răbdare cu ea, Max. Are nevoie de tine, dar trebuie să își dea seama singură de asta. Oferă-i spațiul necesar, las-o să înțeleagă că nu trebuie să treacă singură prin toate.

— Ce se întâmplă cu ea, domnule? îmi fac curaj să întreb, pentru că sunt sigur de faptul că știe mai multe decât mine.

— Este povestea ei, Max. Nu ți-o pot spune eu.

Aprob timid din cap, apoi ne retragem în casă, și după ce îmi iau la revedere de la micuța Cassie și doamna Ross, mă întorc acasă, unde am de gând să mă încui pentru următoarele două zile.

Prima zi a funcționat exact așa cum mi-am propus. Nu am văzut lumina soarelui, și nici nu i-am simțit razele pe pielea mea. Am testat câteva jocuri, dar niciunul nu mi-a captivat suficient de tare atenția. Așa că le-am abandonat pe toate. Am văzut câteva filme, am comandat de mâncare acasă, și am dormit.

Nu știu dacă este marți sau miercuri, nu știu dacă este zi sau noapte, dar sunt trezit din somn de zgomotul enervant produs de tonul de apel al telefonului meu. Nici nu știu unde l-am aruncat, și mă mir că încă are baterie. Îl găsesc după câteva minute bune, iar cel care mă sună pare destul de insistent, așa că răspund imediat cum telefonul ajunge în mâna mea.