Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 6: Șiretenia în persoană

Tura sa tocmai se terminase și oftă obosită la gândul că mai avea mult până va ajunge acasă. Tot ceea ce își dorea era să se descalțe de acei pantofi incomozi și să se întindă într-un pat moale, însă locuința sa nu era nicidecum aproape și numai gândul că trebuie să schimbe 3 mijloace de transport în comun pentru a ajunge acolo o înnebunea. O luă într-un final la pas pe străzile pustii ale orașului superb până la stația de tramvai care nu era deloc aproape și când ajunse, se aruncă direct pe una dintre băncile amplasate acolo, bucurându-se că este singură.

Își prinse părul în coc și simți după multă vreme că, în sfârșit, duce o viață normală, ca oricare altă persoană care muncește din greu pentru as câștiga existența, care face multe sacrificii pentru a duce un trai decent. Dar ea nu era deloc o persoană obișnuită, își vânduse sufletul divaolului, unui diavol extrem de sexi pe nume Stefano Verdi încă din clipa în care acceptase să mai aibă și alte legături cu el în afara acelei misiuni nenorocite care o aduse în pragul unui faliment sentimental.

Aștepta deja de mai bine de 20 de minute în stație și oftă atunci când se ridică și începu din nou să meargă pe trotuar, dar la nici 3 minute mai târziu după ce plecă din stație văzu cum tramvaiul trecu pe lângă ea și înjură în barbă.

— Un limbaj prea colorat pentru o domnișoară, auzi o voce masculină si groasă răsunând din fața sa și își ridică privirea ca intrată în alertă, văzându-l pe Stefano pe trotuar, puțin mai în față de ea, cu mâinile încrucișate la piept.

— Tu cum ai fi reacționat dacă ai fi așteptat tramvaiul 20 de minute și după ce pleci din stație decide și el să-și facă apariția? își aruncă mâinile exasperată în sus si simți o durere ascuțită în partea din spate a piciorului, jos chiar unde pantofii cu toc îi frecau pielea, lăsând urme dureroase și roșii.

Scânci din cauza rănii produse, iar mafiotul se îndreptă spre ea, ridicând-o în brate și deschizând portiera mașinii sale negre. O așeză pe scaunul pasagerului și îi scoase pantofii, dându-și seama că aceștia erau sursa durerii frumoasei cu ochi albaștri. Ocupă locul șoferului și îi adresă o întrebare cu două tăișuri:

— Te duc acasă?

Întrebarea părea atât de simplă, însă Patrizia înțelesese rapid unde bătea. Era clar că ea acasă voia să ajungă și el știa asta, însă întrebarea lui era menită să o facă să înțeleagă într-un mod subtil că el nu vrea asta, că nu vrea să o ducă acasă și să o facă să-și schimbe decizia.

— Nu, îi răspunse deși era extenuată, odată ce intrase în acel joc trebuia să meargă până la capăt, nu putea să abandoneze chiar atunci, în plin război cu soarta, cred că ai tu o propunere mult mai bună, continuă cu un zâmbet șiret pe buze.

Mafiotul rânji fără aș lua ochii de la drum și își așeză palma pe coapsa ei, strângându-i carnea între degete și ținând-o acolo până când soneria telefonului lui spărsese liniștea din mașină. Stefano răspunse și dădu răspunsuri scurte și reci, având o mască neutră pe chip. Închise și întoarse mașina brusc, iar Patrizia își abținu impulsul de a-l întreba ce s-a întâmplat. Știa că s-ar fi enervat, curiozitatea ei l-ar fi enervat, mai ales că nu avea de ce să-i dea explicații, era doar una dintre partenerele lui de o noapte sau mai multe, știa că acestuia îi plăceau femeile care își cunoșteau locul și nu puneau întrebări inutile sau, mai ales, să se amestece în viața lui.

Stefano fu sunat de unul dintre oamenii săi care îl chemase la unul dintre sediile origanizatiei sale mafiote pentru că unul dintre asociații lui nu era de acord să pornească transportul de droguri până când el nu era de față. Acceleră, depășind de mult limita legală in oraș și se îndreptă spre periferie. Trebuia să se grăbească, avea un plan bine organizat, camioanele cu droguri trebuiau sa treacă la o ora exactă granița, orice minut în plus putea fi fatal.

Știa că nu e un lucru bun să o ia pe Patrizia, fost polițist, cu el la unul dintre sediile lui, însă nu o putea lăsa în drum mai ales după ce aceasta îi bătuse un apropo delicios.

— O să oprim mai întâi la unul dintre sediile mele, se pare că alarma de incendiu s-ar fi declanșat din senin și m-a chemat paznicul să localizăm împreună sursa problemei, iar apoi ne putem continua seara, angelo, îi zise încă strângându-i coapsa în palmă, iar ea doar aprobă din cap.

Îi plăceau, în general, femeile ascultătoare, docile, care să facă tot ceea ce dorește el și care să nu comenteze, însă Patrizia era altfel, nu era tipul acela de femeie, dacă îi putea spune momentan așa. Era altfel, era sălbatică, era ca o leoaică în savană, însă comportamentul ei actual continua să-l pună pe gânduri. Frumosul său îngeras cocea ceva în căpușorul acela, ceva ce nu o să-i aducă nimic bun dacă are cumva construit un plan prin care să-l joace pe degete. Nu era nici prima și nici ultima care credea că îl poate manevra după bunul plac, însă în toți cei 33 de ani ai săi nu reușise niciuna și clar Patrizia nu avea să fie prima.

Era șireată, dar păstra un iz profund de inocență, însă ceea ce nu știa ea era că el, Stefano Verdi, era înșiși șiretenia în persoană.

N/A: Am postat o nouă poveste, Îndrăznește să trăiești, vă aștept și acolo să aruncați o privire.