Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 18: Crede-mă!

Patrizia plângea în camera ei de hotel, simțind cum se sufoacă din cauza durerii pe care o resimte. Urma să aibă un copil și era aparent logodită, chiar dacă nu o ceruse de soție, cu un bărbat ce lăsase de înțeles tuturor că se căsătorește cu ea doar pentru copilul pe care îl poartă în pântece. Când ajunsese viața ei atât de complicată? Când devenise o femeie în continuă luptă cu un mafiot care ba o dorea, ba o arunca la capătul pământului ca pe o cârpă nefolositoare?

Zilele următoare rămăsese in aceeasi stare de durere interioară profundă, insa intr-una din zile Stefano apăru in apartamentul ei de la hotelul la care o cazase dupa ce o lasase sa ramana in Milano si aproape ca turbase de furie atunci când o vazuse pe jumtate moarta.

— Iubire, se aplecă deasupra ei și ii prinse chipul în palme, însă ea se trase de sub atingerea lui, ce e cu tine?

— Să nu cumva să îndrăznești să te prefaci că-ți pasă, aproape țipa la el, după nenorocita aia de petrecere m-ai lăsat să zac aici, iar acum vii și faci pe îngrijoratul, continu si el o privi cu aceeasi furie in ochi cu care-l privea si ea.

— Cum poți să spui că nu-mi pasă, Patrizia? se înfurie el. Tu și copilul nostru sunteți cei mai importanți pentru mine.

— Și de aceea ai reacționat atât de violent când ai aflat că sunt însărcinată și tot de aceea m-ai abandonat aici? Dar la ce mă puteam aștepta? Hm? Că dacă m-ai lăsat să rămân în Milano va fi diferit? Se pare că m-am înșelat, sentimentul de abandon este și mai intens aici, îi zise cu lacrimi în ochi.

— La dracu, cum voiai să reacționez? Nu aflu în fiecare zi că urmează să fiu tată sau că cel mai de încredere om al meu mi-a ascuns lucrul acesta.

— Nu, Stefano, îi vorbi cu glasul frânt, nu afli asta zilnic și poate tocmai de aceea ar fi trebuit să aștepți să te obișnuiești tu cu ideea și abia apoi să faci public că vei fi tată. Ai lăsat impresia tuturor că m-ai cerut de soție, ceea ce este eronat, pentru că urmează să-ți aduc un copil pe lume, i-iar eu nu vreau asta, nu vreau să fie așa, glasul îi tremura și văzu cum expresia lui se destinde ușor și o cuprinde din nou cu palmele tandru de chip, zâmbindu-i ușor.

— Iubire, crede-mă, nimeni, dar absolut nimeni nu va crede că te iau de soție doar pentru copil, toți știu ce fel de persoană sunt și știu la fel de bine că, dacă eu nu voiam cu adevărat să fii soția mea, nu ai fi fost nici dacă mi-ai fi născut deodată șapte băieți cu părul de aur și ochii de smaralde. Oh, și cât despre cererea în căsătorie, inelul pe care ți l-am dăruit a fost oferit din generație în generație pentru logodnă, ai fost logodnica mea dinainte să-mi spui despre sarcină.

— Nu sunt logodnica ta, Stefano, nu face asta, nu-mi face asta, șopti ultima parte cu privirea pierdută într-un punct din spatele lui.

— Să nu-ți fac ce, angelo? rosti domol cu buzele mult prea aproape de ale ei, privind-o pătrunzător în ochii goi încât ea nu mai fu capabilă să rostească niciun cuvânt.

În următoarele ore se aflau împreună la medicul ginecolog pentru a afla detalii despre sarcină. Stefano plănuise să facă asta încă de când aflase că este însărcinată, însă fuse atât de orbit de sute de sentimente incerte încât avusese nevoie de câteva zile pentru a putea să o revadă din nou pe frumoasa lui, care urma să-i dăruiască cel mai de preț lucru al vieții sale.

— Felicitări, le zise femeia care urmărea atent ce se afla pe monitorul din fața ei conectat la aparatul pe care și-l mișca ușor pe abdomenul fetei, sunteți însărcinată într-o lună și 2 săptămâni cu gemeni, îi anunță pe cei doi și Patrizia simți preț de o clipă că nu mai are puls.

Stefano o privea cu o expresie luminoasă, era fericit, după mult timp se putea declara un barbat fericit si împlinit, desi era abia începtul noii sale vieti. În 34 de ani nu fusese căsătorit niciodată, nici nu avusese o logodnică, iar despre copii nici nu putea fi vorba si odata cu aparitia ei, cu aparitia îngerului său, în nici un an totul se schimbase radical.

Ținând-o în brațe pe bancheta din spate a mașinii pe care o conducea unul dintre șoferii săi, Stefano îi dezmierda părul cu mișcări ușoare și îi săruta fruntea, lăsându-și buzele să zăbovescă mai mult pe pielea ei.

Patrizia descoperi surprinsă atunci când mașina opri că nu se aflau la hotel, ci în curtea unui conac uriaș vopsit în negru și verde smarald pe ale cărui porți trona inițiala V. Era conacul familiei Verdi, l-ar fi putut recunoaște dintr-o mie, si nu doar dupa semnele mult prea evidente, ci si pentru ca ii fusese prezentat de catre serviciile secrete, insa niciodata pana atunci nu mai fusese acolo.

— De ce suntem aici? îl întrebă după ce coborâră.

— Viitoarea mea soție și mama copiilor mei trebiue să locuiască în casa mea, angelo, îi răspunse conducând-o ușor spre intrarea în casă.

Locuia singur într-un conac uriaș care aparținea familiei de cand fusesera puse bazele afacerilor deținute de aceasta. Parintii lui se mutasera insa in urma cu cativa ani buni intr-o regiune liniștită a Italiei dupa ce se retraseră din schema afacerilor. Cândva, peretii conacului răsunau de strigătele copiilor din familie, iar seara erau martorii celor mai soptuase petreceri exclusiviste din înalta societate. Era convins ca alături de Patrizia va putea să redea casei același parfum pe care îl avusese cândva și care se risipise în negura timpului.