Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 11: Înlocuitoarea

O lună mai târziu

Fernanda strănută pentru a suta oară în ultima oră, iar Patrizia se grăbi să-i întindă un șervețel lăsând jos placa cu care îi îndrepta părul.

— Nu merge așa, se plânse fata, nu o să pot participa la recepție în starea asta, continuă și Patrizia era pe deplin de acord cu prietena ei.

— Să-ți anunț părinții că nu vei mai merge? o întrebă nesigură.

Știa că prietenei sale îi este teamă de tatăl ei, un italian de modă veche, extrem de aprig și protectiv cu fiica sa, unica sa fiică de fapt. În seara aceea trebuiau să meargă la un bal organizat anual în Corleone, celebru oraș mafiot, fiecare familie de vază din orașele mai mici din zonă era invitată, iar una dintre regulile principale era să fie în formație completă, adică să participe și copiii familiei.

— Nu, reacționă imediat Fernanda, tata n-ar suporta rușinea de a se prezenta fără fiica sa, îi zise oftând. Patrizia, trebuie să mă ajuți, continuă aceasta și o făcu pe prietena sa să o privească atent. Vreau să mergi tu în locul meu, să te dai drept mine, aruncă bomba roșcata.

Câteva minute mai târziu părinții Fernandei erau la curent cu ideea fiicei lor și nu avură altă variantă decât să accepte să o prezinte pe Patrizia drept fiica lor.

— Ești demențială, îndrugă cu glasul răpus de tuse Fernanda după ce-și privi prietena care îmbrăcase rochia pe care ea ar fi trebuit să o poarte, dar care se așeza de o mie de ori mai bine peste formele fetei.

Câteva ore mai târziu familia Fernandei împreună cu Patrizia coborârî din mașina care îi adusese în Corleone în fața unui conac vechi și uriaș ce păstra aminitirea vremurilor apuse. În fond, Patrizia nici nu știa ce se organizează acolo de fapt, ce se serbează, știa că vor fi foarte multe familii și persoane influente și cam atât. Fusese instruită să spună că este fiica soților Galo și să nu se avânte foarte mult în discuții cu străinii, să stea cât mai departe de probleme, dar totuși, dacă cineva vorbește cu ea, să nu o ia la fugă ca o apucată sau să stea ca muta.

Fuseseră conduși la masa lor de către un chelner, iar mai apoi Patrizia rămase pe scaunul său, ascultând ritmurile lente ale melodiilor interpretate de formația prezentă. Nu se simțea deloc bine, se simțea privită din toate părțile, era clar că invitații își puneau niște semne de întrebare, căci nu semăna deloc cu soții Galo sau cu fiica lor, pe care, cel mai probabil, unii dintre ei și-o aminteau vag de la celelalte baluri, însă nimeni nu comenta nimic, asta poate și pentru că familia a cărei fiica se presupunea că este nu avea foarte mari tangențe cu persoanele prezente.

Văzu o ușă ce părea că duce spre terasă și având nevoie de aer proaspăt, îi spuse doamnei Galo încotro se îndreaptă și deschise ușa din sticlă, închizând-o apoi în urma sa. Terasa era mare și din marmură albă cu reflexii cărămizii și avea atașată o scară prin care puteai coborî în grădina somptuoasă a conacului ce se afla în partea dreaptă a terasei, în locul în care peretele de protecție ce ține loc de balustradă se termină.

Simți un parfum îmbietor cum o învăluie și văzu o tufă mare cu flori mov cătărată pe peretele construcției impresionante ce se lăsase ușor și spre terasa pe care se afla.

Atinse cu vârful degetelor floarea care era cel mai aproape de ea, însă simți un tremur rece cum îi traversează tot trupul atunci când, parfumul florilor din fața sa fu înlocuit cu unul masculin.

— Domnișoară Patrizia, auzi o voce pe care nu o cunoștea, dar despre care își amintea vag că ar fi auzit-o pe undeva.

Se întoarse și dădu cu ochii de un bărbat până în jurul vârstei de 30 de ani pe care știa sigur că-l mai văzuse în preajma lui Stefano și despre care și primise informații de la serviciile secrete. Era Livio, mâna dreaptă a bărbatului care i-a schimbat viața la o sută optzeci de grade.

— Știu că nu este problema mea, dar de ce sunteți aici? o întrebă și privi atent pe fereastra mare pentru a se asigura că nimeni, în special șeful lui, nu-și focusa atenția sau nu se apropia de terasa.

Dacă șeful său ar fi văzut-o acolo ar fi izbuncit din nou. Își și imagina momentul în care o lua pe sus și o scotea din clădire sub privirile tuturor, priviri de care catergoric că nu îi pasă. Adevărul era totuși, că nu o putea ține ascunsă toată seara pe fată pe terasă și, totodată, știa că Patrizia are un efect răvășitor asupra mafiotului, efect de care este conștient și din cauza căruia a și îndepărtat-o de el. Nu poate accepta și se teme că ea l-ar putea influența în ceea ce privește afacerile sale ilegale, așa decizia pe care a luat-o a fost să p trimită într-un loc izolat de lume. Este la fel de adevărat și faptul că, dupa plecare ei, a devenit mai violent și mai vulcanic decât până atunci, chiar dacă se gândea că asta nu poate fi posibil, însă șeful său, Stefano Verdi, îi dăduse din nou shut down.

— Sunt înlocuitoarea cuiva, îi zise adevărul, căci el o cunoștea și nu ar fi putut să-i vândă minciuna că ar fi fiica unor invitați, te rog să nu spui nimănui, se apropie câtiva pași de el, însă acesta o trase de braț în spate când văzu câteva persoane trecând pe lângă ușa mare de la terasă.

— Te-aș sfătui să pleci cât mai repede de aici, însă din spusele tale îmi e clar că asta nu se va întâmpla prea curând, așa că te rog să fii atentă în jurul tău și să stai cât mai retrasă. Este o seară importantă, iar dacă șeful meu te va vedea... totul va fi distrus. După ce afacerea ce stă în spatele acestui joc de roluri se va încheia, abia atunci va putea începe jocul vostru, îi zise bărbatul cu un rânjet pe buze înainte de a părăsi terasa, iar Patrizia rămasese nemișcată lângă perete.

Stefano era acolo și tocmai fusese avertizată sa nu interacționeze cu el, lucru pe care nici el n-ar trebui să-l facă, doar îi promisese că va sta departe de ea, nu?