În liniștea pădurii

Capitolul 31 - Katherine

           Se spune că în viață nu ni se oferă niciodată mai mult decât putem duce. Că orice lucru se întâmplă cu un anumit scop. Că fiecare întâmplare din viața noastră este menită să ne învețe ceva, să ne ajute să ne dezvoltăm. Cu toate astea, eu nu reușesc să înțeleg motivul pentru care a apărut Max în viața mea exact acum, în cea mai dificilă perioadă.

          E atât de ciudat să îți dorești ceva sau pe cineva cu toată inima ta, dar să nu îl poți avea. Să știi că nu ai putea să îi înapoiezi decât suferință, că nu ai nimic bun să îi oferi. Să știi că, deși sufletul îți plânge după al său, creierul nu îți dă voie să te lași purtată de val, iar conștiința te ceartă la fiecare gând îndreptat în direcția lui. Să îl vezi zilnic, dar să nu îl poți atinge, iar trupul să îți tremure de dorință.

A trecut o săptămână de la discuția pe care am avut-o pe munte. Max a păstrat distanța, exact cum i-am cerut. Nu fizic, pentru că în fiecare dimineață m-a așteptat cu cafeaua, așa cum deja m-am obișnuit. Dar discuțiile noastre au fost banale, iar în afară de câteva priviri mai indecente, Max a fost chiar cuminte. Știu că nu îi este ușor, pentru că până și eu simt tensiunea dintre noi, și nu puține au fost momentele în care am înghițit în sec privindu-i buzele. Dar îl apreciez și mai mult pentru asta, pentru tăria de care dă dovadă.

Mi-aș fi dorit ca lucrurile să stea altfel, să îl fi cunoscut pe Max în alte circumstanțe. Să îmi permit mie să mă îndrăgostesc de el, și lui să mă iubească. Să îl las să mă alinte, să mă sărute, să mă trezesc în fiecare dimineață lângă el, să-i văd ochii negri și să-i mângâi părul brunet. Să îi inspir parfumul în fiecare seară, și să adormim șoptindu-ne cuvinte dulci. Pentru că exact așa mi-aș imagina viața mea cu el.

Este sensibil, dar poate fi și dur, am văzut asta în ochii lui. Este romantic, și sunt sigură că ar face orice să mă mențină în siguranță. Este haios, dar extrem de serios atunci când este cazul. Max este construit din contraste, iar toate aceste trăsături la un loc, fac din el un bărbat real, unul pe care orice femeie ar fi mândră să îl aibă lângă ea. Sunt invidioasă pe aceea care îi va deveni soție. Dar Max are tot dreptul să fie fericit, o merită pe deplin, iar eu nu îi voi putea aduce fericirea, cel puțin nu pe termen lung.

Așa că m-am decis, și imediat după terminarea procesului de custodie, ce va avea loc peste numai două săptămâni, ma voi muta din Ashton. Voi căuta un oraș nou, unde să îmi pot lua viața de la capăt, alături de fiica mea. Domnul Sloane m-a asigurat că nu am de ce să îmi fac griji în legătură cu procesul, și că este aproape sigur că ea va rămâne cu mine.

Astăzi este sâmbătă, și am profitat de faptul că părinții mei au luat-o pe Cassie cu ei la fermă, așa că mi-am ocupat toată ziua scriind. Am reușit să finalizez cartea și o voi trimite la câteva edituri. Acum sunt în bucătărie, pregătesc cina, pentru că afară deja s-a înserat și cei trei trebuie să ajungă din minut în minut.

— Mami, mami! Nu o să ghicești ce am făcut astăzi, exclamă Cassie tâșnind direct în brațele mele atunci când intră în casă.

— Ce ai făcut, iubito?

— Am muls-o singură pe Vicky, mami! Singură singurică! Max a stat lângă mine, și eu am umplut aproape o găleată!

— Max? A fost și el cu voi?

— Da, și bunica l-a chemat la cină, nu este asta super, mami?

Super, sigur. Bineînțeles că ai mei m-au tot bătut la cap zilele astea în legătură cu Max, având grijă să îmi amintească zilnic cât de frumos se poartă cu Cassie și ce persoană minunată este. Și nu îi contrazic, doar că mi-aș fi dorit să îmi respecte decizia de a-l ține la distanță după ce le-am explicat motivele pentru care fac asta.