Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 7: Fiara trebuie hrănită

Ajunși în fața clădirii, Stefano stătu o secundă pe gânduri. Să îi spună să aștepte în mașină sau să o ia cu el?

Coborî și îi deschise portiera și așteptă ca ea să se încalțe, ele era bun doar la dezbrăcat, nicicum la a pune înapoi obiectele vestimentare. Motivul pentru care alesese a doua variantă era că și-o imagina de mult pe frumoasa de lângă el întinsă pe biroul lui cu picioarele larg deschise, așa că, după ce va termina treaba pentru care venise, o va închide în biroul său și nu o va mai lăsa multă vreme să iasă.

Patrizia îl urma puțin cam lentă din cauza durerii pe care pantofii i-o provocau, însă nu se putea opri, nu când ajunsese în cuibul infracțiunilor. Holul mare era împânzit de-o parte și de alta de bărbați îmbrăcați în negru și înarmați, ceea ce ii ridica suspiciuni. Era clar că nu așa arată clădirea zilnic și nici că acei bărbați ar fi acolo din cauza falseu alerte de incendiu, ceva urma să se întâmple, Stefano punea din nou la cale unul dintre transporturile sale celebre de zeci de tone de substanțe interzise ce ajung mereu să treacă granița în perfectă siguranță.

Se opri la un moment dat, fără a mai putea ține pasul cu mafiotul din cauza rănilor provocate de pantofi, iar Stefano, nemaiauzindu-i pașii în urma lui, se întoarse si o găsi aplecată cu mâna strângându-se de picior. Oftă și o ajută să se descalțe, luându-i pantofii într-una dintre mâini, iar cu cealaltă îi cuprinse încheietura dreaptă, trăgând-o după el pe coridor sub privirile uimte ale bodyguarzilor. Erau uimiți să vadă că șeful lor făcea un asemenea gest pentru o femeie.

Deschise o ușa maro închis și înainte de a o închide înapoi, dar de data aceea cu Patrizia înăuntru, o apucă cu brațul după talie și o sărută pătimaș pe gură. Livio, mâna dreaptă a mafiotului, privea întreaga scenă din cadrul unei arcade mari, cu mâinile la spate la fel ca zecile de gărzi de corp de pe hol, așteptând ca șeful său să-și termine momentul cu fata din brațele sale.

Stefano închise ușa cu cheia, spre nemulțumirea Patriziei, și o băgă apoi în buzunar, mergând inconștient spre omul său având în continuare pantofii fetei în mână. Livio nu-și putu abținu un zâmbet, iar șeful lui ridică o sprânceană atunci când il văzu și îi făcu semn spre mâna în care ținea încălțările.

— Atât de înnebunitoare este? îl întrebă după ce acesta lăsă pantofii pe o masă de pe hol.

Era surprins să-și vadă șeful atât de sedus de o fetișcană de 19 ani. Îl cunoștea pe Stefano de mai bine de 10 ani, de atunci lucra pentru el, și niciodată în toată acea perioadă de timp nu-l văzuse atât de ademenit de o fată. Avusese și încă are o groază de femei roind în jurul lui, din toate categoriile sociale, de toate vârstele, cu toate calitățile posibile și imposibile și ar fi putut jura că niciuna nu îi va putea pune capac.

Șeful lui o văzuse pe Patrizia ca o pradă ușoară, dar totuși se întreba în unele momente care dintre ei doi este prada, mafiotul sau polițista?

— Crede-mă, Livio, te poate înnebuni mai rău decât toate drogurile pe care le vom transporta în seara aceasta la un loc, îi răspunse surâzând.

Odată ajunsă în acea încăpere, Patrizia nu mai pierdu timpul și începu să cotrobăie prin fiecare sertar care era deschis, căci majoritatea erau închise cu cheia. Înjură în barbă și se trânti pe canapea atunci când nu găsi decât chestii banale care nu o ajutau deloc. Mafiotul era mai inteligent și mai precaut decât își imaginase, deși fusese avertizată de asta de multe ori, nu luase totul în seamă până atunci. Avusese atât de multă siguranță de sine, căci încredere în ea nu se putea numi, încât a închis-o chiar în biroul lui, fără a se teme că ar putea găsi ce l-ar compromite. Bineînțeles că știa clar că are toate secretele în siguranță înainte de a o lăsa acolo.

Douăzeci de minute mai târziu ușa încaperii se deschise, iar Patrizia sări la propriu de pe canapea, îndreptându-se spre ieșire, crezând că vor pleca, dar atunci când Stefano o împinse înapoi spre interiorul camerei realiză că acesta avea de fapt alte planuri pentru ea. Văzu că avea mânecile cămășii albe ridicate până la cot și pumnul drept avea o tentă roșiatică, nici expresia feței nu era tocmai cea la care se așteptase, era nervos, iar vena de pe gât încă îi mai pulsa, semn că tocmai avusese un moment de furie ce se soldase cu o persoană care simțise mânia lui.

Patrizia își întredeschise buzele, trăgând aer adânc în piept și îl împinse pe fotoliul de lângă perete și se așeză în brațele lui care o strângeau cu duritate de talie și de coapse.

Îl sărută apăsat, simțindu-l la fel de încordat, așa că își lăsa palmele să se plimbe pe după gâtul și pe umerii lui, coborând apoi cu mâinile spre nasturii cămășii pe care îi deschise unul câte unul, împleticindu-și mâinile ocazional.

— Relaxează-te, iubitule, îi șopti la ureche și îl mușcă ușor de aceasta.

În schimb, Stefano era la fel de nervos, atingerile ei nu făcură decât să-i alimenteze fiara de dinăuntru. Trebuia să-și descarce cumva furia, iar îngerul din brațele lui era cel mai bun mod de a o face, se lăuda singur pentru că alesese să nu o lase în mașină. O trânti violent pe canapeaua de lângă, auzind din partea ei un scâncet surprins, însă nu-i mai păsa, nu se mai controla, tot ce voia era să hrănească fiara ce zace în el.

Îi ridică rochia peste șolduri, rupându-i lenjeria și strângând-o atât de tare de încheieturi atunci când aceasta încercase să se împotrivească atingerilor lui încât văzu cum pielea se învinețește sub degetele lui, lăsându-i brățări maro la ambele mâini. Își puse una dintre palme în gâtul ei, pentru a o imobiliza de canapea și se înfipse animalic în trupul ei, făcând-o să urle de durere și să rămână fără aer în încercarea patetică de a se elibera.

Patrizia avea toată fața roșie și acoperită de lacrimi, iar părul îi era împrăștiat în toate direcțile, simțind cum bărbatul de deasupra ei devine tot mai brutal cu fiecare penetrare. Nu mai era tandru sau pasional, acel Stefano Verdi dispăruse, iar în locul lui apăruse adevăratul monstru care sălășluia în el. Își simțea carnea sfâșiată de pe coapse, iar zona dintre acestea trimitea în tot trupul o durere ce-i fărâmița măruntaiele.

Văzuse și simțise furia de temutului mafiot pe propria sa piele. El era nervos dintr-un motiv necunoscute ei, iar ea fusese la locul potrivit în momentul nepotrivit pentru ca el să se elibereze de acea furie oarbă prin care o rănise atât fizic cât și psihic.