În liniștea pădurii

Capitolul 14 - Max

       Nu am putut să plec. Nu am putut să o las în starea aia oricât a încercat să mă facă să plec. Trebuia să o iau de acolo înainte ca micuța blondidă să o vadă așa. Am anunțat-o pe doamna Ross că fiica ei nu se simte bine, și că este mai bine să nu fie acasă în următoarele ore, și am reprogramat întâlnirea cu Cassie pentru a doua zi. Iar ea, ca o adevărată domnișoară, a înțeles.

        Când m-am întors în magazie, starea lui Kath părea să se fi schimbat complet, pentru că acum râdea în hohote. Apoi am luat-o în brațe și mi-am dat seama că băuse. Nu știu ce motive a avut să facă asta, dar dacă este să mă iau după instinct, aș putea să jur că are legătură cu soțul ei. Și dacă este așa, este un idiot. Adică, trebuie să fii cu siguranță idiot să rănești o astfel de femeie.

      Ochii ei mă analizau, iar privirea ei mă ardea. Am realizat că nu știam absolut nimic despre ea, dar îmi doream cu toată ființa mea să aflu. Când a început să plângă, m-am simțit inutil. Pentru că nu puteam face nimic să îi schimb starea, iar asta durea al dracului de tare. Pentru că ochii ei frumoși nu trebuie să plângă, pentru că o femeie atât de frumoasă cum este ea merită să fie fericită. Iar eu tare mult aș vrea să o pot face fericită. Și aș mai vrea să o sărut, dar știu că nu se cuvine.

        Am adus-o la mine acasă, pentru că avea nevoie să doarmă. Și asta am și îndemnat-o să facă, după ce am așezat-o în patul meu. I-am sărutat prelung fruntea și am vrut să mă îndepărtez, însă gestul ei m-a șocat. Nu știu când am ajuns cu fruntea lipită de a ei, și nu știu când și-a lipit buzele de ale mele. Pentru câteva secunde am rămas acolo, încremenit, cu buzele ei peste ale mele, așteptând ca eu să îi răspund.

         Dar ea este căsătorită, și sunt absolut convins că alcoolul este cel care i-a dictat să facă asta, așa că mi-am îndepărtat buzele, dar am rămas cu fruntea lipită de a ei.

        — Kath, nu că nu mi-aș dori asta mai mult decât orice, dar aș prefera să fii pe deplin conștientă atunci când vom avea primul sărut, i-am șoptit, iar ea a pufnit, întorcându-și capul spre dreapta.

       — Atunci pleacă, mi-a spus rece.

       — Ți-am spus deja că nu am de gând să plec. Și în plus, sunt deja acasă, unde aș putea să plec? întreb amuzat.

       Ea pufnește din nou, însă nu pare să realizeze că tocmai i-am spus că este în patul meu. Altfel, cu siguranță ar fi fost mult mai furioasă decât este acum, pentru că se așează mai comod în pat, și pare că este gata să adoarmă. Iau din dulap perna pe care o aveam în plus și o pătură, și sunt pregătit să mă îndrept spre living, unde aveam să petrec o alta noapte pe canapea.

      — Unde pleci? vocea ei este aproape o șoaptă, dar suficientă cât să mă opresc în loc și să mă întorc spre ea.

       — Ai nevoie să dormi. Eu voi fi dincolo, dacă ai nevoie de ceva este nevoie doar să spui. Las ușa deschisă, bine? întreb și aștept o confirmare din partea ei. Dar această nu apare, și când cred că deja a adormit, dau să ies din nou din cameră.

       — Nu pleca. Mai stai puțin cu mine, îi aud din nou șoapta. Nu îi răspund, ci mă apropii de ea, așezându-mă în genunchi lângă pat.
      
       — Pot să te rog ceva? o aud după câteva momente în care tot ce a făcut a fost să mă privească. Ochii ei sunt triști.

       — Orice, dacă îmi promiți că nu mai plângi, îi spun și îi mângâi acum părul. Chiar mă doare să o văd plângând.

       — Ia-mă în brațe, vine și replica ei, care m-a lăsat mut și paralizat.

       Nu mă așteptam să îmi ceară asta. A cere cuiva o îmbrățișare este un lucru atât de inocent, dar extrem de intim în același timp. Dar pentru ea nu era nici inocent, și nici intim. Avea nevoie să se simtă protejată. Am văzut slăbiciune în ochii ei, am văzut teamă, și am văzut durere.

