Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 8: Alegerea e a ta

Patrizia rămăsese întinsă pe canapeaua din birou, la marginea acesteia, continuând să suspine. Stefano se ridicase de lângă ea, stând cu fața spre fereastra din încăpere și își aprinse o țigară, sprijindu-și brațul stâng de marginea geamului.

Stefano nu regreta nimic. Făcuse totul cu bună știință, s-ar fi putut opri oricând, însă nu voise să o facă. Era un bărbat asumat.

— Nu mai plânge, rosti în liniștea tulburătoare din cameră, ai știut de la început cu cine ai de aface, mârâi spre ea, serviciile secrete te-au instruit bine, ai avut acces la multe informații despre mine, frumoaso, și nu încerca să negi, se răsti la ea atunci când văzu că vrea să infirme legătura ei cu poliția, am știu de dinainte să pășești în cazinoul meu despre sosirea ta și ce ai de gând, dădu cărțile pe față.

Iar Stefano reuși ca într-o asemenea situație să o găsească vinovată tot pe ea. Era vina ei că el tocmai o violase? Era vina ei că el nu simțea niciun pic de compasiune și că nu regreta nimic, ba chiar, după cum îi vorbea și o privea, ar fi fost în stare să abuzeze din nou de trupul ei fără cea mai mică remușcare.

Patrizia se ridică cu greu de pe canapea și își așeză rochia mototolită și acoperită de sămânța mafiotului, vru să iasă din încăpere, însă ușa era încuiată. Rămăsese lipită de ușă, simțindu-i trupul puternic în spatele ei. Roti cheia în broască, dar înainte de a o lăsa să părăsească sala îi șopti la ureche:

— Tu alegi, dacă pleci acum, fără mine, pierzi și puținul care ți-a mai rămas, iar eu îți promit că nu am să te mai caut vreodată, dar, dacă rămâi, am să mă prefac că uit despre mica ta aventură de-a agentul secret.

— Și apoi ce se va întâmpla? Voi deveni amanta ta, curva ta? îl întrerupse cu glasul înecat de lacrimi.

Nu îi mai așteptă răspunsul și deschise ușa, luând-o la fugă cu picioarele goale pe holul din murmură cu Stefano pe urmele eicare făcea pași calculați. Nu îi mai păsa de toți bodyguarzii care se uitau la ea și care așteptau un singur semn de la șeful lor pentru a o prinde și a o ține pe loc, însă acesta nu sosi. Coborî scările din fața clădririi în fugă și îi auzi vocea puternică a lui Stefano răsunând din capătul treptelor.

— Încearcă doar să nu regreți, Patrizia, vocea sa groasă și demonică sparse liniștea nopții.

În schimb, ea își continuă fuga, deși era sleită de puteri, pe jumătate dezbrăcată și desculță. Era foarte, foarte departe de casă. Nu avea telefonul sau portofeul la ea, ambele rămăseseră în geanta ce zăcea pe scaunul mașinii lui Stefano. Mergea deja de câteva ore și realizase de mult că se pierduse. Se avântase în pădurea de la marginea orașului atunci când văzu din depărtare mașinile mafiotului gonind pe șoseaua pustie, iar apoi nu mai fu mult până la a pierde drumul spre aceasta prin întunericul dens.

Se lăsă la rădăcina unui copac, strâgându-și genunchii în brațe. Dimineața o găsi așa, aproape înghețată în pădurea deasă și cu speranțe minime de a mai ieși de acolo. Începu din nou să meargă printre copaci, rugându-se în gând ca lumina soarelui să fie un atu și astfel să reușească să iasă din nou în șosea. Însă orele treceau, iar ea confunda locurile și mai rău decât până atunci. Auzi pași care o înconjurau și o voce masculină îi strigă:

— La pământ!

Făcu ceea ce i se spusese și imediat apoi auzi un sunet de armă declanșată și văzu zăcând în fața sa pe frunzele uscate un mistreț ce fusese nimerit de glonțul care își croise drum din arma de vânătoare a bărbatului ce apăru dintre arborii înalți. Văzu alți câțiva bărbați care stăteau la o distanță mai mare de ea, toți fiind îmbrăcați in haine de camuflaj, pentru vânătoare, inclusiv bărbatul care împușcase animalul și care se apropia cu pași calculați de ea.

Bărbatul o ajută să se ridice și o sprijini de brațele sale, văzând urme de agresiune pe corpul ei, iar rochia sfâșiată pe care o purta, pe lângă expresia speriată și locul în care se afla, îi confirmau bănuielile cum că fata nu ieșise la o plimbare. Îi era mai clar decât bună ziua ajunsese acolo într-o fugă disperată de a scăpa de cel care o adusese în acel hal.

Îi trecu delicat părul după ureche și preț de câteva clipe fu lăsat fără aer de frumusețea necunoscutei. Chiar și cu cearcăne, cu părul răvășit și cu zgârieturi probabil de la crengile copacilor tot era frumoasă, foarte frumoasă, ca o zână alungată din regat pentru că le umbrea pe toate cu strălucirea ei.