Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 10: În pragul nebuniei

Înainte de a se îndrepta spre scări văzu pe masă încă un pahar pe lângă cel al lui Luce în care lichidul vișiniu strălucea în lumina candelabrului. Așadar, frumoasa lui băuse un pahar cu soțul verișoarei lui, poate chiar au mai mers mai departe de atât. Doar acel gând îl enerva peste măsură și într-o secundă aruncă cu paharul în perete, făcându-l bucăți, iar apoi mai multe piese de decor îi urmară calea.

Urcă apăsat treptele și deschise toate ușile până ce într-un final o găsi pe Patrizia stând strânsă într-un colț al patului, semn că auzise dezastrul pe care îl provocase jos. Îi întâlni ochii cuprinși de furie ai bărbatului și nu se putu abține să nu tresară atunci când îl văzu atât de încordat și de nervos.

Era furios pentru că acel nenorocit îndrăznise să viseze la ceea ce este al lui, pentru că ea băuse alături de el și poate chiar îl lăsase să o atingă și pentru că verișoara lui, care suferea de cancer, fusese din nou înșelată sau la un pas de a fi de către soțul ei, un gunoi ce nu merita nici un euro.

O apucă de încheietura mâinii drepte și o trase pe scări, fiind surprins să nu audă țipete din partea ei. În fața ușii de la intrare o aruncă pe jos și îi spuse apăsat și rece:

— Vreau să dispari, Patrizia Tosca, vreau să-ți se piardă urma definitiv, vreau să dispari din Milano și să nu te mai întorci vreodată.

Luvrurile degeneraseră mult prea rău într-un timp relativ scurt. Trebuia să o îndepărteze pe Patrizia de el, mai ales pentru că îi promisese că nu mai avea să o caute vreodată.

O văzu intrând în mașina ce o aștepta afară și fără cel mai mic regret îi adresă un zâmbet ca al unui diavol în timp ce mașina se pierdea printre copacii înalți. Aranjase să fie lăsată într-o mică localitate din Sicilia, Prizzi, în apropiere de Corleone, un loc liniștit care nu-i oferea prea multe posibilități, dar care o va ține la distanță de el și lumea lui.

*

Trecuse deja o lună de când Patrizia era ruptă de lume, o lună de când tot ce făcea era să stea în camera de motel la care fusese lăsată de oamenii lui Stefano, care îi plătise în avans camera pentru a sta acolo cât are nevoie până se va acomoda cu noul oraș. Plătise pentru ea făcând-o să se simtă mai rău decât până atunci. Se simțea ca un lucru de care el se descotorosise și către care avea o mică datorie de plătit.

Seara își trase pe ea geaca neagră, lungă și subțire și merse spre singurul bar din localitate. Oamenii o priveau ciudat, atât pe stradă cât și în local, căci nu erau obișnuiți cu persoane noi, mai ales cu persoane ca ea, îmbrăcate complet în negru, cu ochii roșii de la plâns, dar probabil cei din jur percepeau altfel culoarea ochilor ei, și cu părul prins într-un coc ca un cuib de berze.

Ajunsă la barul dintr-un colț al încăperii simple avu surpriza să vadă că barmanul era o fată, nu un bărbat așa cum s-ar fi așteptat. Ridică din umeri, în fond nu era nimic ciudat, și îi ceru fetei un cocktail.

— Nu ești de pe aici, îi zise fata roșcată ca o constatare în timp ce se juca cu shakerul în care îi pregătea băutura.

— Da, răspunse Patrizia și își primi apoi cocktailul.

— Eu sunt Fernanda, mă bucur că văd pe aici o față nouă, m-am săturat de bătrânii și adolescenții expirați din oraș, sunt atât de plictisitori și neamuzanți, se plânse fata.

— Sunt Patrizia, spuse simplu, oh, ai greșit persoana dacă ești în căutare de ceva nou, sunt la fel de plictisitoare ca cei despre care mi-ai zis, își ridică sprâncenele și zâmbi ușor.

— N-aș zice asta judecând după atitudinea ta și băutura pe care ai comandat-o, bătrânii din oraș cu fețe de tineri n-au auzit în viața lor de așa ceva, iar după siguranța cu care pășești, chiar și într-un loc necunoscut, îmi arată că vii dintr-o zonă și dintr-un mediu care te-a învățat cum să te adaptezi în orice situație.

Și fata chiar nu se înșela, însă poate exagera în anumite privințe. Patrizia fusese bine instruită de serviciile secrete pentru a păși încrezătoare în cazionul lui Stefano, trecuse prin multe de-a lungul vieții, fusese studentă la academia de poliție, chiar dacă doar pentru un an, însă acea perioadă de timp a făcut-o să se călească mai bine, să fie sigură de forțele proprii și să înțeleagă că la fiecare pas poate fi un pericol, iar ea trebuie să fie gata oricând pentru a se apăra.

— Să zicem că știu câte ceva despre cum să te adaptezi indiferent de situație, mormăi pe sub buze.

O jumătate de oră mai târziu află că barul era deținut de familia Fernandei și că ea lucrează acolo deoarece este pedepsită, însă tura sa nu este foarte lungă, iar fata i se alătură mai apoi la bar, fiind înlocuită de un bărbat în jurul vârstei de 30 de ani.

În local nu se întâmpla nimic special, totul era cufundat într-o placiditate care o zgâria pe creier pe Patrizia. În alte circumstanțe s-ar fi bucurat de liniște, însă nu și atunci. Zăcuse într-o cameră de hotel doar ea și gândurile ei răsunătoare, deci după așa tortură, după o lună întreagă în care nu vorbise cu aproape nimeni cu excepția angajaților de la motel avea nevoie de puțină acțiune, dar se pare că mafiotul se asigurase că nu va mai exista așa ceva în viața ei.

Se asigurase că o va aduce în pragul nebuniei.