      Dar nu am mai stat pe gânduri, ci m-am întins lângă ea în pat, în spatele ei, și mi-am așezat brațul drept sub capul ei, iar pe cel stâng l-am trecut peste mijlocul ei, trăgând-o mai aproape de mine. Din acel moment, nu a mai contat nimic. Totul în jurul meu era ceață, existam doar eu, cu ea în brațele mele. Mi-am adâncit nasul în părul ei și i-am inspirat mirosul. Levănțică și vanilie. Oficial, avea să devină mirosul meu preferat din întreaga lume. Aveam să devin dependent de el.

        Corpul ei tremura ușor, și după suspinele ei mi-am dat seama că plângea iar. Dar mi-am dat seama că avea nevoie de asta, avea nevoie să se descarce. Orice s-ar fi întâmplat, o afecta mult prea mult. Tot ce am făcut a fost să îi mângâi brațul, și să ascult cum inima mea se făcea bucăți cu fiecare suspin al ei.

       Nu știu cât timp am stat așa, dar la un moment dat corpul ei s-a oprit din tremurat. Am crezut că a adormit, dar m-a surprins din nou când s-a întors cu fața la mine și mi-a captat privirea cu ochii ei ca cerul. M-a privit minute în șir, apoi și-a făcut curaj să vorbească.

       — Mulțumesc, aveam nevoie de asta, șoptește și încearcă să zâmbească. Însă și zâmbetul ei este trist.

       — Kath, ce s-a întâmplat? întreb îngrijorat în timp ce încă ne privim în ochi. Fețele noastre sunt la câțiva centimetri unul de celălalt, iar eu îmi înfrânez cu greu dorința de a o săruta.

       — Nimic din ce ar trebui să te îngrijoreze pe tine, răspunde pe un ton calm și îmi mângâie obrazul cu mâna ei caldă și fină. Senzația pe care o lasă atingerea ei pe fața mea mă face să îmi închid ochii pentru câteva secunde, însă îi deschid repede, pentru că nu vreau să pierd nicio secundă în care pot să o privesc.

       — Deocamdată, o să accept să nu insist pe acest subiect. Nu știu încă de ce, dar îmi pasă de tine, Katherine. Oricât încerci să ascunzi, îți văd durerea în ochi. Ai cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată, dar sunt mult prea triști. Mă întrebai mai devreme de stelele din ochii mei. Dar ochii tăi, iubito, de ce nu reflectă razele soarelui, așa cum orice ocean o face? i-am vorbit în șoaptă, în timp ce îi mângâiam părul.

       Îi simt respirația din ce în ce mai grea, iar pleoapele îi cad grele peste ochi, semn că va adormi în curând. Îmi duc mâna peste talia ei și o trag mai aproape de mine, apoi o sărut în creștetul capului.
Îi simt respirația peste pieptul meu, chiar și prin materialul tricoului pe care îl port. Mă arde. Ea se relaxează în brațele mele și își așează capul mai bine pe pieptul meu, după care își trece brațul peste abdomenul meu, căzând într-un somn adânc.

       — Somn ușor, Kath, am mai șoptit și i-am sărutat din nou creștetul capului.

      Am scos telefonul din buzunar și i-am trimis domnului Ross un mesaj prin care l-am anunțat că Katherine este cu mine, și că îi voi explica mâine dimineață când o voi duce acasă. Tot atunci speram să aflu și eu mai multe. Daca nu de la Kath, atunci de la Glenn.

      M-am gândit apoi să dorm. Dar cum să fac asta, când respirația ei caldă îmi transmite fiori în tot corpul? Cum să dorm, când brațul ei mă ține strâns, parcă dorind să mă simtă cât mai aproape? Cum să închid un ochi, când ritmul inimii mele răsună în tot dormitorul?

       Așa că tot ce fac este să o privesc. Așa, dormind, pare mai linișită decât am văzut-o până acum. O privesc ore în șir, iar în capul meu se învârt o mie de întrebări. Și toate sunt despre ea. Despre femeia care mi-a dat lumea peste cap.

E târziu, dar nu am somn așa că am reușit să mai termin un capitol. Și dacă tot e gata, am zis să îl și postez.

Cum credeți că va reacționa Kath când se va trezi în dormitorul lui Max? Aștept cu drag comentariile voastre, și vreau să vă mulțumesc că citiți și această poveste.

Xoxo🖤